MISERY de STEPHEN KING recenzie

Luna aceasta, #carteade10, pe grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit, a fost Misery. E prima carte horror și prima carte semnată de Stephen King, pe care am citit-o și sunt extrem de încântată. Nu puține au fost momentele în care pielea mi s-a făcut de găină și adrenalina a pus stăpânire pe mine.   Cartea nu este cu fantome sau alte lucruri ce sar de nicăieri băgând spaima în tine… cartea are în prim-plan un autor faimos și un fan cu probleme  mintale. Paul este nevoit să treacă prin niște chinuri incredibile, făcându-l să își restabilească prioritățile și să lupte pentru a nu se pierde pe el.  

Paul a vrut să sărbătorească într-un mod inedit încheierea seriei Misery și faptul că tocmai a scris SFÂRȘIT pe noul său manuscris, de care era extrem de mândru. El a plecat la drum fără să spună nimănui, luând cu el doar un schimb, manuscrisul și aburii alcoolului, atât de familiari.

Vezi aici altă carte scrisă de Stephen King

 
 
 
 
Poate că destinul a vrut să îi dea o lecție sau poate că a fost doar ghinionul, dar Paul a pierdut controlul mașinii, părăsind drumul. Adevăratul ghinion a apărut acum! Annie- o fostă asistentă medicală și fană înflăcărată- l-a găsit, l-a recunoscut și l-a dus acasă, fără să anunțe autoritățile.
 
Autorul nostru s-a trezit în cel mai negru coșmar al oricărui om… izolat de lumea exterioară, cu o durere insuportabilă și cu o nebună depresivă, pe post de îngrijitoare.
 
Paul și-a dat repede seama că, pentru binele lui, nu trebuie să o supere, dar și că nu va avea ocazia să părăsească acea casă.
 
Annie se înfuria din orice și se răzbuna pe Paul în cele mai oribile moduri. Dar, când a citit ultimul volum din seria Misery- seria ei preferată și noul manuscris- a simțit că e de datoria ei să-l facă să revină pe drumul cel bun și atunci începe adevărata tortură!
 
Cu siguranță o să mai citesc și alte cărți scrise de acest autor. Mi-a plăcut mult faptul că tot timpul povestea a rămas ancorată în realitate, nu am găsit lucruri pe care le-aș putea contesta, la fel de bine ar fi putut fi o carte mărturie și nu un scenariu închipuit de autor.

You may also like...

20 Responses

  1. Abia aştept să văd dacă o să îmi placă şi mie. 🙂

  2. maria ancuta spune:

    Pe acest autor inca nu l-am descoperit nici eu si sunt destul de curioasa in legatura lui. Cartile lui sunt foarte apreciate asa ca am asteptari mari. Felicitari pentru recenzie.

  3. Diana Răuțu spune:

    Nu am citit nicio cartea a lui Stephen King, dar vreau să l fac pentru că sunt fana filmelor horror, iar cărțile de acest tip o să-mi placă.

  4. Transmiți cât de mult ți-a plăcut cartea prin această recenzie, felicitări! <3 E una dintre cărțile pe care nu le-am citit încă de la autor, m-am bucurat că ați propus-o pe aceasta pe grup…

  5. Laura Elena spune:

    Abia aștept să o citesc și eu 🙂

  6. Claudia spune:

    Hm, nu am citit nimic de Stephen King dar nu cred ca m-as incumeta :p

  7. Daniella L spune:

    Si pentru mine a fost prima carte a acestui autor, însă si ultima!!! :))

  1. 9 martie 2019

    […] carte semnată de Stephen King pe care am citit-o, a fost Misery. Această carte a fost total diferită de Dolores Claiborne. La un moment dat m-am oprit din citit […]

  2. 9 martie 2019

    […] Recomand Misery de Stephan King.          […]

  3. 11 martie 2019

    […] Misery – recenzie 2. Chirurgul – recenzie 3. Arsă de vie […]

  4. 12 iunie 2019

    […] nu demult nu citeam cărți horror. După Misery am prins curaj și uneori mă delectez și cu genul acesta de carte. De la Stephen King am citit […]

  5. 2 iulie 2019

    […] al genului horror și al thriller-ului cu accente horror. M-am convins de acest lucru citind Misery și Dolores Claiborne. Amândouă mi-au plăcut, dar thriller-ul a primat. IT se încadrează în […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *