Comunicat de presă Smart Age. Lecturi inteligente. Cea mai nouă colecție de literatură pentru copii apărută la Corint Junior
Comunicat de presă
Smart Age. Lecturi inteligente.
Cea mai nouă colecție de literatură pentru copii
Cele mai bune titluri. Cei mai buni autori. Cele mai prestigioase premii literare din lume. În cea mai nouă și cea mai ambițioasă colecție de literatură pentru copii din România – Smart Age. Pentru copiii care au crescut îndeajuns de mari ca să abordeze subiecte mari și să exploreze lumea care îi așteaptă, lumea reală. Cu umor, empatie, sensibilitate, înțelepciune și istețime.
Evenimentul de lansare are loc duminică, 29 aprilie, ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38), alături de Nona Rapotan – coordonatoarea colecției Smart Age, Paul Cernat – critic literar și Daria Câmpeanu – booktuber Daria, prietenă cu cărțile.
Vom petrece dimineața de duminică într-un mod distractiv și educativ, cu activități pe placul copiilor: fotografii la cabina foto, concursuri-surpriză și tombolă cu premii speciale. Împreună vom savura înghețată și sucuri naturale și vom intra în lumea personajelor prin momente de lectură împreună cu actorii Salex Iatma și Mihaela Munteanu.
Parteneri: DaVinci Kids, Moritz Eis, SlooP, Super Photobooth
Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși. Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.
Colecția Smart Age este coordonată de Nona Rapotan, care conduce și una dintre cele mai active platforme culturale on-line din România, Bookhub. Nona Rapotan, profesoară, a absolvit Filosofia și a fost implicată în foarte multe proiecte culturale dedicate mai ales promovării lecturii în rândul copiilor.
În colecția Smart Age au apărut trei titluri fascinante, care vor stârni curiozitatea copiilor:
-
Lămâi, cărți și prieteni de Jo Cotterill este o emoționantă poveste despre o fetiță de 12 ani, care, cu ajutorul lecturii și al prietenilor, reușește să treacă peste durerea produsă de pierderea mamei.
-
Ne vedem în Cosmos, prieteni! de Jack Cheng este o călătorie pe care un puști ingenuu și foarte simpatic o face pentru a înțelege ce înseamnă împlinirea visurilor alături de familie și de prieteni.
-
Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru de Frank Cottrell Boyce este o carte în care întâmplările se petrec într-un ritm năucitor, dar care are un mesaj profund: „acasă” este locul în care prietenii și familia sunt împreună.
Cărțile sunt disponibile în librăriile din țară și pe site-ul Editurii Corint.
Sună foarte bine toate!
Asa cred și eu.