Atunci sau acum?

Deși îmi plac cărțile și filmele noi apărute, care prezintă viața și relațiile exact așa cum sunt în zilele noastre, nu pot să nu fac din când în când câte o întoarcere în timp. Știți cum fac asta? Prin intermediul unei cărți clasice. Așa reușesc să „trăiesc” vremurile acelea, când oamenii chiar credeau în sintagma „până când moartea ne va despărți”. Vremurile în care un simplu zâmbet spunea mai mult decât o sută de sms-uri, vremurile când un trandafir rupt dintr-o grădină sau un buchet de flori învelit în ziar, era mult mai grăitor și mult mai apreciat decât buchetele uriașe și coșurile enorme din ziua de azi. Am momente când vreau să cred că oamenii se pot îndrăgosti ușor și încă mai pot iubi pentru totdeauna.

Dragostea – scuza perfectă?

De curând am descoperit o altă autoare care a abordat relația de cuplu în scrierile ei. Am citit Jurnalul Aurorei Serafim pe nerăsuflate. Mi-a plăcut să descopăr femeia în literatura interbelică, prin intermediul celor două personsaje feminine în jurul cărora autoarea a creat întregul roman. De curând am primit o altă carte cadou semnată de Sidonia Dragusanu, Într-o gară mică și nu a așteptat prea mult pe noptieră.

După ce am citit Într-o gară mică m-am tot gândit la personajele din carte și, mai ales, la relația lui Dudu și a lui Petru. Deși și prietena lui Dudu, Luiza, era îndrăgostită de Petru, Dudu a ales să aibă o relație cu el. Sincer, eu nu am fost deloc de acord cu decizia lui Dudu. Oare o iubire poate fi atât de puternică dacă nu este consumată nicicum? O atingere și o privire valorează mai mult decât o prietenie? Dacă Luiza s-a dat deoparte din pură prietenie, Dudu de ce nu a făcut-o? M-am tot gândit și am ajuns la concluzia că eu nu aș fi făcut niciodată așa ceva! Bineînțeles, dacă aș fi considerat-o cu adevărat prietenă pe Luiza.

Crezi că ai putea trăi în alte timpuri?

Te gândești vreodată cum ai fi sau ce ai fi devenit dacă te-ai fi născut în altă perioadă? Te gândești cum ar fi arătat relația cu partenerul tău, dacă v-ați fi cunoscut în alte timpuri? Ți-ai fi ales tu partenerul sau ai fi cedat insistențelor părinților și te-ai fi căsătorit cu un bărbat ales de ei? Cum ar fi fost să aștepți ca ziua să se încheie pentru a primi vești de la el? Cum ți-ai fi domolit fluturașii din stomac care, în ziua de azi, te fac să îi trimiți cel puțin un sms celui iubit. Pai da… doar ca să te asiguri că e bine, nu să verifici dacă pune la sfârșitul mesajului celebrul XO.

Cum ar fi fost ca în locul sms-ului de „Bună dimineața, te iubesc!” să găsești o scrisoare strecurată pe sub ușă? Oare o privire intensă și o strângere ușoară de mână ți-ar fi fost de ajuns să știi că el e omul lângă care îți vei petrece viața? Crezi că ai putea să te abții și să nu îl întrebi verde în față, cum ai face în zilele noastre, dacă te iubește?

Mă gândesc de multe ori cum ar fi fost dacă mi-aș fi ales partenerul atât de ușor cum fac eroinele din cărțile citite… Aș fi fost la fel de fericită ca și acum? Oare dacă ne-am fi căsătorit așa de repede cum fac cuplurile din cărți, am fi câștigat mai mult timp fericit împreună? Sau ne-am fi descoperit defectele în timpul mariajului și am fi fost extrem de dezamăgiți?

Îmi place să cred că relațiile acelea erau perfecte! Dar, sunt sigură că mulți dintre ei au fost nefericiți. Cred că, în zilele noastre, evităm mule neplăceri cunoscându-ne mai bine înainte de a lua decizia de a ne căsători. Totuși, nu fac niciun rău nimănui dacă visez cu ochii deschiși la vremurile iubirilor perfecte…

*Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019