Parcă realitatea nu e așa rea departe de… soacră

Dulce-i mierea, mai ales în luna de miere. Dar ce păcat că luna noastră de miere a durat doar o săptămână și acum suntem nevoiți să ne întoarcem la realitate. Încă mă răsfăț cu gândul la petrecerea minunată pe care am avut-o și la frumoasele momente petrecute în „săptămâna de miere”. Păcat că inevitabil îmi vin în minte și momentele de dinaintea nunții. Momentele în care eram prinși până peste cap cu pregătirile și, mai ales, momentul în care mi-am promis că vom locui singuri după nuntă. Nici cu ai mei, dar nici cu ai lui… Mai ales cu ai lui!

Înainte de căsătorie am petrecut prea puțin timp cu viitorii socri și de fiecare dată soacra era tot un zâmbet. Când evenimentul cel mare era tot mai aproape, am hotărât să stăm la ei pentru a nu pierde timpul limitat pe drumuri și, mai ales, pentru că eram nerăbdători să locuim împreună. Zis și făcut! Dar nici soacra nu a mai avut răbdare până după nuntă și și-a dat arama pe față. Așadar, în timp ce soacra punea scrisori la poștă să își invite neamurile de mai departe la nunta fiului preaiubit, eu trimiteam scrisori verișoarelor și prietenelor mele care locuiau în orașele mai mari.

Ha, mamă soacră! Să vedem cine râde la urmă!

Pe lângă frumoasa invitație aleasă cu grijă, le-am transmis și o mare rugăminte. Aveam nevoie să aflu prețul chiriilor, că la cumpărarea unui apartament puteam doar visa în momentul acesta. De asemenea, voiam să știu în ce oraș piața muncii este mai ofertantă, că doar trebuia să mă gândesc la viitor. Nu aș fi vrut să mă întorc cu coada între picioare la soacră. Ha, mamă soacră! Să vedem cine râde la urmă!

Când am primit în poștă scrisorile fetelor, mai-mai să le scap pe mâna soacrei, care parcă făcea parte din inchiziția bisericii catolice. Andreea îmi spunea că la ea la Cluj locurile de muncă sunt foarte bine plătite, dar în perioada aceasta se găsesc ceva mai greu. Totuși nu mă descuraja! Spunea că era imposibil ca măcar unul dintre noi să nu își găsească ceva, înainte să terminăm banii de la nuntă. Alina imi spunea că în București chiria o usucă și pe ea de bani și chiar dacă i-ar plăcea să își aibă verișoara aproape, mă sfătuiește să mă orientez spre un alt oraș. Ce iei pe mere, dai pe pere. Așează-te undeva și poate mă mut eu dacă îmi dai vești bune!, spunea ea.

Dacă îți dorești cu adevărat, poți reuși!

Maria mi-a dat soluția salvatoare. Îmi spune că ar trebui să împachetez și să plec spre Brașov imediat după nuntă. Draga de ea a umblat toată săptămâna prin oraș, vizitându-și vechii prieteni și întrebând pe la asociațiile de locatari dacă sunt apartamente de închiriat și, mai ales, care este prețul. Extrem de încântată și de mândră de ea, îmi spune că va trebui să-i fac o cinste pentru că ea mă scapă de soacră! Se pare că a găsit un apartament de închiriat chiar la câteva blocuri distanță de ea, în apropierea unui parc frumos.

Cât e ziua de lungă copiii se joacă acolo și îți va fi tare la îndemână pe când îi vei avea pe ai tăi, spunea ea și mare dreptate avea. Mă și vedeam pe o bancă în parc, cu un cărucior lângă mine, stând la taclale cu alte mămici. Dar, imediat gândul mi-a sărit la bani și am continuat să citesc scrisoarea ei. Deși mă așteptam ca apartamentul găsit să aibă o chirie enormă, prețul era chiar accesibil și iar mi-a revenit zâmbetul pe buze.

la joaca

Dacă ai prieteni adevărați, poți supravețui indiferent de condiții

Veștile bune ale Mariei nu se opreau aici. Se pare că soțul ei are un prieten care avea nevoie de angajați noi în perioada aceasta. Am mai spus și că unul din posturi era pus deoparte pentru soțul meu. Maria a avut grijă ca niciun aspect să nu rămână descoperit. Mi-a spus că a văzut un anunț lipit pe ușa blocului. Cineva căuta o bonă, iar ea credea că aș putea avea eu grijă de micuț. Credea că m-aș fi descurcat până mi-aș fi găsit ceva de muncă în domeniul meu. Hmm… Parcă realitatea nu e așa de rea departe de soacră!

*Articol scris pentru Spring SuperBlog

You may also like...

19 Responses

  1. I-ai aratat tu soacrei cine se descurca mai bine. :)))

  2. Eva Anca spune:

    Foarte tare articolul tau! M-a amuzat inca de la titlu! Succes!

  3. Dana spune:

    Sfaturi de urmat pentru viitoarele nurori. :))) Foarte tare articolul, felicitari!

  4. Laura spune:

    Ce tare e articolul!!! Felicitări! Mi-ai adus zâmbetul pe buze!

  5. anasylvi spune:

    Foarte dragut articolul, bravo Adriana!

  6. Minunat articol, felicitări! <3 M-am amuzat copios citindu-l.

  7. Silvia spune:

    Ha?Frumos, frumos povestit!!!!

  8. Mirela-Carmen spune:

    Imi plaaaace! Atat articolul cat si atitudinea Felicitari!

  9. Geo spune:

    Super articolul!

  1. 14 martie 2019

    […] Parcă realitatea nu e așa rea departe de… soacră […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *