Jocuri pentru copii inteligenți – carte de activități

La sfârșitul lunii Martie, primul finuț al Maiei a făcut trei anișori. Bucurie mare, e o minune de copilaș inteligent. Maia abia aștepta! Se gândise cum să personalizeze cadoul, chiar dacă încă nu era cumpărat. M-am tot gândit oare ce să îi luăm. Oare ce i-ar plăcea? Cu siguranță e nevoie de o jucărie și dulciuri, dar să fie doar atât? Apoi am intrat pe Libris și am găsit ceva potrivit, care să întregească cadoul. Ceva care îl ajută să învețe, dar, în același timp, să se joace. O carte frumoasă, cu activități pentru copiii inteligenți, așa ca David al nostru. Din punctul meu de vedere, am făcut o alegere bună, iar mai jos vă spun și de ce.

Cartea de activități – Jocuri pentru copii inteligenți, are formatul destul de mare (280×210), are 64 de pagini și conține o mulțime de jocuri atrăgătoare, pentru copii între 3 și 5 ani. Nu este cartonată, dar mi s-a părut suficient de rezistentă.

Jocuri pentru copii inteligenți – carte de activități. Cadoul perfect

După cum spuneam, în această cărticică cu activități, găsim diferite jocuri. Acestea ajută copilașul să se dezvolte și să învețe prin cea mai mai ușoară și îndrăgită metodă, adică prin joc. Activitățile sunt diverse și apreciate de cei mici.

În Jocuri pentru copii inteligenți-activități pentru copii găsim jocuri de tip unește punctele sau întregește desenul completând linia punctată. Copiii vor trebui să găsească umbra potrivită pentru diferite obiecte și să coloreze diferite imagini după modelul dat. Vor căuta diferențele, vor căuta imagini identice și vor uni jumătăți, pentru a forma o imagine completă. Copilașii își vor ocupa timpul făcând perechi cu diferite imagini și ajutând diferite animale să ajungă unde au nevoie, traversând diferite labirinturi. Jucând aceste jocuri și multe altele din cartea cu activități, copiii își vor dezvolta motricitatea fină, își vor exersa concentrarea și coordonarea.

Ce ziceți? Am dreptate? Am făcut o alegere bună? În colecția Jocuri pentru copii inteligenți găsim cărți și pentru copilași mai mari și am de gând să îi iau și Maiei una potrivită pentru vârsta ei.

You may also like...

10 Responses

  1. Dana spune:

    O alegere mai mult decât potrivită, felicitări!

  2. Eva Anca spune:

    Ce frumoasa pare cartea aceasta. Mi se pare o alegere inspirata. La multi ani micutului!

  3. Silvia spune:

    O alegere buna!!!

  4. Roxana Elena Suma spune:

    Iubesc carticelele pentru copii, mereu ii cumpar celei mici carti cu activitati, mizez mult pe cele educative. Multumim pentru recomandare!

  5. Ana Maria Chiperi spune:

    Cred că este alegerea perfecta! Văzând că copiii imediat se plictisesc, cred că această carte plină de activități îi face să fie atenți și concentrați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *