Nevăzuții – Katherine Webb

De foarte mult timp mi-am dorit să să citesc ceva scris de Katherine Webb. De fiecare dată când intram pe site-ul Editurii ALL, mă atrăgeau coperțile deosebite. În Martie am comandat Nevăzuții și pot să spun că a fost o decizie foarte bună. Mi-a plăcut foarte tare! Stilul de scriere mi se pare că duce mult cu cel al autoarei Kate Morton, o altă favorită de-a mea. Am de gând să citesc și alte cărți scrise de Katherine Webb și sper să se traducă toate și la noi.

Nevăzuții prezintă două povești, prima primind viață datorită celei de-a doua. Mai exact, intâmplarea din 1911 este adusă în prim plan datorită întâmplărilor din 2011. Bineînțeles că există și o legătură între oamenii din 1911 și cei din 2011. La o distanță de 100 de ani, secretele ies la suprafață, nimic nu rămâne îngropat pe vecie!

Katherine Webb ‘s writing is beautiful.” – Elisabeth Fremantle

2011

Leah este jurnalistă, dar în ultima perioadă, a fost cam ruptă de realitate. După ce s-a despărțit de iubitul său, nu s-a simțit tocmai bine. Acum, după șase luni, acesta o invită la el, să îi ofere un subiect pentru un articol. Leah nu a putut rezista dorinței de a fi în preajma lui și s-a dus să-l vadă. Acesta i-a oferit niște scrisori, găsite asupra unui soldat. Deși scrisorile trebuiau să aibă cam 100 de ani, au rezistat timpului. Se pare că au fost suficient de importante pentru soldatul necunoscut, pentru a sigila cu ceară cutiuța în care le ținea. Leah s-a abandonat în brațele fostului său iubit, iar a doua zi se ura pentru asta. Hotărâtă să îl ignore, pleacă fără să își ia rămas bun, dar ia și scrisorile cu ea, sperând să dezlege misterul.

Ajunsă la casa parohială, unde au fost scrise scrisorile găsite, dă peste un personaj deloc plăcut, la prima vedere. Mark Canning a fost hărțuit în ultima perioadă de către jurnaliști și nu dorea să discute cu Leah. Cum se va descurca aceasta cu el? Va reuși să dezlege misterul? Va reuși să stea departe de acea relație toxică?

1911

Hester era soția pastorului Albert Canning. Hester era o femeie blândă și iubitoare, dar neîmplinită. Faptul că soțul ei nu se apropia de ea în intimitate, o deranja mai mult decât voia să recunoască. Hester își umplea timpul predând la o scoală pentru copiii săraci din sat și ocupându-se de gospodărie. Albert își ocupa timpul cu enoriașii săi, dar era pasionat și de teosofie. Într-una din zile, Albert susține că a văzut pe pajiști un elemental (un fel de zână) și îl invită acolo pe tânărul teosof, Robin, care aduce cu el o mulțime de probleme pentru casa parohială. Căminul lui Hester nu a mai fost niciodată la fel din acea zi…

katherine weeb

Atunci când unchiul lui Hester i-a trimis o nouă servitoare, aceasta a acceptat. Deși Albert nu voia o fostă pușcăriașă prin preajmă, Hester l-a convins că ar fi un act caritabil pe care el, omul lui Dumnezeu, ar trebui să îl facă. Cat a făcut două luni de pușcărie și au fost cele mai negre luni din viața sa. A fost bătută și terorizată, dar cel mai rău a distrus-o vinovăția. Ajunsă în casa parohială, ar fi trebuit să simtă liniște și recunoștință pentru ceea ce i se oferea. În schimb, Cat se simțea ca într-o altă închisoare. Suntem martori la frământările femeii și la lupta ei pentru a se simți liberă. Cum influențează ea evenimentele ce au loc în acea vară, la casa parohială, vă invit pe voi să aflați.

Mi-a plăcut mult modul în care Katherine Webb a creat personajele. Nu am putut iubi sau urî pe nimeni în totalitate. A creat caractere reale, oameni care greșesc, oameni normali, cu părți bune, dar și părți rele. Oameni pe care îi poți iubi și urî în același timp. Mister, crime, dragoste, dorință, chin, nedreptate… Două povești, o singură carte – Nevăzuții de Katherine Webb.

You may also like...

12 Responses

  1. anasylvi spune:

    Imi place modul cum a construit personajele, din cele enumerate de tine aici. Chiar pare o lectura deosebita!

  2. Dacă ai spus că seamănă cu Kate Morton, atunci sunt sigură că îmi va plăcea și mie. Felicitări pentru recenzia minunată! <3 Se simte cât de tare ți-a plăcut.

  3. Silvia spune:

    Felicitări pentru recenzie!!!

  4. Si mie mi-a placut mult cartea. Sper ca azi reusesc sa scriu si eu despre ea. 😀

  5. Dana spune:

    Chiar eram curioasă în privința cărții și a părerii tale. M-a atras, acum știu de ce.

  6. Ana Maria Chiperi spune:

    O recenzie foarte frumoasă! M-ai făcut să vreau să citesc cartea cât mai repede posibil și să descopăr întreaga poveste! Mulțumim pentru recomandare!

  1. 11 aprilie 2019

    […] Pentru că, da! Nevăzuții este o carte minunată. E prima carte scrisă de Katherine Webb pe care o citesc și m-a dus instant cu gândul la cărțile lui Kate Morton. Se pare că nu doar pe mine, pentru că și Adriana a avut aceeași părere. […]

  2. 12 mai 2019

    […] Nevăzuții de Katherine Webb. O carte care merită toată atenția noastră. Cartea a apărut la Editura ALL și v-am vorbit despre ea aici. […]

  3. 27 iulie 2019

    […] ce am citit Nevăzuții mi-am dorit tare să citesc și Moștenirea. Pot spune că cea din urmă mi-a plăcut și mai mult, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *