Prima mea comandă de pe Femme Luxe

Sincer vă spun că am dat comanda aceasta pe Femme Luxe la insistența prietenelor mele. Eram sigură că nu voi găsi ceva să mi se potrivească pe site. Hainele sunt foarte frumoase, dar aveam impresia că le voi purta, eventual, în loc de mănuși. Bineînțeles că m-am înșelat și mă bucur că am hotărât să încerc hainele de pe Femme Luxe. Am avut rețineri și din cauza transportului. Hainele venind din afara României, m-am gândit că cine știe pe unde vor ajunge și cât voi umbla după colet, cum am mai auzit cazuri. Din fericire, nici nu a fost vorbă de astfel de complicații. Coletul a ajuns la poștă, în siguranță, chiar mai puțin „ciufulit” decât cele care vin din țară. Am primit bilețelul în poștă, deși sunt sigură că ar fi trebuit să îmi urce poștașul coletul. Ehhh… asta e! Am făcut încântată acest drum până la poștă. Dar poate poștașul vostru e mai serios și își face treaba așa cum trebuie și veți fi scutite de un drum.

În prima mea comandă mi-am luat două Lounge wear sets, o bluză și o rochiță, pe care să o port cu colanți. Îmi plac foarte mult toate alegerile mele și am de gând să mai comand de la ei. Dar până atunci, vi le prezint și aștept impresiile voastre în comentarii.

Lounge wear sets – Femme Luxe

Am ales două treninguri, de culori diferite. Deși nu sunt genul care să poarte bluze sau tricouri scurte, din motive evidente și asumate, mi-am zis că, cu siguranță voi reuși să le combin cu altceva și să le pot purta cu plăcere. Exact așa am făcut! Pe cel gri l-am combinat cu un maiou negru și rezultatul a fost satisfăcător. Și pe celălalt l-am purtat la fel, dar fiind puțin mai rece seara, atunci când l-am îmbrăcat, am purtat și o vestă. Recunosc, m-am simțit mult mai bine și mult mai comod cu vesta aceea pe mine. Ehh… chiar mi se pare că arată bine, nu-i așa? La ambele seturi am purtat adidași negri.

trening femme luxe

„Accesoriul” meu nelipsit, era prezent și el, după cum se vede în a doua poză, dar trăgea un pui de somn. Bineînțeles că și celălalt „accesoriu” mă însoțea și a făcut pe-a fotograful. Astfel de „accesorii” nu găsiți pe Femme Luxe, dar puteți face o comandă la barza. Sigur va fi onorată fără probleme. 🙂

trening femme luxe

Dintre cele două seturi, primul îmi place cel mai mult. Amândouă sunt comode, dar cel mai închis la culoare mi se pare că îmi vine mai bine. Sau e doar un fix de al meu? Ce ziceți? Vouă care vă place mai mult?

Bluză oversized cu imprimeu

Black Lips Printed Oversized Long Sleeve Shirt Dress – Rihanna este cea de-a treia piesă vestimentară din coletul meu. Mi s-a părut tare interesantă bluza aceasta cu imprimeu cu buze. Buzele alea roșii, înconjurate de acel albastru plăcut, se așează tare bine pe materialul negru. Prin urmare, este o bluză pe gustul meu. Am hotărât să o port la blugi și la adidași și m-am simțit foarte comod în acest OOTD. Mai exact, m-am simțit ca o adolescentă :)). Am haine care mă fac să mă simt doamnă și haine care mă fac să mă simt adolescentă :)) Știți la ce mă refer? Aveți și voi astfel de trăiri?

Deoarece mă gândeam că nu îmi va fi bună, am luat o mărime mai mare, iar mânicile îmi atârnă puțin, dar nu e nimic ce nu ar putea fi ajustat de o mână pricepută ( nu a mea, să fie clar!). Îgnorați oboseala vizibilă pe față și admirați-mi bluzița! E drăguță, nu-i așa?

bluza cu imprimeu famme luxe

Oversized dress – Femme Luxe

Îmi plac rochiile de genul acesta, care se pot purta cu colanți sau dresuri, cu tocuri potrivite pentru zi, balerini sau adidași. E o rochie „bună la toate”. Rochia comandată de pe Femme Luxe este simplă, comodă și frumoasă. Așadar, și-a meritat locul în coletul meu. Am mai purtat astfel de rochii de-a lungul timpului, deci am fost sigură că din tot coletul, aceasta mi se va potrivi. Dacă căutați această rochie oversized, să știți că o găsiți în categoria dresses, a site-ului.

Ce ziceți de prima mea comandă pe Femme Luxe? Ce piesă vestimentară vă place cel mai mult? Voi ați comandat vreodată de la ei? Ce părere aveți despre site-ul lor?

You may also like...

20 Responses

  1. Te prind foarte bine hainele astea. <3

  2. Eva Anca spune:

    Mă bucur că te-am convins! Îți vin tare bine!

  3. Dana spune:

    La cât de frumos articol ai făcut despre ele, clar ești încântat de alegeri. Ai și motiv-sunt drăguțe, le-ai combinat bine și te avantajează. Iar “accesoriul” le pune în valoare!❤

  4. Almona spune:

    Să le porți cu plăcere. Primele produse care mi-au apărut când am deschis link-urile au fost un pic cam provocatoare, dar sunt sigură că sunt și altele.
    P.S. Poștașul meu n-a urcat nici cu plicul de 70 de grame de la Yves Rocher. Tot aviz mi-a lăsat.

  5. Mona spune:

    Am tot citit despre ele. Eu am o reținere. Par confecționate din material sintetic, elastic. Nu pot spune că mă atrag.
    Îți vin bine, ție. Cel puțin două ținute mi-au plăcut, dar sunt încă nesigură.

  6. Silvia spune:

    Sa le porți cu plăcere!!!

  7. Ce haine frumoase ți-ai cumpărat, bluza îmi place cel mai mult. Cred că o să dau și eu o comandă la Femme Luxe, au prețuri foarte avantajoase.

  8. Ioana spune:

    Simpatice, mai ales bluza cu imprimeu cu buze, te intinereste. Imi place si bluza gri decoltata de la trening. Si ca veni vorba de postasi, au de carat zilnic minim 10 kilograme de scrisori, reviste, ziare, asa ca nu prea pot cara si coletele, avand in vedere ca merg pe jos zilnic ore intregi.

  9. Otilia Dima spune:

    Nu am comandat niciodata de la ei, abia acum am auzit la tine. Sunt dragute, bluza imi place cel mai mult. Iti vin bine, sa le porti cu placere!

  10. Prima și ultima ținută, nu cred ca e nevoie sa îți iei oversized, ești destul de slăbuta

  11. Nu stiam de Femme Luxe, au haine dragute, iar pe tine te prind foarte bine.

  12. Laura spune:

    Iminpmace foarte mult articolul tau! Si imi plac alegerile tale!! Nu stiam de site-ul lor. Intru si eu sa vad ce gasesc 🙂 !

  13. Ce ma bucur ca te-am convins. Iti vin tare bine tpate.
    p. s. Accesoriile sunt adorabile. 😀

  14. Ana Maria Chiperi spune:

    Toate tinutele sunt minunate! Imi place mult bluza cu imprimeu! Încă nu am făcut nici o comandă pe acest site, dar cred că urmează cât de curând!

  1. 30 iunie 2019

    […] aleg haine de acolo, foarte multe fiind extrem de frumoase. După ce mi-am făcut curaj și am dat prima comandă, trecând peste frica de a avea probleme cu transportul sau cu calitatea hainelor, iar m-am pus pe […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *