Ai grijă de familia ta! Cumpără produse pentru protecție solară!

Deși în zona mea nu este încă foarte cald, deja am început să mă pregătesc intens pentru tot ceea ce înseamnă vară. Am inceput să mă uit și să îmi comand haine potrivite, să mă gândesc serios unde plecăm în concediu și să caut produse pentru protecție solară. Abia în ultimii ani am început să acord mai multă importanță acestui aspect. Până să o am pe Maia, foloseam protecție solară doar când mergeam la mare și ardea soarele prea puternic. E drept că stau într-o zonă în care soarele nu este exagerat de puternic. Dar razele UV sunt la fel de dăunătoare ca în orice altă regiune a țării. Știm cu toții cât rău ne pot face aceste raze UV și cât de important este să ne ferim de soarele puternic, dar și să folosim produse pentru protecție solară, atunci când ieșim din casă.

PROTECȚIE SOLARĂ

Protecție solară – crema care nu ar trebui să lipsească din bagajul de vacanță

Uitându-mă după produse pentru protecție solară, am observat că pe Notino găsesc diferite produse de acest gen, de la tot felul de branduri apreciate, precum Nivea sau Vichy. Pe site sunt produse potrivite pentru toată familia. Noi am folosit tot timpul o cremă cu protecție solară 30, dar pentru Maia am luat întotdeauna cu SPF 50+. Anul acesta, voi lua pentru copii un stray cu SPF 50+, deoarece mi se pare mult mai ușor de folosit și mai rapid de aplicat. Știți și voi că micuții nu au răbdare prea multă. Iar bebelușii nici pe atât. De asemenea, vreau neapărat să iau ceva și pentru protecția părului. Atât pentru mine, cât și pentru Maia. Știți că vă spuneam zilele trecute că îmi doresc să-mi îngrijesc părul mai mult.

Partea bună este că, pe Notino, săptămâna aceasta, orice comandă cu produse pentru protecție solară, de minim 145 RON, are parte de transport gratuit. Eu spun că e o afacere bună și voi da comanda imediat după ce o să mă hotărăsc exact de la ce brand vreau să fie produsele. Voi ce fel de cremă pentru protecție solară folosiți?

You may also like...

27 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Trebuie sa cumpar si eu cateva produse de protectie solara, chiar daca nu mergem la mare anul asta.

  2. Silvia spune:

    Foarte bine că te pregătești!!!!

  3. Dana spune:

    Foare importantă crema cu factor de protecție solară. Cu precădere în sezonul cald, însă nu numai.

  4. Elvira spune:

    Folosită cu moderație e bună.

  5. Raluca Anghel spune:

    Si pentru mine crema cu protecție solară este esențială. Anul ăsta vom merge si cu pitica la mare asa ca neaparat vom cauta una cu spf ridicat.

  6. Otilia Dima spune:

    Da, si noi folosim vara, mai ales ca Natalia este mică și are o piele foarte deschisă. Anul trecut am avut un lapte de la Roche Posay și o spumă de la Bioderma, pentru copii, foarte bune. Anul încă nu am apucat să cumpărăm…asteptăm mai întâi să se oprească ploile acestea și să vină vara. 🙂

  7. Ruxandra spune:

    Produsele cu SPF sunt un must, mai ales în această perioadă

  8. Illusion spune:

    Protecția solară e absolut necesară, chiar dacă nu te duci la plajă – radiațiile sunt peste tot. Eu folosesc Anthelios de la La Roche Posay pentru protecție 🙂

  9. Foarte bine ca te ai pregătit din timp. Eu am luat de la Roche Posay și n am aplicat, m am gândit ca acum nu e chiar sezon la mare, nu e prea cald. Când colo, sunt arsa pe umeri. Deci nu fa ca mine 🙂

  10. Madi spune:

    Eu ma uitam la asiatici care au o manie pentru umbrelele de soare pe care le poarta cu ei peste tot, prin oraș. Ar fi o alternativa bună la cremele de soare, pentru drumurile urbane de zi cu zi.

  11. Clar ! chiar si sub umbrela !

  12. Georgiana spune:

    Eu nu prea folosesc creme de protectia, dar prietenul meu foloseste o crema de fata de la Nivea spf 50+. Pana acum si-a facut treaba foarte bine.

  13. Violeta spune:

    Ce bine ca ai zis de Notino, de ei uitasem si fix in aceasta perioada caut creme de protectie.
    Eu de la ei imi tot iau parfumurile, acum voi arunca o privire si la creme.
    Folosim Avene. Si pentru mine si pentru Andrei. Factor 50+ pentru el, pentru mine doar 30. Anul acesta, insa, voi merge si eu pe 50+ pentru ca am vaut varicela (mda… si eu) si necesit protectie mai mare (a ramas pielea colorata diferit unde am avut cele..aprox 600 bube :)))

  14. Ioana Vlad spune:

    Noi folosim mereu produse de protectie solara, ma bucur sa aflu de aceasta oferta de la Notino!

  15. Si eu tot recent am inceput sa folosesc creme cu protectie solara. Sunt indispensabile.

  1. 30 iunie 2019

    […] Crema de protecție solară. Nu uita de crema de protecție solară! Pentru copii este foarte important ca SPF-ul să fie de 50. Dacă noi putem să alegem o cremă cu factor 30+ și să ne bucurăm de un bronz plăcut la plecare, când vine vorba de copii, protecția trebuie să fie cât mai mare. […]

  2. 14 iulie 2019

    […] cremă cu protectie solară. Aceasta ar trebui să fie nelipsită, indiferent de anotimp, dar mai ales vara, când soarele este puternic.  […]

  3. 30 iulie 2019

    […] vedere este o ofertă de neratat. Tu ce spui? Ce vrei să comanzi luna săptămâna aceasta de pe Notino? Vouă vă cade […]

  4. 16 septembrie 2019

    […] specială de săptămâna aceasta, de pe Notino, imi permite să iau ceva și pentru mine, în timp ce mă asigur că am tot ce trebuie pentru […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *