Trei ținute de pe Femme Luxe

Nu sunt la prima comandă plasată pe Femme Luxe. De când am descopertit site-ul, sunt tentată să îmi tot aleg haine de acolo, foarte multe fiind extrem de frumoase. După ce mi-am făcut curaj și am dat prima comandă, trecând peste frica de a avea probleme cu transportul sau cu calitatea hainelor, iar m-am pus pe ales. Să știți că e destul de greu, mai ales că trebuie să îmi dau seama ce ar arăta bine și pe noi, femeile cu „forme”, modelele lor fiind toate trase prin inel. Să știți că mărimile nu sunt o problemă, deși la prima vedere așa pare. Am găsit multe hăinuțe care au mărimi potrivite, dar și câteva la care nici nu am curaj să mă uit :))). Trebuie să ținem cont și de ceea ce ni se potrivește, nu doar de ceea ce ne place.

În prima comandă, două bluze mi-au fost lărguțe. De data aceasta, doar o piesă vestimentară mi-am luat-o un pic mai mare, restul, îmi vin bine, zic eu. Mai jos vi le prezint și vă invit să vă dați cu părerea în comentarii.

Jeansi rupți de pe Femme Luxe

Uitându-mă pe Femme Luxe, mi-a fost imposibil să nu remarc multitudinea de jeansi de acolo. Eu sunt o persoană destul de comodă. De cele mai multe ori mă îmbrac în pantaloni comozi sau în blugi. Cu toate acestea, până acum nu mi-a dat prin cap să îmi cumpăr vreo pereche de jeansi rupți. Prima piesă vestimentară adăugată în coș în cea de-a doua comandă făcută pe Femme Luxe, a fost Light Wash Distressed Ripped Mom Jeans – Cora. O pereche de blugi rupți, găsiți în categoria Collection – Jeans and a nice top. Vă invit să aruncați o privire! Au o mulțime de modele și probabil nu vor fi singura pereche pe care o voi comanda, deși încă nu mi-am făcut curaj să îi port prea des 🙂 .

jeans rupti, blugi rupti

Noii mei blugi sunt ușor de purtat, se pot asorta cu foarte multe lucruri. Până acum i-am purtat cu alte două piese vestimentare, alese tot de pe Femme Luxe. În poza de mai sus, i-am purtat cu o maletă neagră, simpă, exact pe gustul meu. Am găsit-o în categoria Tops a siteului, cu denumirea Black Round Neck Long Sleeve Fitted Tee – Daisy, în caz că doriți să o căutați. Este foarte comodă, materialul este destul de plin încât să nu se vadă prin ea. Cu siguranță o voi purta foarte des. În caz că vă plac hainele în nuanțe mai vii, să știți că găsiți pe site și alte culori.

În categoria Hoodies-Sweatshirts am găsit hanoracul Black Couture Print Hoodie – Lela. Mi-a plăcut tare. Am și o bluză oversized cu același imprimeu. Din păcate, mi-am luat o mărime prea mare și nu prea pot să îl port. Materialul este foarte frumos, moale și călduros, deci cred că voi mai face o încercare, într-o comandă viitoare.

hanorac dama

Set din două piese negru

Tot în comanda aceasta mi-am luat și Black Short Sleeve Boxy Loungewear Set – Lacy. Un set din două piese, cu pantaloni 3/4 negri și tricou. Tricoul e puțin mai scurt decât port eu de obicei, dar cu pantalonii din set, arată chiar bine. Setul e comod și plăcut la atingere. Dacă doriți să îl căutați sau să vedeți ce modele mai au, aruncați o privire în categoria Two pieces sets de pe Femme Luxe. Este perfect pentru ieșirile de dimineață sau seară, când soarele încă nu a încălzit totul în jur. Cel puțin în zona noastră, seara și dimineața încă ai nevoie de ceva mai lung și ești nevoită să renunți la pantalonii scurți sau rochii. Să vă mai spun că ieri am ieșit și a fost nevoie să îmi iau un cardigan peste tricou? Bine, să nu credeți că îmi displace puțină răcoare, după zilele petrecute prin țară în concediu, mi se pare că aici la mine e raiul pe Pământ. Nici prea frig, dar nici prea cald.

set tricou si pantaloni

La toate cele trei ținute am purtat adidași negri, comozi. Eu una sunt încântată de hainele de pe Femme Luxe și deja încerc să mă hotărăsc ce să aleg pentru următoarea comandă. Voi ce părere aveți despre alegerile mele? Ați comandat vreodată ceva de pe acest site? Vă plac hainele lor? Aștept să îmi spuneți în comentarii!

You may also like...

25 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Foarte frumoase haine ți-ai ales. La hanorac m-am uitat și eu, dar încă nu m-am îndurat să îl comand. Am și eu două seturi ca al tău, doar pe altă culoare și mi-am comandat unul pe gri. Chiar e comod și practic. Să le porți cu plăcere!

  2. Dana spune:

    Chiar ai ales bine, iar tinutele te avantajeaza. Îmi plac mult blugii, să îi porți mai des, îți stau bine și nu-s foarte rupți ca să nu îi porți . :))

  3. Laura spune:

    Foarte faină alegerile tale! Intru pe site sa-mi caut și eu ceva!

  4. Silvia spune:

    Să le porți cu plăcere!!!!

  5. anasylvi spune:

    Frumoase, sa le porti sanatoasa! hanoracul acela e foarte fain.

  6. Deyutza spune:

    Nu demult mi-a ajuns si mie o comanda de la ei. Tot ce am comandat imi vine perfect si chiar ma bucur ca le-am ales.Si ale tale sunt super, sa le porti sanatoasa!

  7. Ioana Vlad spune:

    Imi plac tinutele alese, par relaxate si comode. Dar ar fi dragut sa te vedem si in haine mai colorate!

  8. Oprea Carmen spune:

    nu am nici-o problema si port jeansi rupti cu mare drag, imi plac mult! sa-i porti si tu cu drag!

  9. Mirela Marin spune:

    Sunt drăguțe ținutele. Și dacă tu te simți bine, trebuie să depășești preconcepțiile.
    Fă-ți curaj, fii tu!

  10. Hanoracul îmi place cel mai mult. În cât timp îți ajunge o comanda de la ei?

  11. LacraRevs spune:

    Nu am luat ceva de la ei încă, dar nu e timpul pierdut.

  12. Ioana spune:

    Blugii imi plac cel mai mult, am si eu cateva perechi din acestea rupte.

  13. Georgiana spune:

    Am auzit de acest site, dar nu am comandat nimic pana acum. Sunt un pic mai reticenta cand vine vorba de cumparaturi online. Deobicei nu cumpar pana nu vad/probez produsul.

  14. Ai facut niste alegeri foarte bune. Te avantajeaza hainutele.

  15. Foarte drăguțe articolele pe care le-ai ales. Îmi plac mult blugii

  16. Foarte drăguțe articolele pe care le-ai ales. Îmi plac tare mult blugii

  17. Rokolla spune:

    Sunt dragute alegerile tale. Imi plac mult blugii rupti

  1. 22 iulie 2019

    […] început deja să îmi placă să îmi iau haine de pe Femme Luxe și mă bucur de fiecare comandă pe care o ridic de la poștă. Deși la prima vedere am avut […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *