Dino Parc – Râșnov
Tot în concediul de anul acesta, am reușit să ajungem și la Râșnov. Am avut multe de văzut acolo și am de gând să mai pregătesc și alte articole în care să vă spun ce am mai vizitat. Astăzi vreau să vă vorbesc despre Dino Parc Râșnov. Cred că această locație a fost punctul forte al concediului nostru și mă bucur mult că am reușit să vizităm acest loc deosebit. De itinerariul vacanței s-a ocupat soțul meu, deci nu am căutat informații și am fost cu adevărat surprinsă. Cu o zi înainte să ajungem, am văzut câteva poze pe Facebook. Nu multe, dar suficient cât să sporească dorința de a vizita locul. Dino Parc m-a surprins! A fost o experință deosebită pentru toată familia.
Cum ajungem la Dino Parc și cât ne costă un bilet?
Pentru a ajunge la intrarea în parc, puteți apela la tractorașele puse la dispoziție. Taxa e de 5 lei de persoană, dus – întors. Puteți urca și pe jos, drumul nefiind mai lung de 5 minute. Dacă aveți în plan să vizitați și Cetatea Râșnov, țineți cont că puteți să le vizitați pe amândouă, plătind doar o dată tractorașul, aceasta fiind puțin mai sus de parc. Noi am urcat la Dino Parc pe jos, apoi am coborât și am mers la Peșteră, deoarece începuse ploaia, iar apoi ne-am întors, am luat tractorașul și am urcat la cetate.
Dacă vă gândiți că o astfel de vizită la Dino Parc poate face o gaură uriașă în buget, vă înșelați. Prețul unui bilet pentru un adult este de 28 de lei, iar pentru un copil de peste trei ani, 22 lei. Sincer, la cât de frumos este, mă așteptam la mai mult.
Despre Dino Parc
Dino Parc este un parc tematic, cu peste 47 de dinozauri, din fibră de sticlă, în mărime naturală. Este singurul din România, dar, cel mai important, este și cel mai mare din Sud – Estul Europei. Am rămas impresionată când am aflat aceste detalii și m-am bucurat. Eu știu că românii sunt capabili de lucruri remarcabile, iar acest parc este doar unul dintre exemple.
Parcul este plasat într-un mediu natural. E ceva deosebit să ridici capul și să vezi, în mărime naturală, ditamai dinozaurul. Doi dintre dinozauri se mișcă și scot sunete. Te ajută să te imaginezi printre ei, pe vremea când trăiau, oferindu-ți o experiență deosebită. Dinozaurii sunt așezați în așa fel încât să îi poți vedea de pe potecuța care stabilește traseul. Potecuța este suficient de lată și sigură încât să intrați cu un căruț pentru copii, dacă este necesar.
Fiecare dinozaur este insoțit de o plăcuță cu diferite informații. Noi am prins și un ghid care ne-a vorbit pe larg despre fiecare specie în parte și despre tot ceea ce ar trebui să știm despre dinozauri. Pe lângă acele plăcuțe, din loc în loc sunt plasate alte plăcuțe, speciale pentru copii. Aceste intrebări sunt de tipul alege răspunsul corect. Una dintre variante fiind corectă, iar cealaltă amuzantă și greșită.
O locație nemaipomenită
Pe traseu sunt amplasate băncuțe unde vă puteți odihni. Pentru copii, la tot pasul, sunt diferite căsuțe sau joculețe pentru a-și consuma energia și a nu se plictisi, în timp ce părinții își trag sufletul sau studiază puțin mai mult unul dintre dinozauri. Astfel de locuri de joacă găsiți încă de la intrare, sub formă de corăbii, sau căsuțe, pe lângă multitudinea de tobogane. La tot pasul, găsiți, de asemenea, diferite lucruri puse la dispoziție pentru a realiza o fotografie reușită. Un lucru care mi-a plăcut tare a fost aparatul care îți permitea să faci o fotografie de familie, iar mai apoi ți-o expedia prin mail, gratuit. Tot în acest traseu dați peste un vulcan care fumegă și o platformă care simulează un cutremur de 5,5, dar și peste un ecran care rulează un filmuleț care explică cum au dispărut dinozaurii.
Tot în incinta parcului, sunt amenajate diferite expoziții care te introduc în acea perioadă și care te ajută să înmagazinezi mai bine informațiile.
Ce poți face la Dino Parc?
La Dino Parc Râșnov găsiți și un parc de aventură, tiroliană, dar și alte activități care necesită un bilet separat. Maia a ales să își încerce calitățile de ninja, intrând în camera laserelor, de unde a plecat cu o diplomă. De asemenea, putea intra în camera sunetelor, unde asculta sunetele făcute de dinozauri sau putea alege să picteze figurine din ipsos într-o căsuță din copac. Dacă celelalte activități costau între 5 și 10 lei, pictura putea ajunge până la 50 lei, în funcție de figurina aleasă.
Tot în categoria costurilor suplimentare intră și Cinema 9D. Se găsește în incinta clădirii de la intrare, la etaj. Prețul unui bilet este de 10 lei de persoană, pentru un film de 5 – 8 minute. Un lucru important, pe care ar trebui să îl știți, e că filmul rulează doar dacă se adună minim 4 persoane și că nouă ne-a plăcut mult.
În aceeași clădire găsiți și un magazin cu suveniruri. Alte câteva expoziții și diferite chestii interactive, care atrag atât părinții cât și copii. Mi-a plăcut faptul că aceste lucruri erau amplasate la același etaj cu sala de cinema și erau gratuite. Astfel, în timp ce își aștepta rândul să poată intra în sala de film, copilul făcea un puzzle cu dinozauri sau alte activități care îl țineau ocupat. La parterul clădirii, rulează continuu, într-o cămeruță special amenajată, un filmuleț gratuit, în care un dinozaur periculos se mișcă. Iar o voce anunță copiii cât de periculos este, înfricoșându-i puțin.
Bine de știut
Dacă mergeți la Dino Parc împreună cu copiii mai mici, e foarte important să știți câteva lucruri:
- există toalete în incinta clădirii principale, dar și afară, în parc, în zona căsuțelor din copac. Acestea erau curate și echipate cu tot ceea ce este necesar.
- puneți lua o sticluță cu apă în geantă.
- se poate intra cu căruț pentru copii.
- există un restaurant unde puteți mânca.
Am petrecut cam trei ore la Dino Parc. Și asta în condițiile în care a început să plouă și nu ne-am aventurat pe tiroliană sau în parcul de aventură. Mi-a plăcut mult faptul că sunt activități suficiente care să îți asigure o experiență deosebită, nefiind neapărat să apelezi la plata suplimentară.
Dacă nu ați vizitat Dino Parc încă, vă recomand să o faceți. Dacă ați vizitat locul, vă invit să îmi împărtășiți din impresiile voastre.
Este în plan să ajungem și noi vara aceasta!
O să vă placă.
Si noi tare ne dorim sa ajungem acolo. Se vede ca e foarte fain. Multumim pentru impresii!
Cu drag
Fain! Ce față are fetița ta, în video-ul acela cu dinozaurul!!! 🙂 Nu mai sunt eu copil, dar de multă vreme îmi doresc să ajung la Dino Park și uite că n-ajung.
Da, mima spaima :))
Ce descriere frumoasă!!!!
Mulțumesc!
Cred că e într-adevăr frumos! Niște poze tare frumoase și o destinație de vacanța memorabilă.
Foarte frumos!
La Dino Parc nu am ajuns. Când am fost eu ultima oară la Râșnov și cetatea era închisă pentru renovare. Faine fotografiile alea cu ramă naturală.
:*
E atât de aproape de mine și cu toate astea, nu am ajuns acolo, încă 🙂
Poate îți faci timp.
La Dino Park nu am reusit inca sa ajungem, desi imi doresc mult.
Minunat și plin de informație utilă articol, felicitări! <3 Am ajuns doar în zona peșterii la Râșnov, Dino Parc reprezintă clar o tentație.
Brașovul e un oraș tare frumos! Mai adăugăm și Dino Parc și avem itinerarul perfect!!!
Frumoasa locatie si chiar merita vizitata.Multumesc pentru sfat.
Foarte frumos acolo!