Ochelari de soare pentru zile însorite

Atunci când vine căldura primul lucru la care ne gândim este că avem nevoie de ochelari de soare. Asta nu doar din cauză că arată foarte bine și întregește perfect o ținută lejeră de vară sau că dă atât de bine în selfie-urile de sezon, ci și pentru a ne proteja ochii de razele puternice ale soarelui. Ochelarii de soare au ajuns un accesoriu nelipsit din geanta unei femei. Disponibili în diferite culori sau design-uri care mai de care mai îndrăznețe sau pur și simplu clasice, ochelarii de soare au devenit o plăcere, nu neapărat o necesitate.

ochelari de soare

Cunosc foarte multe persoane care abia dacă pot ține ochii deschiși atunci când ies la lumina zilei, indiferent de anotimp. Nu e cazul meu, dar totuși mă simt mult mai comod atunci când ochii îmi sunt protejați de lumina puternică a unei zile de vară. În fiecare an îmi fac plăcerea de a-mi cumpăra vreo două perechi de ochelari de soare. În mare parte pentru că sunt neglijentă și îi zgârii sau îi uit pe unde merg, dar și pentru că îmi plac. Am încercat mai multe forme… rotunzi, ovali dreptunghiulari, mai mari sau mai mici. Încă nu mi-am făcut curajul să îi încerc pe cei în formă de ochi de pisică sau pe cei încărcați cu pietricele sau alte minuni. Dar, cine știe? Nu spun niciodată niciodată!

Ce ochelari de soare mi se potrivesc

Și anul acesta spun nu formelor mai excentrice și merg pe ceea ce cred eu că mi se potrivește și care nu mă scoate din zona mea de confort. Pe internet am găsit o mulțime de ochelari de soare pentru femei. Deși și cele mai sus menționate mă atrag oarecum din curiozitate, vara aceasta nu am curajul necesar. Atunci când îmi aleg ochelarii țin cont și de forma feței. Astfel, eu având fața cumva între rotundă și ovală, ochelarii de soare ovali îmi vin foarte bine. Dar și cei rotunzi, dreptunghiulari sau în stil aviator. Cu cei cat eye nu mă pot încă obișnui și de aceea nu îmi dau seama dacă îmi vin bine sau nu. Încă îi încadrez la formele excentrice.

ochelari de soare

Dacă aș avea fața rotundă, cei dreptunghiulari sigur m-ar prinde bine. Pentru fața în formă de inimă, cei ovali sau cei în stil aviator sunt ideali. Pentru o față pătrată aș alege ochelarii rotunzi. Dacă voi ajunge să am vreodată nevoie de ochelari de vedere, tot de aceste aspecte voi ține cont și atunci. Bineînțeles că m-aș gândi bine și ce culoare mi-ar plăcea să fie rama și nu doar ce formă ar avea. Ochelarii de vedere nu se schimbă așa ușor ca cei pentru soare.

Vouă ce timp de ochelari vi se potrivesc?

You may also like...

10 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Eu îi iau pe încercate și care îmi plac cum arată, pe ăia îi aleg.

  2. Silvia spune:

    Bune sfaturi!!!!

  3. Dana spune:

    Chiar sunt necesari, de un timp nu pot fără ei.

  4. Illusion spune:

    Mie îmi e tare greu să îmi aleg o pereche de ochelari deoarece am fața mică, întotdeauna îi probez înainte.

  5. Eu sunt dependeta de ochelari de soare. Am ochii super sensibili la lumina puternica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *