Prințesa în țara minunilor – film pentru copii 3D

Săptămâna trecută, am mers din nou la cinema cu Maia, să vedem un film pentru copii. În timp ce băieții noștri au pierdut timpul prin mall, noi două am petrecut timp frumos împreună. Ne place mult la cinema și, dacă am avea și noi în orășelul nostru micuț, cu siguranță am merge mult mai des. Dar e bun și așa, nu ne plângem. Deoarece vizitele noastre la cinema nu sunt plănuite dinainte, alegem unul dintre filmele disponibile în acel moment, la ora aceea. De data aceasta, am avut posibilitatea să alegem din trei filme disponibile în 3D și dublate în limba română. Am ales Prințesa în țara minunilor, titlu original Printsessa i drakon. Da, și mie mi s-a părut că mult mai bine i s-ar fi potrivit Prințesa și dragonul…

printesa in tara minunilor . film pentru copii

Sala nu era plină, dar mai erau câteva fetițe entuziasmate. Filmul pentru copii Prințesa în țara minunilor este vesel și amuzant, potrivit pentru fetițele până în 7-8 ani, zic eu. Maia are 8, i-a plăcut, dar când am ieșit e acolo, mi-a zis că data viitoare va alege un film pentru copii mai mari, precum Familia Adams, Frozen 2 și nu mai știu ce a văzut ea la reclame.

Prințesa în țara minunilor – film pentru copii

Prințesa noastră este o figură! Face tot felul de năzbâtii, disperând-ul pe sfetnicul tatălui său. Prințesei îi plăcea mult să citeasă, iar într-una din zile, a găsit o carte fermecată. Prințesa a putut trece într-o altă lume, iar acolo l-a cunoscut pe Dragonaș. Cei doi s-au împrietenit, iar prințesa îl vizita zilnic. Atunci când aceasta a avut nevoie de ajutor, Dragonaș a intrat în lumea noastră, să o ajute și să o sprijine, precum un prieten de nădejde ce e.


Prințesa în țara minunilor a fost lansat pe 20 Septembrie 2019. Durata filmului este de 75 de minute. Biletele pot fi cumpărate și online, dacă nu doriți să pierdeți timpul la ghișeu. Mai jos puteți urmări și trailerul:

Cum vi se pare? Poate fi filmul de sâmbătă seara?

Please follow and like us:
error

You may also like...

9 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Tare drăguț pare filmul ăsta! Felicitări că vă petreceți astfel timpul împreună!

  2. Dana spune:

    Ce film drăguț, mi-ar plăcea și mie să îl văd!

  3. E fain ca reusiti doar voi doua sa mergeti la film, din cand in cand. Filmul pare tare simpatic.

  4. Tudose Angela spune:

    M-aș uita și eu singură la filmul ăsta. Uneori am așa cun chef de a da în mintea copiilor… 🙂

  5. Catalina spune:

    Superb filmul! Felicitări lui mami
    Iubesc desenele de acest gen, o dau și eu des in mintea copiilor. Chiar îmi place sa ma uit la ele. Acesta încă nu l-am văzut dar acum îl pun pe lista pentru Weekend
    Multumesc frumos

  6. Mirela Marin spune:

    Foarte frumos! Și filmul și activitatea voastră. Cred că am un an de la ultimul film văzut la cinema. De regulă alegem alte activități, dar asta deoarece nu mai avem însoțitori mici 🙂
    Poate merg împreună cu nepoțelul, dacă nu l-a văzut deja 🙂

  7. illusion spune:

    Pare un film drăguț de privit împreună pentru familiie cu copii 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *