Cartea lunii Noiembrie 2019

Și luna noiembrie a fost o lună bună pentru mine. Productivă și plăcută. Când am numărat cărțile citite, am rămas mirată că au ieșit 8 la număr. Apoi, mi-am adus aminte că mare parte dintre ele au fost ușurele și cu un număr mic de pagini. Eh… m-am bucurat degeaba, asta e. Poate în decembrie voi reuși să citesc cu adevărat mai mult decât de obicei.

Deși, de obicei, îmi e foarte greu să aleg cartea lunii, acum totul a fost extrem de clar. Una dintre cărți s-a detașat mult și merită acest titlu.

cartea lunii noiembrie. copilul care a gasit soarele noaptea

Lista cărților citite în noiembrie:

  1. Mai mult ca perfectul volumul 1 de Aivi Dal
  2. Mai mult ca perfectul volumul 2 de Aivi Dal. Am prezentat ambele cărticele în același articol, așadar, părerea mea despre ele o găsiți aici. Mulțumesc autoarei pentru ocazia de a le citi!
  3. Unde ești de Marc Levy. Am citit-o la începutul lunii, după ce Târgul cărții mi-a trimis-o. Părerea mea se poate citi aici. Mulțumesc!
  4. Copilul care a găsit soarele noaptea de Luca di Fulvio. Cei de la Editura Rao mi-au trimis acest roman și le mulțumesc pentru acest lucru! V-am vorbit despre el aici.
  5. Sânge pentru Sânge de Marius Ungureanu. V-am vorbit despre acest thriller aici. Mulțumesc, Marius!
  6. Luluța și Petrișor sau povestea cuiburilor părăsite de Nicoleta Beraru. Muțumesc autoarei! Vă invit să citiți părerea mea despre carte, dacă nu ați făcut-o deja!
  7. Roar de Cecelia Ahern. Mulțumesc Editurii All pentru carte! Recenzia se poate citi aici.
  8. Măreț vom arde de Kiersten White. Un final de serie grozav. Mulțumesc Editurii Corint! Recenzia se găsește aici.

Cartea lunii Noiembrie 2019

După cum spuneam și la începutul articolului, nu mi-a fost greu de data aceasta să aleg cartea care mi-a rămas cel mai mult în minte și în suflet. Titlul de cartea lunii noiembrie 2019 merge către Copilul care a găsit soarele noaptea de Luca di Fulvio. Un roman excepțional, care poate fi cumpărat acum, de pe site-ul editurii, cu reducere de 45%.

Please follow and like us:
error

You may also like...

8 Responses

  1. Dana spune:

    O lună destul de productivă! Eram sigura în privința locului 1 și abia aștept să citesc și eu cartea!!!

  2. Eva Anca spune:

    O lista bogata si interesanta. Felicitari si multumim pentru recomandari!

  3. M-ai convins. In decembrie citesc si eu Copilul care a gasit soarele noaptea.

  4. anasylvi spune:

    Tot opt carti am citit si eu. Cartea lunii ma tenteaza deja! <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *