Nou în bibliotecă – aprilie 2020

Vă spuneam de curând că am rămas în urmă cu articolele dedicate cărților noi în bibliotecă, dar și cu articolele în care vă prezint lista cărților citite în luna respectivă și care dintre ele mi-a rămas în minte mai mult timp. De curând v-am vorbit despre cărțile primite în luna martie, iar astăzi vă arăt ce cărți noi au ajuns la mine în aprilie 2020.

În luna aprilie a acestui an am primit câteva cărți tare faine, de la o parte dintre colaboratorii mei. Nici copiii mei nu au fost uitați, iar pe această cale le mulțumesc tuturor!

Cărți noi – aprilie 2020

carti noi aprilie 2020

Editura RAO

De la Editura RAO am primit trei cărți interesante, care mi-au făcut ziua mai frumoasă. Nu știam că voi primi colet de la ei, iar surpriza a fost foarte apreciată. Cele trei titluri primite sunt:

  1. Chemarea focului de Adrienne Celt. Am citit cartea aceasta tot în luna aprilie și mi-a plăcut mult. Îmi plănuisem să citesc prima dată Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle, dar nu a fost să fie 🙂 . O ajutam pe Maia la temele de la engleză. Până să termine ea ce avea de scris și să aibă din nou nevoie de mine, am zis să răfoiesc puțin o carte, să nu pierd timpul. Cum Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle era așezată pe noptieră, în dormitor, pentru a o începe noaptea, după ce Albert ar fi adormit, am pus mâna pe Chemarea focului. M-a captivat din primele pagini și am hotărât să o termin înainte să o încep pe cealaltă. 🙂 Recenzia cărții o puteți citi aici.
  2. Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle de Stuart Turton. După cum spuneam mai sus, întenționam să nu o las mult să aștepte. Așadar, am ținut-o pe noptieră câteva zile și apoi am savurat-o. Mi-a plăcut foarte mult, este un thriller genial. Mai multe detalii puteți citi aici.
  3. Vector de atac de Tom Clancy și Mark Greaney. Această carte încă stă în bibliotecă, necitită. Abia aștept să îi vină rândul, deoarece pare a fi pe gustul meu.

Libris.ro

Și Libris.ro mi-a trimis două cărticele diferite, care erau pe lista mea de dorințe:

  1. Verity de Coollen Hoover. Foarte mult mi-a plăcut romanul. L-am citit rapid. M-a ținut „în priză” și l-am devorat pur și simplu. Recenzia o găsiți aici.
  2. Căsătorie de plăcere de Tahar Ben Jolloun. Acest roman nu a fost exact cum mă așteptam. Puteți să citiți aici impresiile mele.

Editura Paralela 45 – cărți noi – aprilie

Editura Paralela 45, așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani deja, a trimis un colet bogat. Am găsit titluri și pentru mine și pentru copii, iar acest lucru a adus bucurie în toată casa.

  1. Butonul G de Rosella Calabro. Un roman simpatic despre care v-am vorbit aici.
  2. Gobbolino, pisoiul vrăjitoarei. Despre această carte pentru copii v-a vorbit Maia aici.
  3. 500 de adevăruri incredibile și trăsnite. Din această cărticică v-a mai citit Maia în video-uri, pe paginile de social media. E chiar interesantă și își merită locul în biblioteca unui copil curios. Se poate cumpăra de aici și are și un preț mic.
  4. Bobo Puidesomn. În colet am avut și două cărticele pentru copii mici (0-2 ani), din această serie. Mai multe detalii despre ele găsiți aici.

Acestea sunt cărțile noi primite în aprilie. Ce părere aveți despre ele?

You may also like...

5 Responses

  1. Dana spune:

    Ai adăugat o mulțime de titluri minunate în bibliotecă, să te bucuri de ele!

  2. anasylvi spune:

    E bien ca ai descoperit atatea lecturi frumoase. Nu am citit niciuna dintre ele, insa mi-a atras atentia Gobbolino!

  3. Silvia spune:

    Frumoase cărți !

  4. Eva Anca spune:

    Foarte interesante titluri. Să aveți lecturi minunate!

  5. Numai carti faine au intrat in biblioteca ta. Cateva le am si eu iar altele imi fac cu ochiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *