Lista cărților citite în noiembrie și decembrie 2020

De când am blogurile am o activitate preferată în prima lună a anului. Îmi place foarte mult să fac topuri sau bilanțuri. Îmi place să văd ce articole au fost citite mai mult, ce recenzii s-au bucurat de mai multă atenție, câte cărți am citit și care titluri sunt încă vii în mintea mea. Astăzi aveam de gând să realizez un astfel de top, dar mi-am dat seama că nu v-am prezentat cărțile citite în ultimele două luni și nici nu am ales cartea lunii. Mi-am zis să pătrez totuși o ordine, să le iau pe rând, așadar, astăzi vă prezint lista cărților citite în noiembrie și decembrie 2020, dar și cartea care merită titlul de cartea lunii.

Deoarece noiembrie a fost o lună oarecum ciudată pentru mine, nu am reușit să citesc prea mult. Nu m-am putut concentra, nu mi-a stat gândul la nimic. De aceea nici nu merită să fac un articol separat cu titlurile citite atunci și voi face unul pentru ambele luni. Partea bună e că în decembrie mi-am făcut de cap. Am citit mai mult, iar luna aceasta am deja 3 cărți citite. Recuperez și nu pot decât să mă bucur și să sper că mă va ține mult și bine acest avânt. Totuși sunt realistă și conștientă că zilele de sărăbătoare se cam termină și nu voi mai dispune de atât de mult timp.

Imagine de Karolina Grabowska de la Pixabay

Lista cărților citite în noiembrie și decembrie 2020

  1. O fărâmă de Rai – Corina Cîndea. Mulțumesc, Editura Hathor!
  2. Îngerii dreptății – John Grisham. Mulțumesc, Editura RAO!
  3. Parisul e întotdeauna o idee bună – Nicolas Barreau. Mulțumesc, Editura Paralela 45!
  4. Scrum în vânt – Cynthia Orszag. Mulțumesc, Cynthia!
  5. Un an fără tine – Nina De Pass. Mulțumesc, Editura Corint!
  6. Zece feluri de a fi adorată – Sarah MacLean
  7. Aleea cu licurici – Kristin Hannah. Mulțumesc, Cătălina!
  8. Oameni anxioși – Fredrik Backman. Mulțumesc, Libris!
  9. Fata de hârtie -Guillaume Musso. Mulțumesc, Editura ALL!
  10. Perfecționistele – Sara Shepard. Mulțumesc, Editura Corint!
  11. Peste cinci ani – Rebecca Serle. Mulțumesc, Editura Nemira!

11 cărți interesante, diferite, captivante și care merită recomandate.

Cartea lunii este…

Îngerii dreptății de John Grisham – roman apărut de curând la Editura RAO.

You may also like...

6 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Se pare ca ai avut parte de lecturi frumoase. Sunt cateva titluri pe lista ta care ma atrag.

  2. Dana spune:

    Ai citit o mulțime de cărți minunate!

  3. Valeria Chertes spune:

    Ai citit ceva cărți.

  4. Ana-Maria spune:

    O mulțime de cărți minunate. Sa ai spor în continuare!

  5. Ce lecturi frumoase ai avut! Eu nu am mai apucat in ultima perioada sa fac bilantul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *