Eu împotriva mea Volumul 1 de Daniel Botea
M-am bucurat mult când am primit această carte deoarece o văd continuu pe bloguri și grupuri, iar cum se vorbește numai de bine, curiozitatea s-a instalat. Așadar, nu am lăsat-o prea mult să mă aștepte și am devorat-o rapid.
Au fost câteva citate ce mi-au rămas în minte, citate ce aveau ca scop motivarea, citate ce iți inspiră putere și încredere în momentele grele sau care te impulsionează să fii recunoscător și să pui accent pe ceea ce contează cu adevărat.
Coperta cărții EU ÎMPOTRIVA MEA, mi-a inspirat o luptă interioară, dar nu m-a atenționat deloc în privința umorului prezent la orice pas. Am fost atât de plăcut surprinsă de această carte încât am citit-o cu un zâmbet tâmp pe față.. chiar și în situațiile în care, în mod normal, nu aș fi îndrăznit măcar să schițez unul, aici mi-a fost impus de autor prin modul său de a relata întâmplările și prin modul personajului de a accepta tot ceea ce i se întâmpla.
Când l-am întâlnit pe Leinad ,mi-a lăsat impresia de student fără griji, împăcat cu situația lui, dar totuși cu vise mărețe. Cu fiecare filă întoarsă l-am descoperit pe adevăratul Leinad- cel de sub masca afișată- un tip ce a suferit mult și care încă suferă pentru faptul că părinții l-au abandonat și nu a cunoscut niciodată ce înseamnă o familie. Recunosc sincer că atunci când Leinad își imagina ce persoane ar alege pentru a face parte din familia lui, m-am întristat foarte tare, am încercat să mă consolez cu ideea că el este un personaj fictiv, dar gândul că există atâți de mulți copii orfani ce trec prin acest chin, nu mi-a dat pace.
Leinad este student la psihologie. Datorită aroganței sale și a modului său de a fi, avea impresionantul număr de doi prieteni: pe Diu și prietena lui, Iasmine- mi-a plăcut mult de ei și am apreciat grija și ajutorul ce il ofereau prietenului lor.
Eu împotriva mea
Când și-a pierdut telefonul în urma unei nopți petrecute în compania alcoolului, a cunoscut-o pe Carla-fata ce l-a găsit. Deși s-a comportat groaznic cu ea, Carla i-a devenit prietenă. Atunci m-am gândit că sigur aceasta este cea mai norocoasă zi din viața lui, dar mi-am înghițit cuvintele când, nu peste mult timp, Leinad a ajuns la spital bătut rău și cu un portofel străin asupra lui. Acel portofel i-a garantat și alte întâlniri cu atacatorul său.
Aici iar își face apariția Carla. Ea pune la cale un plan
pentru a-l ajuta să evadeze din spital, știind că e urmărit și în mare pericol.
Dar această evadare i-a rezolvat problema doar pe moment și Leinad s-a prins repede de acest lucru când s-a trezit cu atacatorul lui în cameră. Se pare că în portofel se afla un lucru important ce nu trebuia să cadă în mâinile oricui.
Mi-a plăcut curajul și replicile lui, mi-a plăcut că nu s-a pierdut cu firea când a căzut în mâinile urmăritorilor și a reușit să-și creeze o acoperire pentru a se asigura că ieșea viu de acolo. Deasemenea, mi-a plăcut dovada de maturitate de care a dat dovadă spre final și relația lui cu Carla. O relație bazată pe prietenie și încredere, o relație normală între doi studenți… dar cum soarta are propriul plan, împins de adrenalină, stres și disperare, Leinad este pus în situația de a face o alegere, este nevoit să ia o decizie pripită și tare mi-e frică de urmările ei.
Cartea a apărut la Editura Quantum Publishers
Abia aștept următorul volum! Sunt atât de curioasă să văd cum vor decurge lucrurile!!! Pur și simplu acest final m-a lăsat cu o mie de scenarii în cap și cu o curiozitate uriașă!
Este o carte ce se citește extrem de ușor, o carte plină de umor și idei interesante, o carte ce pe lângă subiectul prezentat, abordează și alte teme importante, precum religia, credința, familia sau altruismul. Eu o recomand din toată inima și vă doresc lectură plăcută!
Mulțumesc editurii Quantum Publishers pentru ocazia de a citi această carte deosebit de interesantă și captivantă.
Puteți achiziționa EU ÎMPOTRIVA MEA de Daniel Botea de AICI.
Daniel, eu îți doresc multă inspirație și succes! Sper ca volumul următor să apară curând și dacă nu, poate ți se face milă de mine și-mi spui două-trei lucruri esențiale din el. 😅
Si la mine curiozitatea în legătură cu această carte s-a instalat de mult, dar eu prefer sa citesc toate volumele odată. Felicitări pentru recenzie!
Multumesc !
pare interesanta! am mai citit una-alta despre aceasta carte, dar inca n-am achizitionat-o!
Cred că e timpul 🙂 lectură plăcută!
Interesanta cartea.
Nu stiam de acesta carte, dar pare sa fie genul care te tine in suspans in mod constant
Hai sa o citim 🙂
Si eu sunt foarte curioasa in legatura cu cartea asta, mai ales ca autorul ei e un om foarte talentat.
Nu imi place sa citesc carti impartite pe volume. Decat daca sunt toate publicate si le am deja in posesia mea, ca altfel ma streseaza maxim asteptarea.
Imi plac cartile ce apeleaza la introducerea umorului, pe mine asa ma cuceresc de fiecare data. Fara o mica doza de ras sau ironii pare cam seaca.
Eu de ce nu stiam de ea?
Daniel Botea este blogger nu? ca stiu ca la SuperBlog este un concurent cu acest nume..si mi se pare destul de cunoscut numele.
Este vorba de alta persoana.
Nu stiu daca e blogger! Eu il stiu doar ca autor!
oh… oare cand o sa gasesc timp sa citesc si eu, macar cateva din cartile pe care le.am tot vazut. acum am trecut-o si pe asta pe lista
Nu-i o intamplare ca-l stiu pe bloggerul Daniel Botea, dar este doar o potrivire de nume cu cel care a scris cartea. Oricum cartea pare a fi interesanta si astept review-ul la volumele urmatoare.
Frumoasa recenzia 🙂 .
Nu am citit cartea dar este trecuta pe lista 😉 . Imi place cum suna mai ales ca are umor 🙂
Foarte interesant! O sa caut si eu cartea, draga mea. M-ai facut curioasa!
Multumesc pentru recenzie si pentru cuvintele frumoase! 😀 cat despre blog, obisnuiam candva sa tin si un blog, dar mai am doar cateva postari pe e :)) e posibil sa ma confundati.
🙂 a fost o placere!
Wow m-ai facut curioasa , mai am niste carti de terminat dar chiar mi-as lua-o si eu.
Tot adaug titluri pe lista, sper sa am timp sa le comand si sa le si citesc.
Pare extrem de interesanta cartea! Abia astept sa o citesc.
Pare o carte buna. O voi citi si eu
Nu-mi place sa citesc sa citesc o carte care stiu ca va avea continuare si nu o pot citi imediat.
Eu o sa las sa apara toate volumele si apoi sa o citesc. Rabdare ma omoara!
Pare genul de carte pe care atunci cand incepi sa o citesti, greu o mai lasi din mana. Multumim pentru sugestie.
interesanta, nu stiam de ea, o sa retin titlul!
Ma incanta faptul sa constant ca sunt multi oameni tineri si frumosi care iubesc cartea, iubesc literatura, iubesc cultura. Nu stiam de aceasta carte, dar titlul ma indeamna sa o citesc.
Abia aștept să o citesc și eu, felicit și susțin autorii români! 🙂
Cartea mi-a fost recomandată de colega mea, Mili și abia am așteptat să o citesc. Acum o am pentru recenzie de la Editura Quantum și aștept să-mi revin sufletește puțin ca să mă cufund în toate cărțile de la ei. Mereu găsesc o situație, un om, o poveste care să asemănă perfect cu romanele pe care le citesc, iar asta nu este mai niciodată un lucru bun sau rău, dar așa simt mult mai bine totul, înțeleg și pătrund adânc în mesajul cărții – care mai mereu e în spatele cuvintelor. Felicitări, Adriana!
Nu am reusit sa o iau de la Gaudeamus dar am dat comanda de pe site-ul editurii. Asa ca zilele urmatoare o sa imi vina. De abia astept sa o citesc 🙂
Super interesanta, asa pare. Abia astept sa o iau si eu la citit.
Frumoasă recenzie!