MESAJ DE DEPARTE de NICHOLAS SPARKS recenzie

Îmi place foarte mult Nicholas Sparks. Ador cărțile lui și le savurez de-a dreptul atunci când îmi cad în mână. Îmi plac mult poveștile de iubire care ies din mintea lui, ador romantismul său și nota de masculinitate. Sunt obișnuită cu finalurile lui atipice și sunt împăcată cu ideea că o poveste bună nu trebuie neapărat să se încheie în tonuri de roz.

În Mesaj de departe… am sperat la un final fericit pentru cei doi îndrăgostiți. Atât de mult m-am atașat de ei, de poveștile lor de viață. Îmi doream ca a doua șansă să nu le fie luată, să trăiască din plin iubirea proaspăt descoperită. Dacă a avut Sparks milă de ei… nu o să aflați din recenzia aceasta, dar, în schimb, o să vă spun despre ce este vorba și sper să reușesc să vă conving să citiți cartea.

mesaj de dearte, nicholas sparks, drama

Mesaj de departe – despre puterea destinului

Theresa este o femeie frumoasă și puternică. Ea lucrează ca editor la ziarul prietenei sale, Deanna, și locuiește cu fiul ei. Deși a trecut ceva timp de la divorț, Theresa încă era singură.
Lăsându-se convinsă de Deanna, plecă alături de ea și soțul său departe de Boston, pentru a se relaxa în timp ce fiul său își petrecea timpul cu tatăl lui.
În timp ce alerga pe plajă, Theresa găsi o sticlă adusă de valuri. Cuprinsă de curiozitate și de amintirile din copilărie, Theresa scosese scrisoarea și o citi. Ce găsi o emoționă peste măsură. Găsi o scrisoare încărcată de durere. O durere pe care doar cineva care își pierde sufletul pereche o poate simți. Scrisoarea i se adresa lui Chaterine și era semnată de Garrett.

Mesaj de departe – despre durere și suferință

Convinsă de Deanna, Theresa publică în ziar scrisoarea lui Garrett și nu a durat mult până a fost contactată de o străină care a găsit o scrisoare asemănătoare într-o altă sticlă. Theresa a observat că hârtia era aceeași, la fel locația și numele. Nu dură mult și apăru o a treia scrisoare care i-a întărit dorința Theresei de a-l cunoaște pe Garrett.
Cu prieteni ca ai ei, s-a trezit destul de repede în avion călătorind spre Garrett. Deși nu știa exact e să îi spună sau ce își dorea de la el, Theresa îl căută și intră în vorbă cu el.
Relația lui Garrett și Chaterine ne este prezentată sub formă de scrisori scrise de sensibilul Garrett. Cei doi au trăit ceva cu adevărat deosebit, iar Garrett pur și simplu nu poate trece peste pierdere ei.
Deși tristă, cartea transmite speranță. Recomand Mesaj de departe tuturor iubitorilor de romance și dramă!

Am citit cartea pentru provocarea #carteacuinitială lansată de Alexandra Ali în grupul nostru, Prefață de carte și Porția de citit.

You may also like...

12 Responses

  1. Trebuie să iau și cartea asta, m-ai convins!

  2. Anca Rucareanu spune:

    Am acasă cartea, dar o tot aman. Îți mulțumesc pentru recomandare!

  3. Frumoasa recenzia! Este cartea mea preferata dintre cărțile lui Sparks. Am văzut si filmul… superb!

  4. Daniela spune:

    Am văzut în seara asta și m-a impresionat mult. De aceea voi căuta și cartea s-o citesc.

  1. 25 februarie 2019

    […] place mult cum scrie Nicholas Sparks. Ador toate cărțile lui și, totuși, încă mă surprinde cu poveștile sale despre viață, […]

  2. 4 mai 2019

    […] aici altă carte scrisă de Nicholas […]

  3. 20 iulie 2019

    […] treilea cuplu romantic pe care îl simpatizez îl găsiți în Mesaj de departe de Nicholas Sparks. Mă refer la cuplul Chaterine – Garrett. Deși i-am observat doar din […]

  4. 19 februarie 2020

    […] și frică ca finalul să nu fie dezastros și mă tot consolam cu gândul că nu este scrisă de Sparks, deci Mark are o șansă […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *