Un altfel de Craciun de John Grisham

Știu că multă lume se va gândi că m-am apucat prea repede de cărțile de Crăciun, dar cum spiritul Crăciunului mă urmărește de ceva vreme, mie mi se pare momentul potrivit.

Am ales, pentru început, UN ALTFEL DE CRĂCIUN scrisă de John Grisham deoarece i-am descoperit cărțile de curând și chiar eram curioasă cum va fi această cărticică cu un subiect total diferit.


Pot să vă spun că a fost chiar o surpriză plăcută!!!! Deși Luther era hotărât să evite Crăciunul în acel an, a reușit să mă umple de neașteptare și dor pentru această perioadă in care domnește bunătatea, generozitatea și bucuria!

Sătul până peste cap de cheltuielile și bătaia de cap ce o implică sărbătorile de iarnă, Luther a profitat de plecarea fiicei lui și a convins-o pe soția lui, Nora, să sară peste Crăciun și tot ce implică acesta și să plece în ziua de Crăciun împreună într-o croazieră de 10 zile.
Nu i-a luat prea mult să o convingă deoarece Nora știa că sărbătorile nu vor fi la fel în lipsa lui Blair- fiica lor.

Vezi o altă carte potrivită pentru Crăciun

 



Distracția pentru noi și stresul pentru ei a început când colegii de muncă și vecinii au aflat de intenția lor. Când toate casele îl prezentau pe mândrul Frosty și toate decorațiunile necesare, iar casa lui Luther a rămas întunecată și obișnuită, a atras toată furia și supărarea vecinilor ce încercau să îl constrângă să “îl elibereze pe Frosty”. Deasemenea, faptul că refuză să dea donațiile obișnuite, îl pune într-o postură nu prea plăcută!

Hotărâți să-și ducă planul la capăt, ignoră presiunile celor din jur… dar se pare că și Blair are propriul său plan ce îi pune pe cei doi într-o situație aparent fără scăpare !

A fost o carte frumoasă, o carte ce arată frumusețea generozității și a ajutorului reciproc, o carte ce merită un loc în lista voastră de lectură din perioada sărbătorilor!

Îmi aduc aminte că acum ceva timp am văzut și ecranziarea acestei cărți și am fost foarte încântată de ea 🙂 .

Un alttel de Crăciun a primit 5 stelute de la mine pe goodreads!

 

 

 

You may also like...

9 Responses

  1. Cadabanuta spune:

    Pare atractiva cartea.,Nu stiu sigur dar exranizare mi se pare ca am vazut-o si eu.

  2. Marianaa J spune:

    Adriana,nu cred ca-i prea devreme sa citesti o carte despre Craciun.Cred ca totul tine de starea sufleteasca din momentul lecturii.Eu in general citesc fara sa tin cont de "momentul potrivit".O carte buna este o carte care-ti face mare placere indiferent de anotimp,etc….Multumesc pentru recomandare.Nu stiam de film.

  3. Mariam spune:

    Mi-e dor de John Grisham, iar acest roman pare foarte interesantă!

  4. Ai intrat deja in atmosfera sărbătorilor?! 🙂

  5. Nu stiu cartea si nici filmul. Exista ecranizare?!! . Acum sunt curioasa 😛

  6. Silvia spune:

    Frumoasă carte!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *