Povestiri SF

Despre Povestiri SF s-a tot discutat în ultima vreme și cum eu nu sunt de acord cu expresia „Curiozitatea a omorât pisica”, am ales să citesc acest volum și să îmi dau cu părereaLa fel ca și mine, interacționați în mediul online cu unii autori, poate le-ați citit cărțile și ați fost tentați să aflați mai multe despre acest volum de Povestiri SF, mai ales știind că au ieșit câștigătoare la concursul de proză SF organizat de Editura Berg.


O parte din voi știți că SF-ul nu e genul meu de lectură zilnică, așadar, vă voi spune ce mi-a plăcut sau ce nu mi-a plăcut, fără a intra în detalii tehnice.

Avem șase povestiri SF și voi vorbi despre fiecare în parte:

Decantorul de amintiri- Livia Furia

 
Livia Furia nu îmi e total străină. Anul trecut am citit Hotarul- părerea mea aici. Am fost foarte încântată și abia așteptam să mai citesc și altceva scris de ea. Încă intenționez, nu m-am sucit prea tare, chiar dacă Decantorul de amintiri nu m-a atras prea mult. Personajele mi s-au părut puțin forțate, ceva nu era natural la ele… înțelegeți ce vreau să spun? Povestea are o idee atrăgătoare, dar autoarea nu a reușit să o dezvolte suficient încât să mă captiveze.
 

 

Al treilea solstițiu- Sandra Coroian

 

Nici Sandra Coroian nu îmi e total străină. Am citit I.R.En- părerea mea aici– și mi-a plăcut foarte mult.
Al treilea solstițiu a început bine, dar și-a pierdut din farmec pe parcurs. Atitudinea lui Ayal față de cea care ar fi trebuit să îl ucidă mi s-a părut total lipsită de logică. De asemenea, nu doar o dată am fost nevoită să recitesc unele pasaje ca să caut logica. Nu spun că nu e, doar că eu nu am găsit-o.

 

5000. Echipa Resistance- Iulia Volintiru

 
Iulia a fost o surpriză. Am interacționat cu ea pe grupurile de lectură, dar nu știam că îi place să scrie. 
5000. Echipa Resistance, ar fi pe locul trei, dacă ar fi să le clasific. A început surprinzător de bine, am fost captivată. Nu mi-a plăcut faptul că regulile erau doar pe hârtie. Adică, într-o astfel de organizație, nu cred că s-ar fi permis așa ceva. De asemenea, încrederea în UNU nu mi s-a părut justificată, iar finalul a tras mult în jos povestea.
 
 

Soț și soție- Allex Trușcă

Nebunul Alb m-a ajutat să mă acomodez cu stilul lui Trușcă- părerea mea aici.
Când am ajuns la Soț și soție de Allex Trușcă, recunosc că îmi era frică să încep să o citesc. Așteptările  mari nu ne fac bine întotdeauna, dar de data aceasta, nu am fost dezamăgită. 
Povestea dintre Primsyl și Ladisse mi s-a părut foarte romantică (știu că vă place asta, doamnelor). Dar ca orice cuplu, sunt nevoiți să treacă prin anumite nedreptăți. Ce nu mi-a plăcut, a fost faptul că armata lui Korr a rămas puțin în „aer” după acea bătălie. După ce o să citiți, veți înțelege la ce mă refer. Finalul a fost partea mea preferată, mi-a lăsat un zâmbet pe buze și ideea că Allex Trușcă, dacă și-ar dori, ar putea fi următorul Sparks. ;))
 
 

Salis- Zia Tyvis

 
De Zia Tyvis nu am auzit niciodată, dar sper să mai publice cât de curând. Sunt sigură ce este autor debutant, se simt unele stângăcii în Salis. Mi-a plăcut foarte mult ideea abordată, deși consider că trebuia să insiste puțin mai mult pe modul în care Nohuie a ajutat-o pe Mida să ajungă la Zadur. Finalul mi-a plăcut foarte mult, lăsând o urmă de speranță în mintea noastră, a cititorilor.
 
 

Nex- Star Daughter – Aura Raluca Bărboi

 
Aici nu am prea multe de zis. Rog autoarea să mă ierte, dar nu am înțeles nimic din Nex- Star Daughter. SF-ul nu e genul meu de lectură zilnică și probabil de aceea am avut această problemă.
 
 
Povestiri SF se găsește pe site-ul editurii Berg.

You may also like...

37 Responses

  1. Felicitari pentru recenzia sincera si bine argumentata!

  2. Felicitări pentru recenzie! <3 Chiar eram curioasă…Îmi place sinceritatea ta. Nu prea citesc Sf în general, dar parcă i-aș da o șansă acestui volum…

  3. Felicitari pentru recenzie. Ma bucur ca ai fost sincera. Pe mine nu m-a tentat cartea.

  4. sa-mi dai mie SF. Stii cum e SF-ul pt mine? Cum e si codul fiscal. Il citesc ca sa nu zic ca nu l-am citit, dar nu pricep nimic si nici nu-mi place.

  5. Nu stiu daca mi-ar placea sa citesc o asemenea lectura… dar niciodata sa nu spui niciodata! 😀

  6. Luca Raluca spune:

    Super recenzie! Multumim pentru recomandare!

  7. Nu e chiar genul meu dar niciodata nu se stie.

  8. Enchanted Ana spune:

    SF-ul nu e deloc genul meu dar mi-am propus ca anul acesta sa fiu mai deschisa si sa citesc mai mult, ba chiar sa ies din sfera mea de confort. Nu am auzit de povestirile astea dar cred ca merg pentru o introducere in gen.

  9. Mie imi place SF-ul ala care duce mai mult spre supranatural! 😀

  10. Cred că e momentul să încerc și eu să citesc o carte SF, poate mă prinde.

  11. Steluta Albu spune:

    Eu carti SF nu prea citesc, insa o sa-i recomand iubitului care este mai pasionat de astfel de carti.Multumim pentru prezentare!

  12. Claudia spune:

    Interesant! Si eu o stiu pe Iulia de pe grupurile de lectura dar nu stiam ca e si scriitoare.

  13. Mikyangel spune:

    Nu pot sa spun ca sunt o fana a povestilor SF dar nici nu spun ca nu o sa le citesc niciodata.

  14. vyo vyoleta spune:

    Nu prea imi plac mie S.F , dar oricum multumim de recenzie.

  15. Mie imi plac SF-urile, dar nu am citit inca nicio carte pe o astfel de nisa. Doar am urmarit filme din zona SF. Ar fi interesant sa vad cum e abordata o astfel de poveste intr-o carte.

  16. Cred ca sunt putini cei pasionati de carti SF, dar am sentimentul ca daca citesti o data o singura carte de acest gen te prinde stilul si nu vrei sa-l mai lasi.

  17. Nu ma prapadesc dupa SF, dar sprijin autorii romani, asa ca voi citi acrtea.

  18. Din pacate cartile SF n-au fost niciodata o atractie pentru mine. Foarte rar s-a intamplat sa gasesc cate una care m-a purtat usor spre aceasta latura

  1. 9 martie 2019

    […] – autorul romanului fantasy Nebunul alb. Deasemenea, Allex Trușcă a contribuit și la Povestiri SF. Când am auzit că a scris o carte pentru copii am fost plăcut impresionată și curioasă să […]

  2. 5 iunie 2019

    […] trecuturile noastre este o carte Sciance Fiction, pe care mi-am dorit neapărat să o citesc, după ce am făcut cunoștință cu autoarea, prin […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *