Dispariția lui Daniel Tate – Cristin Terrill

Încă de când a fost anunțată traducerea cărții Dispariția lui Daniel Tate la Editura Corint, mi-am dorit să o am. După ce am citit recenzia Cătălinei, am fost hotărâtă să nu o ratez sub nicio formă și tare bine am făcut. Mi-a plăcut extrem de mult cartea aceasta și este un competitor de temut pentru titlul de Cartea lunii. 

daniel tate

Dispariția lui Daniel Tate este un thriller plin de suspans. Un thriller care îți pune mintea la contribuție și îți pune la încercare abilitățile de detectiv. În acest roman, Cristin Terrill abordează multe teme, printre care și homosexualitatea sau influența familiilor „defecte”.

Dispariția lui Daniel Tate – Un mister greu de elucidat

Cartea începe cu promisiunea naratorului că de data aceasta nu va minți. Pentru a putea face acest lucru, nu ne poate dezvălui numele său. El trăiește de mult pe străzi și apelează la tot felul de trucuri pentru a avea un acoperiș deasupra capului în nopțile geroase. Totuși, acum a intrat în cea mai mare belea posibilă. După ce a reușit să ajungă într-un centru pentru tineri, prefăcându-se un copil traumatizat, a fost nevoit să improvizeze pentru a scăpa de autoritățile care îi pusese gând rău. Așa a ajuns personajul nostru misterios să devină Daniel Tate.

Daniel Tate era un puști dispărut în urmă cu șase ani. El era membru al unei familii bogată și influentă. În speranța că va câștiga suficient timp să poată fugi, personajul nostru misterios, afirmă că el este Daniel Tate. Familia a fost anunțată. Patrick și Lex – doi dintre frații lui Daniel – au venit să îl ia acasă. Deși noul Daniel era sigur că înșelătoria lui se va încheia curând într-un mod deloc favorabil, a fost luat prin surprindere.

Cei doi frați s-au arătat bucuroși să îl revadă și curând au făcut imposibilul și l-au luat acasă, oferindu-i subtil informații pe care Daniel Tate trebuia să le știe. După reacția celorlalți membri ai familiei, Noul Daniel era sigur că nimeni nu credea cu adevărat că el este adevăratul Daniel. Cu toate acestea, se comportau de parcă ar fi, iar lui a început să îi placă noua viață. Ce se va întâmpla mai departe, vă invit pe voi să aflați! Romanul se poate cumpăra de aici.

You may also like...

30 Responses

  1. Dana spune:

    Dar suna bine de tot cartea asta! Ma intriga prezentarea ta.

  2. anasylvi spune:

    Desi thriller nu este genul meu favorit, acest roman pare de-a dreptul interesant.

  3. Eva Anca spune:

    Tare bine sună. O trec în wishlist.

  4. Almona spune:

    Iar mi-ai făcut listă de cumpărături. Îmi plac cărțile cu suspans până final

  5. DanaC spune:

    Iar eu acum, după ce am citit recenzia ta, mi-am zis că nu trebuie să o ratez. Ai reuşit să mă faci curioasă.

  6. Mirela-Carmen spune:

    Imi place modul in care te-ai jucat cu mintea mea, starnindu-mi dorinta de a dezlega cu ochii mei misterul. Multumesc pentru recomandare!!!

  7. Ruxandra spune:

    Încă o carte trecută pe listă! Frumoasă recenzie

  8. Silvia spune:

    Frumoasă recenzie!

  9. Mona spune:

    Ce interesantă pare! Ai creat foarte frumos suspansul în jurul ei. E deja pe listă!

  10. Georgiana spune:

    Interesanta carte. O trec pe lista la pozitia 32 in cumparare 😛

  11. Raluca Anghel spune:

    Super postarea, cartea si intriga! M-ai facut tare curioasa

  12. Ioana Vlad spune:

    Ciudata poveste, mi ai trezit curiozitatea, va trebui sa o citesc!

  13. Ce ma bucur ca ti-a placut si tie. 🙂

  14. Anca spune:

    Imi place cum ai descris aceasta carte, desi dupa coperta as fi zis ca nu e genul meu.

  15. Pare genul meu de carte. Felicitări pentru recenzia minunată! <3

  16. Ana Maria Chiperi spune:

    Sună tare interesantă recenzia, cred că și cartea este la fel! Sunt tare curioasă, sper să o citesc și eu cât de curând!

  17. Cornel spune:

    O prezentare frumoasă!

  1. 3 aprilie 2019

    […] Disparița lui Daniel Tate am primit-o de la Editura Corint și v-am vorbit despre ea zilele trecute. Recenzia o găsiți aici. […]

  2. 5 iunie 2019

    […] pe care mi-am dorit neapărat să o citesc, după ce am făcut cunoștință cu autoarea, prin Dispariția lui Daniel Tate. Am fost foarte curioasă să văd dacă autoarea poate scrie la fel e bine SF, ca și thriller, […]

  3. 13 iunie 2019

    […] Terrill. Nu e prima carte semnată de Cristin Terrill pe care o citesc. Prima dată am citit Dispariția lui Daniel Tate și mi-a plăcut foarte mult, atât povestea, cât și modul în care a fost scrisă. Toate […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *