Despre Cutia de frumusețe Pick N Dazzle
La Danube Bloggers Meet, cei de la Pick N Dazzle au oferit trei cutii de frumusețe premium, pentru o tombolă. Sunt sigură că fiecare dintre fetele prezente și-a dorit mult de tot ca în acea zi să fie norocoasă. Le înțeleg perfect, căci la fel de mult mi-am dorit și eu. Eram tare curioasă cum sunt produsele din faimoasa cutie roșie…
Atunci când am aflat de tombola pusă la cale de organizatoarele noastre și Pick N Dazzle, eu și Cătălina ne-am propus să împărțim produsele din cutia de frumusețe, dacă vreuna dintre noi va câștiga. Ei, bine, Cătălina mea e o norocoasă, iar noi am avut parte de multă bucurie atunci când pe bilețelul extras scria numele ei. Cu mare greu ne-am abținut să nu deschidem acolo cutiuța roșie, dar imediat cum am ajuns acasă ne-am satisfăcut curiozitatea și am împărțit produsele.
Ce produse din cutia de frumusețe am primit eu:
- o mască de față I’m in hove Rose Heart.
Acesta a fost produsul meu preferat din cele încercate de mine. Este o mască tip șervețel, care lasă pielea mătăsoasă, plăcută la atingere. Miroase super bine, nu este uleioasă și, după ce am fixat-o, nu a alunecat, nu și-a schimbat poziția, chiar dacă nu am stat deloc locului. Știu că atunci când aplici o mască trebuie să te relaxezi, să stai și să te bucuri de senzația calmantă, răcoroasă pe care o oferă, dar cu toddler-ul meu, nicio șansă! Greșeala mea. Trebuia să o fi aplicat după ce el ar fi adormit, dar părea așa un îngeraș liniștit în acel moment, încât chiar am crezut că voi avea 15 minute liniștite.
- scrub pentru corp choco caramel Luxury coffee
Acest scrub delicios exfoliază blând pielea, înlăturând celulele moarte. Hidratează, hrănește pielea și luptă împotriva vergeturilor sau a imperfecțiunilor. Pielea rămâne catifelată după utilizarea produsului, iar aplicarea lui a fost un adevărat răsfăț, doar cafeaua, ciocolata și caramelul sunt în topul aromelor mele preferate.
- mascara
Rimelul primit de mine în cutiuța de frumusețe, este un rimel simplu, negru, care separă frumos genele, dar care nu oferă prea mult volum.
- night revitalizing vitamins
Acest produs este creat special pentru părul subțire, moale. Datorită vitaminelor B3, B5, B6, C, E și microsferlor de keratina, părul este hrănit în profunzime și revitalizat.
Pick N Dazzle – alege să strălucești
- cremă de corp Raspberry Daiquiri din gama COCKTAILS by CB&CO
Și această cremă de corp mi-a plăcut foarte mult. Intră repede în piele, are un parfum intens și dulce, care rămâne destul de mult timp pe piele. După aplicare, pielea rămâne hidratată și catifelată. Minunaaatăăă!
- săculeț Pick N Dazzle
Tot mie mi-a revenit și săculețul acesta simpatic și practic. Este destul de încăpător și este rezistent. L-am tot luat cu mine în ultima perioadă, când am plecat de acasă și intenționez să îl folosesc în continuare.
În cutiuță au fost 11 produse, iar aici puteți să citiți articolul în care Cătălina vorbește despre produsele pe care ea le-a păstrat.
Conceptul Pick N Dazzle
Conceptul Pick N Dazzle este foarte interesant și simplu. Practic, te lași pe mâna unor experți în frumusețe, care să te ghideze să folosești produsele de care ai nevoie. Tot ce trebuie să faci e să îți creezi un profil de frumusețe pe site și să oferi acolo toate informațiile de care experții Pick N Dazzle au nevoie pentru a te ajuta. După ce ți-ai făcut profilul, poți selecta produsele dorite. În fiecare lună vor fi alte produse la fel de potrivite și atent selectate.
Poți să selectezi și bugetul în care te poți încadra. Poți și să îți faci abonament, pentru a primi reduceri și totul să devină mai profitabil. Acest abonament nu te obligă la nimic. Dacă nu ești mulțumită, poți oricând să îl întrerupi. Abonamentele oferite de Pick N Dazzle sunt de trei feluri, fiecare având avantajele sale și pot fi facute pe 1, 3 sau 6 luni. Totul este ușor și profitabil.
Te tentează o astfel de cutie?
După ce am citit articolul tău, clar mă tentează. Produsele pare tare bune. Deși am auzit de cutiuță, nu știam ce și cum.
Sa le folosesti cu drag! Tare simpatice mi se par cutiutele astea.
Sa le folosesti cu drag. Am incercat si eu scrub ul pentru corp choco caramel Luxury coffee si mi a placut!
Tare ma bucur ca am fost norocoase. Faine produse a ascuns cutiuta!
Masca pare interesanta! Cu scrubul nu cred ca m-aș înțelege, pare vrac…
Ca de obicei, cutia ta de la Pick’n dazzle are produse interesante.
Să le folosești cu drag!
Mulțumesc pentru informații!
Am tot vazut produse de la Pick n Dazzle de ceva vreme, cred ca le voi cauta si eu, mi-ai starnit interesul!
Da, ma tenteaza, este foarte simpatica si contine multe chestii fine vad. Multumesc de pont!
Și eu am câștigat o astfel de cutie și tare încântată sunt de tot ceea ce conține.
Foarte buna cutia!
Super draguta cutiuta. Am auzit multe despre acestea care contin nunai produse de calitate.
Imi place mult conceptul cutiutelor de genul. Ma tenteaza de ceva timp sa imi fac si eu un abonament.
Eu am fost abonata la ei cam un an si asteptam cu nerabdare cutiuta noua. Este de curiozitate si nerabdare maxima
Imi plac produsele lor, am si eu abonament. Sa le folosesti cu drag!
Si mie imi place cutia Pick N Dazzle! Au branduri foarte bune pe acest site.
Am incercat si eu cateva produse primite in cutiile Pick n Dazzle si unele dintre ele imi plac foarte mult.
Sunt extrem de tentante aceste cutiute! Am vazut ca mereu au produse bune!
De Pick n Dazzle a mai auzit, au concepte faine de beauty si produse de calitate!