Ultima comandă cu haine de primăvară a anului 2021

Știu că acum e cald și frumos, dar am rămas restantă cu un articol legat de hainele de primăvară pe care mi le-am comandat de pe Femme Luxe. Deși eram în mai când le-am comandat, la noi era încă extrem de rece și nu prea am avut curaj să îmi comand ceva prea subțire. Așadar, mi-am zis că încă câteva haine de primăvară – toamnă nu au cu ce să strice.

Deși am ales patru articole atunci când am plasat comanda, la mine au ajuns doar trei, deoarece unul dintre ele nu mai era pe stoc. Nu avem ce face, se mai întâmplă și din astea. Bineînțeles, am fost anunțată dinainte că voi primi doar trei articole în loc de patru.

După cum bine știți, pe Femme Luxe găsim tot felul de piese vestimentare, care mai de care mai interesante și frumoase. Unele mai sexy, altele normale, unele dintr-un material foarte bun, dar și unele care se strică mai repede. Important este să citim cu atenție descrierea lor atunci când le comandăm și astfel ne vom bucura de alegerile făcute.

Ce haine de primăvară mi-am mai luat de pe Femme Luxe

Geacă de primăvară cu nasturi

haine dama, femme luxe

Foarte mult mi-a plăcut geaca aceasta. Îmi place croiul ei, îmi place modelul și modul în care se așează. Nu doar mie mi-a plăcut, ci și cumnatei mele. Așadar, una din cele două pe care eu mi le-am comandat a ajuns la ea. Este foarte practică și ușor de purtat. E chiar mai călduroasă decât pare și are buzunare suficient de mari încât să îmi încapă cele necesare.

Geaca aceasta este disponibilă pe mai multe nuanțe. Eu am ales două nuanțe mai liniștite, care să nu iasă foarte mult în evidență.

Contum de casă lejer

haine dama, costum de casa

Costumele de casă de pe Femme Luxe sunt printre preferatele mele. Sunt lejere, comode și rezistente. Mai am unul asemănător cu acesta din ultima comandă, dar este gri. Cum l-am purtat des pe acela, mi-am zis că încă unul pe altă culoare va fi la fel de apreciat.

Acesta, față de cel gri, are bluza mai scurtă și are un șnur pe laterale care ne ajută să îl așezăm așa cum dorim. Ca și material este la fel de plăcut, ușor transparent și rezistent la multe spălări. Bineînțeles, acum că s-a încălzit l-am pus deoparte, dar imediat ce vremea se va răci din nou, îl voi purta. Costumele de genul acestea se găsesc în categoria Grey Loungewear.

Pantaloni sport crem
haine de toamna si primavara, geaca,

Pantaloii aceștia, crem, sut foarte comozi și ușor de asortat. I-am tot purtat în diferite combinații, de obicei tot cu hăinuțe comandate de pe Femme Luxe. Îmi place detaliul acela pe verticală și îmi place și materialul moale din care sunt croiți.

Bineînțeles, și pe aceștia i-am lăsat deoparte. E de înțeles la cât de cald e acum afară. Dar nu-i nimic! La cum e vremea la noi vor fi multe luni în care voi avea ocazia să îi port.

Am observat că materialul din acești pantaloni este același cu unul din care este croit și treningul crem pe care îl am de la ei, din categoria Co Ord Sets. Până acum sunt mulțumită și chiar sunt curioasă cât de bine vor rezista pe parcurs, atunci când voi începe să îi port mai des și să îi spăl mai des.


Cam atât despre ultima mea comandă cu haine de primăvară. Și acest colet a ajuns prin curier, la 12 zile după ce am plasat comanda. Timpul de livrare nu mi se pare exagerat de mare, luând în considerare faptul că vine din afara țării. S-a întâmplat de multe ori să ajungă și mai repede. Cel mai rapid a ajuns în 6 zile de la plasarea comenzii.

Cât despre comanda viitoare, încă nu știu ce să îmi comand. Au foarte multe lucruri subțirele acum, unele dintre ele cam prea scurte pentru a mi se potrivi, precum acestea din Milkmaid Top. Dar sunt sigură că voi găsi ceva și pentru mine în cele din urmă. Să nu mă înțelegeți greșit! Toate îmi plac, dar nu toate mi se potrivesc. Consider că trebuie să ținem cont de forma corpului atunci când ne alegem ținutele.

Voi ce părere aveți? Ce ziceți de hainele mele de primăvară-toamnă din ultima comandă de pe Femme Luxe?

You may also like...

5 Responses

  1. Dana spune:

    Alegeri tare faine, haine comode si practice. Sa le porti cu drag!

  2. Silvia spune:

    Îți stă foarte bine, să le porți cu plăcere!!

  3. Eva Anca spune:

    Sa le porti cu drag! Sunt tare frumoase si practice. In curand vine toamna si vor fi numai bune.

  4. Lorena Anamaria Zamfir spune:

    Îmi plac toate .

  5. Ce faina e camasa aia tip jacheta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *