Cartea antiplictiseală de la Corint Junior

La fel ca și noi, copiii se pot plictisi repede, mai ales dacă au timp limitat în fața ecranelor. E posibil să nu aibă mereu chef să citească sau să se joace diferite jocuri de societate. De foarte multe ori se întâmplă să nu aibă alți copii prin preajmă și nici noi, adulții, să nu avem timp liber pentru a sta cu ei chiar atunci. Pentru astfel de momente și nu numai, o carte cu activități, precum Cartea antiplictiseală, îl poate face pe copil să se bucure de acel timp care inițial părea o pierdere de vreme.

Nu trebuie să insistați asupra cărților de genul acesta. Trebuie doar să le lăsați la îndemâna lor, iar restul va veni de la sine. Cel puțin la noi așa a fost. Atrasă inițial de titlu care îi promite că nu se va plictisi, apoi de sarcinile diverse și interesante, Maia petrece destul de mult timp cu ea.

Cartea antiplictiseală de la Corint Junior

Nu e prima oară când i-am oferit Maiei o carte cu activități. Ei îi plac foarte mult și de aceea atunci când observ câte una nouă și diferită i-o comand. Cu siguranță aceasta este una dintre cele mai frumoase cărți de genul acesta.

Cartea antiplictiseală – 128 de pagini cu idei de activități antrenante și stimulatoare

Cartea antiplictiseală de la Corint Junior

Această carte cu activități este destul de mare, având formatul de 19×24 cm. Este colorată și frumos ilustrată. Conține o mulțime de informații utile din foarte multe domenii, dar și idei de activități, precum:

  •  punerea în scenă a unui spectacol de teatru cu umbre
  • încurajarea copilului să scrie povești pe anumite teme
  • diferite jocuri
  • rețete
  • idei pentru fotografii reușite și amuzante
  • decupaje
  • intrebări diverse cu variante de răspuns
  • instrucțiuni pentru realizarea unei cărți animate
  • crearea unei mini sere din resturi
  • învățarea unei coregrafii
  • teste de memorie
  • descifrarea hieroglifelor
  • crearea unor colaje

Acestea sunt doar câteva din ideile de activități pe care copilul le va găsi în Cartea antiplictiseală. Din punctul meu de vedere, această carte cu idei de activități va aduce multă voie bună oricărui copilaș care are cel puțin nouă ani împliniți. De asemenea, îl va ajuta să își dezvolte cultura generală. Aici o găsiți și voi.

You may also like...

9 Responses

  1. Silvia spune:

    Cred că i a plăcut mult!

  2. Dana spune:

    O cărticică tare frumoasă și educativă.

  3. Numai buna de avut in casa, in zilele reci de iarna.

  4. mi se pare o super carte! mai mereu te plictisesti tu, adult, d-apoi cei mici

  5. Zanfir Anamaria spune:

    Wow.asta da. O sa întru pe site poate o cumpăr pentru Patrick. Ii plac la nebunie astfel de cărți cu activități.

  6. Interesanta carticica si de nepretuit in vremea asta de pandemie, tine copii ocupati.

  7. Cat de fain e conceptul acestei carti!

  8. Eva Anca spune:

    Îmi place ideea acestei cărți. S-ar putea să o iau și eu pentru Denisa. Mulțumesc pentru recomandare!

  1. 9 martie 2022

    […] această carte cu activități pentru copii am primit-o de la Editura Corint. Despre ea v-am vorbit aici. Copiii au fost foarte încântați de ea și nu m-am mirat deloc. Cărțile de la Editura Corint […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *