Cartea de bucate a lui Pettson și Findus + Caietul meu Montessori
Dacă sunteți ca mine, sunteți mereu în căutare de activități distractive, dar și care să îi ajute pe cei mici să se dezvolte aromios și să învețe lucruri noi într-un mod plăcut. Așadar, lunar le comand alor mei diferite cărți de citit sau de activități. Luna trecută, am intrat pe Libris.ro și am ales două cărți foarte faine pentru copilașii mei: Cartea de bucate a lui Pettson și Findus – care ne inspiră atunci când dorim să petrecem timp cu cei mici în bucătărie – și Caietul meu Montessori Natură și geografie – care conține informații și activități potrivite pentru Albert (3+).
Ambele sunt foartre frumos realizate și de calitate. Paginile lor sunt rezistente. Au format mare, sunt vesele și îi atrag pe cei mici. În rândurile de mai jos vă voi spune câteva cuvinte despre fiecare în parte.
Cartea de bucate a lui Pettson și Findus Sven Nordqvist
Simpaticii Pettson și Findus ne încântă cu minunatele lor rețete, dar și cu scurte povestioare, la fiecare început de capitol, dar și la fiecare rețetă în parte. Cartea este împărțită în partru capitole:
- primăvara
- vara
- toamna
- iarna
Fiecare capitol cuprinde câteva rețete numai bune de savurat, mai ales în sezonul respectiv. Fiecare rețetă conține cantitățile ingredientelor necesare și instrucțiuni simple pentru preparare. Cartea are pagini lucioase, color și este foarte frumos ilustrată. Mă bucur că am adăugat-o în colecția noastră de cărți de bucate.
Până acum am încercat o singură rețetă din Cartea de bucate a lui Pettson și Findus: Melcișorii cu scorțișoară ai tușei Beda Andersson. Au ieșit foarte buni.
Caietul meu Montessori Natură și geografie de Marie Kirchner
Pedagogia Montessori este foarte cunoscută și tot mai apreciată de cadrele didactice și de părinți. Așadar, nu ezit niciodată să iau caiete de lucru, cărți sau jocuri realizate după metodele Montessori.
Acest caiet de lucru potrivit pentru copiii din grupa de vârstă 3+, încurajează copilul să descopere natura și mediul înconjurător într-un mod plăcut. Caietul meu Montessori Natură și geografie conține imagini de colorat și informații despre:
- continente
- animale din diferite zone geografice
- alcătuirea unui copac/a unei flori
- păsări
- arbori
- flori
- tipuri de frunze
În plus, găsim și sfaturi pentru părinți. Acele sfaturi ne vor ghida să ajutăm copilul să asimileze informațiile oferite în caietul de lucru, fără a-l forța, respectându-i ritmul și puterea de concentrare.
Comentarii recente