Îmi plac cărțile romantice! Nu e o noutate. Indiferent câte griji ai avea de purtat pe umeri, când deschizi o astfel de carte, e imposibil să nu te relaxezi și să nu te încarci cu energie pozitivă. De aceea am un stoc impresionant de cărți romantice ce își așteaptă cumințele rândul.
O astfel de carte este și Primul pas: Căsătoria de Mary Balogh, prima carte a seriei Huxtable.
Toți iubitorii genului știu că Mary Balogh are un stil lejer și amuzant. E imposibil să citești vreo carte de a ei și să nu zâmbești.
O familie unită
Vicontele Lyngate, Elliott Wallace, a mers alături de secretarul și prietenul său, în Throckbridge pentru a-l informa pe Stephan Huxtable că este noul conte Merton. A fost o mare surpriză pentru Stephan și pentru surorile lui, ce trăiau de pe azi pe mâine, hotărâți să economisească cât de mult ca Stephan să poată merge la o universitate.
Când Vicontele Lyngate i-a propus lui Stephan să îl urmeze și să își îndeplinească rolul, acesta l-a anunțat că cele trei surori ale lui îl vor urma.
Viața familiei Huxtable
Cărți romantice
Părinții lor au murit când Margaret- fiica cea mai mare și mai frumoasă- avea vreo șaptesprezece ani. Margaret a promis că își va dedica viața fraților ei și nu se va ocupa de ea până ce toți vor fi majori.
Vanessa era cea mai ștearsă dintre frați. Dacă ceilalți aveau ceva deosebit ce îi făcea să strălucească, toate trăsăturile ei erau obișnuite. Nu urâte, doar obișnuite. Cu toate acestea, a fost prima care s-a căsătorit și deja era văduvă de mai bine de un an.
Katherine preda copiilor din sat. Deși avea mulți pețitori pe care îi respecta și le acorda atenția cuvenită, nu simțea nimic deosebit pentru niciunul dintre ei.
Stephan era un tânăr vioi, respectos și bine crescut. Vestea adusă de vărul său i-a adus o mare bucurie, mai ales pentru faptul că de acum putea avea grijă de surorile lui.
Vicontele Lyngate
Vicontele Lyngate a promis să se căsătorească înainte de a împlini treizeci de ani, dar nu era deloc fericit cu această idee. Avea o amantă pe care o vizita de doi ani, dar nu era eligibilă pentru a-i fi soție. Oricum., Elliott era sigur că orice femeie eligibilă era la fel de potrivită ca oricare alta, așadar nu avea de gând să se dea prea mult peste cap pentru a-și alege o soție.
Când tânărul conte a hotărât ca surorile lui să îl însoțească, Elliott și-a dat seama că vor fi o bătaie de cap pentru el. Simțea că era de responsabilitatea lui să le facă intrarea în societate și să le găsească pretendenți.
Pentru a rezolva două lucruri în același timp, a hotărât să o ceară în căsătorie pe Margaret, cea mai mare dintre ele. Dar, se pare că Vanessa avea alte planuri și pe neașteptate, l-a cerut de soț. Da, știu! Scandalos lucru pentru acea vreme, așa i s-a părut și vicontelui care a reacționat… într-un anume fel.
Eu atât vă spun! Dacă vreți să vedeți cum a reacționat Elliott, care sunt motivele Vanessei să recurgă la acest gest și cum se va sfârși întreaga poveste, vă invit să citiți cartea. Eu una, stau deja cu gândul la următorul volum.
desi nu prea sunt fan carti romantice, preferand mai degraba misterele, sa stii ca mi-ai captat putin atentia cu acest volum.
Mă bucur că am reușit.
Eu am seria, dar nu am ajuns la ea. Și mie îmi plac cărțile romantice.
Sa te gravesti, o sa-ti placa
Mi-a placut si mie seria asta.
Abia astept sa le citesc pe toate.
Și eu ador cărțile romantice. Am citit toată seria. De fapt, am și organizat un concurs pe unul dintre grupuri, în care am pus la bătaie cărțile. Mi-au plăcut mult. Mary Balogh se află în topul scriitorilor mei preferați.
Inteleg de ce. scrie foarte bine.
Mi-a plăcut mult cartea, de fapt seria.
E super
Mi-ai făcut dor de cărțile romantice, care și la mine așteaptă cuminți… Mary Balogh este una dintre preferatele mele, voia bună este cu siguranță asigurată. Felicitări pentru recenzia minunată! <3
Multumesc mult, Oana!
De obicei nu citesc carti de genul acesta dar trebuie sa recunosc ca m-ai facut putin curioasa 🙂
Mă bucur că am reușit.
Nu prea sunt pasionata de cartile de genul acesta, insa titlul acesteia suna bine si tenteaza…
E frumoasă.
Interesanta carte! Cu siguranta o trec pe lista de cumparaturi!
O sa-ti placă.
Nu am citit-o, insa mi-ai captat atentie si chiar pare interesanta.
Ma bucur ca am reusit.
Nu am mai citit o carte romantică de multi ani, cred ca mamei i-ar placea!
Desi nu e chiar genul de carte pe care o citesc, pare interesanta si uneori imi place sa mai ies din rutina si sa incerc alte carti 😀
E potrivita pentru o evadare.
Iubesc cartile de dragoste… cartea aceasta o pun pe lista!
Îți va plăcea
Chiar mi-a facut placere sa iti citesc recenzia!
Eu nu citesc carti din această colecție. Am câteva, recunosc, dar le fac cadou celor care le prefera pe aceastea.
Acestea*
Important e să citim ce ne place.
Cât de interesantă poate să fie această carte!
:*
Imi place mult cartea, m-ai cucerit cu aceasta recenzie
Ma bucur .
Mi-a placut mult seria asta.