Grupul Editorial ALL la Salonul de Carte BOOKFEST 2018 – Comunicat de presă

În perioada
30 mai – 03 iunie 2018, Grupul
Editorial ALL
va fi prezent la cea de-a XIII-a ediție a Salonului
Internațional de Carte Bookfest cu reduceri de până la 80%, noutăți editoriale
pentru toate vârstele, lansări și cadouri dulci pentru cititori.

Evenimentele Grupului Editorial ALL

Joi, 31 mai,
ora 16.30, pe Scena ARCA
, vom lansa volumul Practica medicală pentru studenții la medicină
coordonat de Camelia Diaconu și Alexandru-Mihnea Găman, parte a unui proiect
original care își propune să consolideze experiența clinică a studenților la
medicină. Dr. Camelia Diaconu, prof. dr. Dan Mischianu și Marius Zaharie,
student în anul IV la UMF Carol Davila, vor participa la eveniment în calitate
de speakeri.
Sâmbătă, 02
iunie, ora 16.30, pe Scena ARCA
vom prezenta publicului cea mai nouă revelație din
domeniul cărților de nutriție și stil de viață sănătos: Capcanele dietelor. Dietă pe
viață sau stil de viață?
, semnat de dr. Laura Ene. Autoarea va dezvălui,
într-un discurs motivational, care sunt secretele unei vieți fără dietă, fără
frustrări și restricții, dar aflată sub semnul echilibrului și al sănătății.
Festivalul
Pisicilor războinice.
Micuții cititori pasionați de seria de romane Fantasy Pisicile războinice
vor pătrunde în universul personajelor preferate prin intermediul unui spațiu
special amenajat în standul ALL, pe toată perioada târgului. Îi invităm apoi să
posteze pe Facebook fotografiile realizate cu ajutorul accesoriilor
personalizate, folosind hashtagul #pisicilerăzboinice, pentru a intra în cursa
pentru primele două volume din seria Fantasy Foxcraft, de Inbali
Iserles.

Noutăți editoriale


Pisicile războinice. Noua profeție își așteaptă cititorii cu cea de-a XI-a carte, Amurg.
Curajul și istețimea pisicilor sunt încă o dată puse la grea încercare,
miza fiind chiar supraviețuirea clanurilor. Fanii
seriei vor descoperi, alături de personajele îndrăgite, pericolele ascunse, dar
și surprizele fantastice ale unei lumi necunoscute.
Romanul Perfecți,
cel de-al doilea volum al seriei Defecți, de Cecelia Ahern,
continuă aventurile lui Celestine North, eroina declarată „cea mai defectă
persoană din țară”. Adresându-se publicului YOUNG ADULT, cele două romane
înfățișează o societate distopică, în care perfecțiunea este obligatorie.
Volumul Ecaterina
cea Mare. Portretul unei femei
prezintă un portret sensibil și complex
nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei
în carne și oase.  Ecaterina cea Mare este a doua carte din
monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie,
laureat al Premiului Pulitzer, a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor.
Gena. O
istorie fascinantă
reprezintă, de fapt, povestea uneia dintre cele mai puternice și mai
primejdioase idei din lumea științei, spusă cu măiestrie de Siddhartha
Mukherjee, autor distins cu Premiul Pulitzer. Genetica a marcat definitiv
evoluția biologiei și a medicinei moderne.
Grant. Atlas
de anatomie
este cea
mai nouă apariție din portofoliul de carte medicală al Editurii ALL. Volumul
conține referințe vizuale uimitoare și informații de o relevanță clinică
incontestabilă, adresându-se deopotrivă studenților și tuturor profesioniștilor
din domeniul medical.
Partenerii
Grupului Editorial ALL la Salonul Internațional de Carte Bookfest sunt:
Kandia, prin intermediul brandurilor Rom, Ulpio Cookino și Sugus,
Herbagen și Clinica de Nutriție Kilostop. Începând cu 1 iunie, o mulțime de
surprize dulci îi vor aștepta pe cititorii de toate vârstele la standul
Editurii ALL.

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *