Întoarcerea, primul volum al seriei Titanii de Jennifer L. Armentrout

Întoarcerea – primul volum al seriei TITANII,  are 430 de pagini, dar se citește extrem de ușor. Iubitorii de fantasy o vor citi, cu siguranță, în doar câteva ore. Întoarcerea este o carte care nu îți permite să faci pauze, replicile amuzante se întâlnesc la tot pasul, iar personajele sunt pur și simplu fantastice!

Întoarcerea – un fantasy inedit

Ceea ce este nou și nu am întâlnit până acum în alte cărți fantasy sunt Apollyonii. Aceștia se încadrează între Semizei și Puri. Puterea lor fiind invidiată de Puri și de Semipuri.

Seth este un apollyon care are o înțelegere cu zeul Apollo și trebuie să îi îndeplinească ordinele.
Una din îndatoririle lui, era să o ducă la adăpost pe fiica lui Apollo, care era un semizeu. Josehine Bethel își trăiește viața ca orice tânără obișnuită. Ea a ales să studieze psihologia din cauza bolii de care suferă mama ei. Josehine nu știe că este un semizeu și consideră un mit existența Olimpului.

Întoarcerea – cum viața ți se poate schimba într-o clipă

Întâlnirea cu Seth o face să se gândească că poate moșteni boala mamei ei. Altfel, nu își explică cum „un nebun arătos”, cu culoarea ochilor atât de neobișnuită, s-ar putea uita la o ființă „ștearsă” ca ea. Călătoria lor până la Universitate nu a fost lipsită de primejdii, fiind tot timpul în pericol, încercând să scape cu viață din mâinile titanului închis de către Apollo și a altor ființe supranaturale. Toate pericolele întâlnite în călătoria lor, au determinat-o pe Josehine să își dorească să se antreneze pentru nu se mai simți vreodată neajutorată. Cum se va descurca Josehine în noua ei viață, vă invit pe voi să aflați!

Întoarcerea este o lectură ușoară, amuzantă și antrenantă. Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea pe site-ul Editurii Corint, mai exact, aici.

You may also like...

13 Responses

  1. Laura Candrea spune:

    Foarte frumoasa cartea. Am citit-o foarte repede. O recomand!

  2. anca rucareanu spune:

    Mi-a placut foarte tare si mie! scrie bine autoarea!

  3. Ce coperta faina! Din ce citesc e o carte placuta de toata lumea, am pus.o pe lista.

  4. Anndrei spune:

    Am citit de la autoare primele 2 volume din seria Lux, parca. E dragut cum scrie, are un stil care te prinde!

  5. Irina Claudia spune:

    Frumoasa recenzia. Ascunde o poveste interesanta cartea

  6. Si mie mi-a placut mult. E perfecta pentru o zi relaxanta.

  7. N-am mai citit de mult timp un fantasy atat de interesant

  1. 25 februarie 2019

    […] primit de la Editura Corint, al doilea volum al seriei Titanii de Jennifer L. Armentrout, Puterea. La fel de incitant ca și primul volum al seriei, Puterea nu […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *