Bird Box. Orbește – Josh Malerman. Recenzie

Editura Corint mi-a trimis unul dintre cele mai așteptate thrillere, Bird Box. Orbește. Am așteptat cartea aceasta mai mult ca pe oricare alta apărută în ultima perioadă. Am avut mari așteptări de la ea și mă bucur că nu am fost dezamăgită.

Bird Box. Orbește este un thriller psihologic captivant, care m-a îngrozit și nu mi-a permis să las cartea până când nu am întors și ultima pagină.



Bird Box. Orbește – urechile devin ochii pe care te poți baza


În primul capitol facem cunoștință cu Malorie și cei doi copii pe care ii avea cu ea(Fata și Băiatul). Malorie își face curaj să plece din casa care i-a fost adăpost în ultimii ani. Ea a instruit copiii să nu își descopere niciodată ochii. Încă de când erau bebeluși i-a “dresat” să țină ochii închiși. Cu cât au crescut, Malorie i-a învățat să asculte, să își folosească auzul în locul ochilor. Acum copiii au patru ani și Malorie speră să fie pregătiți pentru călătoria ce urmează să o parcurgă împreună. Malorie avea nevoie ca ei să-i fie urechi, copiii având un auz mult mai bine dezvoltat ca al ei. Profitând de ceață, Malorie își ia copiii și pleacă pe râu cu barca găsită. Femeia era conștientă de pericolul la care se spuneau, dar nu aveau de ales. Momentul pentru care se pregătise atâția ani sosise.




“Creatura de care se teme omul este el însuși”


În paralel aflăm și cum s-a ajuns în această situație. Cum a trecut omenirea de la viața normală pe care o ducea, la viața îngrădită de bentițe și de frica de ceea ce ar putea vedea dacă ar renunța la ele.După sinuciderea surorii ei, Malorie își face curaj și merge la o adresă găsită în ziar. Acolo găsește câțiva supraviețuitori care o primesc să locuiască cu ei. Teama este veșnic prezentă în acea casă, dar și dorința de a nu renunța, de a nu ceda răului care îi pândește. Și totuși, ce s-a întâmplat acolo? De ce Malorie a rămas singură cu cei doi copii? Unde au dispărut oamenii care au primit-o pe Malorie în casă? 




Recomand Bird Box. Orbește!


Demult nu am mai citit o carte care să îmi dea fiori așa cum a făcut-o Bird Box. Orbește. Nu doar o dată m-am oprit din citit și am ascultat, având impresia că se aud zgomote din cealaltă cameră. Indiferent despre câți psihopați am citit, faptul că Malorie umbla legată la ochi fără să știe dacă o urmărește cineva sau nu, dacă va fi atacată sau nu, mi s-a părut de o mie de ori mai înfricoșător.
Bird Box. Orbește se găsește aici și v-o recomand cu încredere!

You may also like...

13 Responses

  1. Eva Anca spune:

    O carte extraordinară. Chiar că te temi tu pentru Malorie pe alocuri. Tare mi-a plăcut și mie cartea.

  2. Geo spune:

    Si eu o am pe lista. Mulțumesc pentru recomandare. Felicitări!

  3. Dana spune:

    Prima dată, poza e super tare! Și cred că nu mai trebuie să menționez că vreau cartea, după ce prezentare i-ai făcut.

  4. anasylvi spune:

    Pare foarte interesanta cartea, poate o voi citi dar atunci cand va fi mai putin in voga. 🙂

  5. Silvia spune:

    Pare interesantă! O voi căuta.

  1. 18 februarie 2019

    […] La începutul lunii am citit Cartea Bird Box. Orbește de Josh Malerman. Mi-a plăcut foarte mult și nu mi-a venit să cred când am aflat că Josh Malerman a scris cartea undeva prin 2013-2014. M-am mirat că o carte atât de bună a avut nevoie de ecranizare pentru a ieși în evidență. Bineînțeles că nu am putut să ignor filmul și astăzi am reușit să îl văd. […]

  2. 3 martie 2019

    […] Bird Box. Orbește. Cartea lunii Februarie, apărută de curând la Editura Corint. O carte care mi-a plăcut foarte mult și care a reușit să bage spaima în mine. Recenzia mea aici. […]

  3. 2 ianuarie 2020

    […] Box. Orbește de Josh Malerman. Despre acest roman extrem de controversat v-am vorbit aici. Au fost multe discuții pe seama lui. Mie mi-a plăcut mult de tot! Drept dovadă, este în acest […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *