Mobilă din PAL la comandă – moft sau necesitate?

Nu știu dacă v-am mai spus că eu am locuit toată copilăria la casă. O casă cu etaj, cu suficiente camere pentru patru copii + doi adulți. O casă cu o bucătărie mare în care încă ne strângem cu toții cât de des avem ocazia și cu o curte mare, plină de biciclete, mingi și copii de prin vecini. Nici un moment nu am simțit că nu aș fi avut loc sau ,mai bine zis, niciodată nu am apreciat cu adevărat avantajul spațiului locuibil de care am avut parte. Am avut o cameră mare, în care îmi încăpeau toate lucrurile și pe care o mobilam fără prea mult efort, după o vizită în magazinele de specialitate.

Ei bine, lucrurile s-au cam schimbat după ce m-am căsătorit și m-am mutat în „cutia noastră de pantofi”. Parcă nu mai încap toate lucrurile pe care le adunăm, mai ales după apariția copiilor. Acum mobilatul a devenit muncă grea și pot să merg în magazinele de specialitate doar să mă inspir.

Mobila la comandă – moft sau necesitate?

pal

Pentru că spațiul este limitat, trebuie să profităm de fiecare colțișor. De aceea am hotărât să ne facem mobila la comandă. Pentru că avem un prieten care se ocupă cu așa ceva, ne-a fost ușor să apelăm la el. Adevărata decizie grea a fost alegerea materialului pe care să îl folosim. Adevărata bătălie s-a dat între PAL și MDF, pentru că de… portofelul are pretențiile lui.

Prietenul nostru fiind băiat bun, ne-a explicat diferențele între cele două materiale, ne-a punctat punctele forte ale fiecărui material în parte, dar și dezavantajele lor. După lungi discuții și cercetări, am hotărât să alegem PAL-ul Melaminat Egger Woodline Creme pentru mobila din sufragerie. Îmi doresc o bibliotecă mare și spațioasă pe care să o împart cu mica mea cititoare. Noi am ales materialul, ea s-a implicat în alegerea design-ului și toată lumea e mulțumită. De acum ne concentrăm pe bucătărie… și păzea pe când ajungem la camera copiilor.

*Articol scris pentru campania Osbtego, de pe Blogawards.

You may also like...

9 Responses

  1. Dana spune:

    Cu siguranță o sa iasă bine. Multă inspirație și spor la decorat!

  2. Eva Anca spune:

    Ma regasesc exact in articolul tau. Chiar daca nu am stat in casa cu etaj, am stat in apartament cu 4 camere mari. Dupa ce m-am casatorit, am ajuns intr-un apartament cu 2 camere mici. Acum am revenit la normal. 😀 Dar chiar este foarte important sa ai mobila potrivita.

  3. Cand stai intr-un apartament mic, e destul de greu, dar nu imposibil de facut alegeri bune. Si eu am stat la casa, cand eram mica. 😀

  4. Mirela-Carmen spune:

    La fix a venit articolul tau, Adriana! Anul trecut am contractat un apartament la bloc pentru fata noastra si peste o luna va fi gata. Astfel ca, una din “problemele” cu care ne confruntam este alegerea mobilei. Musai sa fie facuta pe comanda, ca sa profitam de fiecare coltisor liber. Multumesc pentru sugestie!

  1. 15 februarie 2019

    […] deja că v-am mai spus într-un alt articol că am locuit la casă în copilărie. Deși ne simțim bine în “cutia noastră”, ne-am […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.