Conceptul E-Mobility – un nou stil de viață

Ca și în multe alte dimineți din ultima perioadă, astăzi m-am trezit veselă și cu mare chef de viață. Vreau să îmi beau cafeaua liniștită la soare, să mă bucur de parfumul liliacului din fața blocului, care își întinde crengile până aproape de balconul meu. Astăzi vreau să mă bucur de viață, de frumusețea naturii și de aer curat. Poate că voi lua copiii și vom urca pe muntele din apropiere, Rarău. Poate vom merge pur și simplu să mâncăm o înghețată cu fructe în parc. Poate vom pleca la buni la țară sau poate vom ieși în oraș cu rolele sau cu bicicletele.

Posibilitățile sunt nenumărate atunci când te trezești cu chef de viață. Îmi iau cafeaua și ies pe balcon să o beau în liniște. Abia apoi voi lua o hotărâre, deși deja zâmbesc anticipând bucuria copiilor când vor afla că astăzi ne vom petrece tot timpul împreună.

Îmi aduc aminte că nu cu mulți ani în urmă, înainte de conceptul E-Mobility, să îmi beau cafeaua liniștită la soare, era doar un vis frumos. Reușeam să mă bucur de această plăcere simplă doar atunci când mergeam la părinți la țară sau când plecam în miniconcediile noastre, undeva prin munți. Înainte ca acest concept să prindă viață, diminețile erau gălăgioase și agitate. Certitudinea că imediat ce voi deschide geamul, apartamentul se va umple de mirosul degajat de mașinile din trafic, că tot zgomotul produs de acestea îmi vor trezi fetița încă mică atunci, mă făcea să fiu plină de nervi dinainte de a deschide bine ochii. Aerul mult prea poluat ne făcea să ne gândim tot mai serios să ne mutăm din inima orașului undeva la țară.


Conceptul E-Mobility – o viață mai liniștită

Cand Mercedes-Benz EQC a apărut în căutările mele de pe Google „vanzari auto”, am căutat un plan pentru a-l cumpăra și noi. Zgomotul motorului îmi rămânea în minte chiar și atunci când nu conduceam. Poluarea mă deranja tot mai tare și faptul că și noi o întrețineam prin intermediul vechii noastre mașini, mă deranja și mai mult. Nu puteam să nu mă gândesc că, la fel ca și mine, o mamă deja obosită își începea ziua prost din cauza zgomotului produs în timp ce mă deplasez spre serviciu.

Deși era o lovitură uriașă pentru bugetul nostru, m-am gândit că Mercedes-Benz EQC este o investiție pe termen lung și m-am pregătit toată ziua pentru a-l convinge și pe soțul meu de acest lucru. Mare mi-a fost surpriza că, atunci când am deschis subiectul „mașină electrică”, soțul meu știa mult mai multe decât mine. Știam că tot timpul este interesat de tot ceea ce apare pe piață, dar m-a luat prin surprindere cu detaliile pe care le știa despre conceptul E-Mobility. Se pare că unul dintre băieții de la sală lucrează în vanzari auto și l-a pus la curent cu tot ce ține de noua apariție.

mercedes benz eqc

Auto Schunn aniversează 25 de ani de activitate pe piața auto din țara noastră și, cu ocazia aceasta, se lansează Mercedes-Benz EQC. E-Mobility este un adevărat ecosistem și nu va dura mult timp până ce ne vom putea bucura de el și de beneficiile aduse de acesta. Poluarea mediului va scădea considerabil, îmi spunea soțul meu. Dar eu nu puteam să mă gândesc la nimic altceva în afara faptului că zgomotul îngrozitor va dispărea și că va lua cu el și stresul. Mă și vedeam pe balconul pe care stau acum, cu o carte într-o mână și cu o cană de cafea în cealaltă, bucurându-mă de câteva clipe liniștite, înainte de trezirea copiilor.

O mamă liniștită = o familie fericită

În seara aceea am decis că trebuie să ne cumpărăm și noi un Mercedes-Benz EQC cât de curând! Deși a durat mai mult decât speram eu, am reușit să facem această achiziție și, din fericire, nu am fost singurii. Tot mai multă lume a considerat cumpărarea unui automobil electric o investiție foarte bună și ușor, ușor, orașul a devenit un loc mult mai plăcut.

Acum pot lăsa geamul apartamentului deschis, cât e ziua de lungă. Acum pot să îmi încep ziua într-un mod plăcut, fără ca acel zgomot infernal să mă indispună. Deși tot timpul m-a deranjat gălăgia produsă de trafic, nu mi-am dat seama cu adevărat cât era de puternică, până când s-a redus considerabil. Acum pot să aleg cum ne vom petrece ziua, fără ca dorința de a scăpa de zgomotul orașului să mă influențeze.

Hmmm… Cafeaua e pe terminate și eu tot nu m-am hotărât. Cred că totuși voi aștepta ca micuții mei să se trezească și să alegem împreună. Sunt aproape sigură că vor dori să ieșim cu trotinetele pe platoul central unde se pot întâlni cu prietenii. E bine și așa, acum nu mă mai deranjează!

*Articol scris pentru Spring SuperBlog

Please follow and like us:
error

You may also like...

14 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Foarte frumos articolul tău! Cât de bine sună o lume lipsită de poluare!

  2. Silvia spune:

    Frumos articolul tău!!!!

  3. Catalina Coman spune:

    Minunat suna viitorul tau. Mi-ar placea sa fie adevarat.

  4. Dana spune:

    Viitorul sune bine! La fel si articolul tău, felicitări! ❤ Mult succes!

  5. Oana M spune:

    Suna foarte bine. Sper să se ajungă în curând și acolo.

  6. Laura spune:

    Aceeasi stare de nervozitate o am si eu in orase. Te inteleg perfect! Imi place mult articolul!

  1. 14 martie 2019

    […] Conceptul E-Mobility – Un nou stil de viață […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *