Cum ne pregătim de școală

Pentru că ni s-a făcut ”bucuria” și s-a anunțat începerea școlii pe 9 Septembrie, și pregătirile au început mai devreme. Când spun pregătiri, mă refer la cumpărăturile necesare pentru a porni copilul la școală. Cu alte cuvinte, stresul a început mai repede anul acesta, dar, din câte observ, Maia este încântată. Sunt sigură că încântarea ei nu are neapărat legătură cu școala, ci mai degrabă cu faptul că se reîntâlnește cu colegii. Este fericită că îl va revedea și pe domnul învățător. Săptămâna trecută ne-am intersectat cu dumnealui din greșeală și atunci am putut observa emoția de pe chipul ei. Este fericită să se întoarcă la școală și mă bucură acest lucru, deși, cel mai probabil, va dura până la primele teme acasă. Rămâne de văzut. Până atunci, să vă spun ce lucruri am considerat eu necesare pentru începerea școlii.

Lucruri necesare pentru școală

Prima dată i-am cumpărat tot ce ține de rechizite școlare:

  • ghiozdan
  • penar
  • culori
  • carioci
  • creioane
  • asuțitoare
  • radieră
  • trusă geometrică
  • 4 caiete de matematică
  • 10 caiete de română, tip 1 și tip 2. Sper să îi ajungă pe tot anul și să nu scrie atât de mult în clasa a doua. Totuși, li se solicită și la engleză, religie și ce mai au ei în orar.
  • bloc de desen
  • învelitori pentru caiete
  • învelitori pentru cărți
  • etichete
  • acuarele
  • pensoane
  • pahar
rechizite scolare. scoala

După ce am terminat cu rechizitele, am trecut la cele necesare pentru igienă și masă:

  • cutie pentru sandviș
  • sticlă pentru apă
  • prosopel
  • săpun
  • șervețele umede
  • șervețele uscate

Nu în ultimul rând, am trecut și pe la magazinul de haine

  • pantaloni sport
  • adidași pentru ora de sport
  • deoarece ei nu poartă uniforme, i-am mai luat doar vreo două perechi de colanți ș restul vom completa pe parcurs.

Cam acestea sunt lucrurile pe care noi le-am pregătit pentru începerea școlii. Voi cum vă pregătiți pentru școală? Ați început cumpărăturile sau le lăsați pe ultima sută de metri?

You may also like...

20 Responses

  1. Dana spune:

    Si Albert merge la școală?:)) Mult succes in noul an școlar si spor cu pregătirile!❤

  2. Eva Anca spune:

    Anul asta am lasat pe ultimul moment. Am de luat doar ghiozdan, in rest la noi se aduna bani la clasa si le ia tuturor copiilor tot ce le trebuie in materie de rechizite, sa fie la fel la toti. Un trening am in plan sa ii iau, pantofi pentru sport si colanti. Uniforma nu avem nici noi, dar anul trecut le-am luat tuturor copiilor din clasa un set de bluze si tricouri identice, sa vedem daca raman tot alea sau cumparam altele anul asta.

  3. Silvia spune:

    Albert în ghiozdanul lui Maia?

  4. anasylvi spune:

    Am luat niste caiete, dar mai avem de luat destule. 😀 Nu e asa graba, mai luam si pe parcurs, avem cele mai multe deja. Ghiozdan am luat anul trecut si nu cred ca mai luam, dar trebuie bagat la spalat. Spor!

  5. Valeria Chertes spune:

    Urmează să începem și noi cumpărăturile.

  6. Pff… Noi inca nu ne-am pregatit. Si cand ma gandesc ca si Darius incepe gradinita, ma ia plansul. :))) Albert se pare ca e pregatit si el de scoala.

  7. Camelia spune:

    Asta îmi amintește de cand eram si eu prichindel hihi. Mult succes !

  8. Înainte detesta această perioadă, acum ca sunt mai la distanță de asta, tânjesc după ea. Am organizat și eu ceva cu ocazia noului an școlar în cel mai nou articol de pe blog ca să fiu în trend cu perioada.

  9. Se stia din anul scolar trecut ca incepe scoala pe 9. Si asa este un an scolar foarte scurt, adica 34 de saptamani plus scoala altfel. Noi avem, in general, anul scolar cel mai scurt din Europa, in vest scolile se deschid in august.

  10. Alexa spune:

    Noi nu am ajuns inca la scoala… abia la anul vom incepe gradinita 🙂 asa ca mai avem putin! Dar vad ca sunt ceva investiții inainte de inceperea scolii! Si mie imi plăcea sa imi cumpere parintii tot ce era necesar! O perioada tare frumoasa dar stresanta pentru parinti!

  11. Denisa spune:

    Imi amintesc si eu cu drag de inceperea scolii, ma pregateam intens cu mama sa cumparam rechizite si haine

  12. Un articol foarte util pentru mămici. Încă nu am copil dar este bine de știut.

  13. Rokolla spune:

    Ce sa zic …. suntem grupa maere la gradi si ne bucuram din plin de copilarie. De la anul vom intra si noi in aceste focuri

  14. Imi placea mult si asteptam cu nerăbdare sa înceapă scoala.

  15. Din fericire, încă nu am ajuns în faza aia. Dar cred ca pentru vara-mea e cam nasol…

  16. Mirela Marin spune:

    Pare atat de departe aceasta “activitate”!
    Intr-adevar, parintii sunt si trebuie sa fie cei preocupati de aceste pregatiri pentru ca totul sa fie mai firesc , mai atragator pentru cel/cei mic(i)
    Succes tuturor!

  17. Anca spune:

    Si noi incepem pregatirile saptamana aceasta, o sa tinem cont si de sfaturile tale.

  1. 22 septembrie 2020

    […] fiecare an, înainte de începerea școlii, îi cumpărăm Maiei cele necesare, fie că apelăm la magazinele online, fie că mergem în cele fizice. Anul acesta, din cauza […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *