Podul de lut – Markus Zusak
Deși stilul autorului Markus Zusak este puțin mai ciudățel, pe mine m-a prins întotdeauna. Cărțile lui sunt controversate, exact din această cauză. Dacă faceți un pic de muncă de cercetare, veți vedea că, atât Hoțul de cărți, cât și Mesagerul, se bucură de aprecieri, dar și de foarte multe critici. Mie mi-au plăcut amândouă, chiar dacă modul în care sunt scrise este puțin altfel față de cărțile pe care le citesc în mod obișnuit. Și în Podul de lut, modul în care este scrisă cartea îți poate da puține bătăi de cap, dar merită fiecare pagină citită.
Atunci când dorești să citești Podul de lut, trebuie să te asiguri că nu ești pe grabă. Că poți să îi oferi atenția necesară pentru a o înțelege. Autorul, încă de la început, ne oferă frânturi din ceea ce va urma în paginile cărții. Sporește suspansul și curiozitatea, dar și nerăbdarea. Dacă primele 150 de pagini m-am chinuit să îmi dau seama ce se întâmplă de fapt, apoi totul a devenit clar. Toate ideile spuse și abandonate au căpătat sens, acțiunile lor păreau absolut normale în contextul dat. Mi-a plăcut modul în care personajele au fost create, modul în care a fost prezentată familia lor. E imposibil să nu îi îndrăgești pe frații Dunbar și să nu le plângi de milă. Podul de lut este o carte sensibilă, minunat de dureroasă și… reală.
A fost odată o boală, cinci băieți, moartea, suferința și podul de lut
Familia Dunbar era genul acela de familie împrăștiată și încântătoare. Totul s-a schimbat pentru ei atunci când mama lor, stâlpul familiei, s-a îmbolnăvit și, într-un final, a murit. Copiii Dunbar nu și-au pierdut doar mama atunci, ci și tatăl. Acesta nu știa cum să trăiască în lipsa ei și i-a părăsit.
Autorul ne prezintă în paralel viața părinților, dar și modul în care familia s-a descurcat cu boala și cu durerea de după moartea mamei. Fiecare băiat Dunbar este diferit. Ei se iubesc foarte mult și au grijă unul de celălalt. Cartea vorbește despre disperare, susținere, revenire, dreptate, iertare și acceptare. A trecut mult timp de când nu am mai citit o carte atât de răvășitoare și v-o recomand cu toată încrederea. Podul de lut se găsește aici.
Multumesc pentru recomandare! Tot am stat pe ganduri daca sa o iau sau nu, dar acum m-ai convins, asa ca o trec in wishlist.
Lectură plăcută!
Minunata recenzia ta! Mi-a placut si mie cartea, tare mult.
Mulțumesc!
Of, 150 de pagini înseamnă mult de așteptat.
Am încercat să citesc cartea acum câteva luni când am luat o dar stilul haotic și postmodern m a amețit literalmente, mai ales ca oricum știam mare parte din poveste de pe spatele cărții sau din recenzii, n am reușit să trec de pagina 50.
Îmi trebuie mult timp sa mi mai fac curaj să o mai citesc
Să o reiei! E mare păcat să renunți așa ușor.
Abia asteptam recenzia ta! Am si ei cartea și acum sunt nerăbdătoare să o citesc.
E minunată.
O am si eu pe lista, in aceasta toamna sper sa am timp sa o citesc.
Sunt curioasă cum ți se va părea.
Minunată prezentare!!!!
Mulțumesc!
Am citit Hoțul de cărți de același autor și mi-a plăcut mult. O voi adăuga la lista mea de lectură!
Lectură plăcută!
Cartile acestui autor imi plac mult, am sa o citesc si pe asta cat de curand!
Lectură plăcută!
Desi pare un stil mai ciudatel, din alte recomandari pe care le-am citit, mie mi se pare atragatoare.
Desigur, fiecare carte are timpul si starea care trebuie sa se potrivească cu ale cititorului sau, mai degraba invers :). Asta este opinia mea.
Mulțumesc pentru recomandare!
Cu drag!
O lectura care te marcheaza si care iti schimba putit cate putin orizonturile! Chiar merita citita! O recomand si eu!
Foarte bine ai descris-o!
Consider ca este foarte bine ca autorul stârnești controverse cu cărțile pe care le scrie, in felul acesta nu trec neobservate.
Așa e.
M-a impresionat placut aceasta carte. Chiar imi doresc s-o caut
Lectură plăcută!
Multumesc pentru descrierea clara si pe scurt a cartii! Foarte utila.
Cu drag!
Pare interesanta si cred ca m-ar tenta. Doar sa gasesc o perioada din an in care sa fiu mai linistita ca s-o pot citi.
Da, ai nevoie de puțină răbdare cu ea.
Sunt tare curioasa de aceasta carte. Am remarcat-o de ceva timp.