Tocmai am terminat HOȚUL DE CĂRȚI și pot spune că nu m-am gândit vreodată că o carte mă poate impresiona atât de mult,că mă poate face să sufăr de parcă acea teribilă perioadă a făcut parte din viața mea.
Cu greu am reușit să parcurg ultimile pagini… atâtea emoții înșirate… Încă nu îmi pot da seama dacă Liesel a fost cea mai norocoasă sau cea mai ghinionistă fată din acea lume.
Mi-a plăcut modul în care a fost scrisă cartea,era ca si cum întreaga poveste îmi era spusă de un prieten,toate acele sentimente mi-au fost transmise și nu m-am mirat când nu îmi puteam opri lacrimile.
Prin povestea Hoțului de cărți ,autorul ne-a spus povestea unei întregi națiuni chinuite de mintea bolnavă a unui om, ne-a arătat că indiferent de vremurile trăite există oameni buni, oameni care vor să ajute indiferent de repercusiuni …
M-au încercat atâtea sentimente atunci când am parcurs această carte încât am impresia că oricât aș scrie despre ea tot nu ar fi suficient! Pot doar să o recomand cu toată încrederea!
P.S. Modul în care Moartea a spus această poveste a facut-o mai ușor de înțeles și accepta.
Probabil dacă nu ar fi fost mascat adevărul cu acea urmă de umor ,nu aș fi reușit să termin cartea… un adevăr dur greu de suportat!
You may also like...
4 Responses
-
[…] urma provocării #provocarecontinente. Sincer, mi-a plăcut coperta. Mi-a plăcut și Hoțul de cărți scrisă de același autor. Așadar, mi-am zis că nu are cum să fie prea rău. Apoi am început […]
-
[…] exact din această cauză. Dacă faceți un pic de muncă de cercetare, veți vedea că, atât Hoțul de cărți, cât și Mesagerul, se bucură de aprecieri, dar și de foarte multe critici. Mie mi-au plăcut […]
-
[…] plac cărțile de la Editura RAO. La ei găsesc thrillere foarte bune, povești frumoase de iubire, despre război, pierderi, viață sau orice mi-aș putea dori. Cândva, anul trecut, soțul meu a fost nevoit să […]
Nu degeaba mă atrage cartea asta. La cum ai descris-o, clar merită citită!!!