Nou în bibliotecă – Septembrie 2019
A trecut și prima lună de toamnă deja. Încet, încet vine dorita iarnă 😀 . Se presupune că, ca niște furnicuțe harnice ce suntem, ne pregătim pentru iarnă. Unii își umplu cămările, iar noi, cititorii înrăiți, ne umplem și bibliotecile cu cărți noi. În luna septembrie am adăugat șase cărți frumoase foc în bibliotecă, iar Maia una. De acum doar timp liber să avem, să ne putem bucura de ele.
În rândurile de mai jos vă prezint achizițiile mele și tare sunt curioasă dacă le-ați citit deja sau nu. Vă invit să îmi spuneți în comentarii!

Cărți noi septembrie 2019
Cele șase cărți noi, adăugate în bibliotecă, în septembrie sunt:
- Fiicele paznicului de Jean E. Pendziwol. Am început cu aceasta deoarece de ea sunt cea mai încântată. Deși nu știu când îi va veni timpul, deoarece cărțile primite pentru recenzie au întâietate, are deja un loc special în biblioteca mea și mă bucur tare mult de ea. Cartea aceasta am primit-o recent de la soțul meu, care, văzând că numărul cărților necitite a crescut extrem de mult în ultimii ani, nu prea îmi mai face surprize din astea 😀 .
- Fiica pierdută de Gill Paul. Această carte am primit-o cadou de la cumnata mea, în avans pentru ziua mea. Mulțumeeeesc!
- Luluța și Petrișor de Nicoleta Beraru. Mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit! Abia aștept să fac cunoștință cu Luluța și Petrișor.
- Asta e povestea noastră de Ashley Elston. Acest thriller interesant a venit de la Editura Corint. Abia aștept să îl citesc! Tot de la Editura Corint a primit și Maia Vlad – cel mai nepriceput vampir din lume de Anna Wilson. Deja a citit-o, iar zilele astea revenim cu recenzia.
- Un nou început de Kristin Hannah. Am început cartea în weekend și deja sunt captivată total. Mulțumesc, Libris!
- Sezonul accidentelor de Moira Fowley-Doyle. Nu știu de ce am comandat cartea aceasta, dar când am văzut-o am zis asta e!. Sper să nu fiu dezamăgită. Tot celor de la Libris trebuie să le mulțumesc și pentru ea!
Acestea sunt cele șase cărți adăugate de mine în bibliotecă, în luna septembrie. Voi ce aveți nou?
Fiicele paznicului mi-a plăcut, iar Fiica pierdută mi-o doresc. Lecturi plăcute!
Mulțumesc! La fel.
Ce titluri minunate!!! Abia astept pareri si, de ce nu, sa imi iau si eu ceva carti noi, nu prea am mai contribuit la biblioteca in ultima perioada. Lecturi captivante!
Mulțumesc! Spor la cumpărături!
Lectura plăcută!!!!
Mulțumesc!
Ce titluri faine ai adaugat in biblioteca! Niciuna din ele nu am citit-o inca.
Este timp.
Frumoase titluri! Am citit Luluta si Petrisor, o carte foarte buna, cu un subiect actual. Lecturi placute!
Mulțumesc! Abia aștept să o citesc și eu.
Numai frumuseți! Lecturi plăcute! <3
Mulțumesc!