Ținute Femme Luxe – pentru o toamnă călduroasă
Chiar azi Facebook mi-a semnalizat o amintire, de acum patru sau cinci ani, din care mi-am putut da seama cât de frig era atunci, la sfârșitul lunii octombrie.Nu era despre ținute de toamnă… Mai exact, era o fotografie în care Maia privea pe geam cum cădeau fulgii de zăpadă. Bineînțeles că avea o privire care îți umple inima de bucurie, atunci când o observi pe chipul cuiva, mai ales pe chipul unui copil. Deși în poză nu apăream și eu, sunt sigură că aveam aceeași privire. Doar știți de acum cât de mult îmi place zăpada…
În anii trecuți, pe vremea aceasta, deja schimbasem hainele subțiri cu cele călduroase. Și anul acesta m-am pregătit de iarnă, deoarece în septembrie ne-a speriat puțin gradele scăzute din termometre, dar luna aceasta a fost foarte cald. Sincer, nu îmi pare deloc rău. Știu că aici, în zona mea, iarna își va lua revanșa, iar acum mă bucur de soare și de hainele puțin mai subțiri. În ultima comandă plasată pe Femme Luxe, mi-am luat o pereche de colanți, două perechi de pantaloni și un tricou.
Femme Luxe – site cu haine și accesorii pentru femei
Am avut ocazia să le port de când au sosit și, la cum se prezintă vremea, sigur voi mai putea să mă bucur de ele și în următoarele două săptămâni. Dacă data trecută am avut curaj și mi-am comandat un body, din categoria Bodysuits a site-ului, de data aceasta am rămas în zona mea de confort. Bineînțeles că m-am plimbat prin toate categoriile înainte să dau comanda, chiar și prin Corset Tops, deși nu cred că m-ar avantaja. Ce să fac? Sunt frumoase și măcar să le admir, dacă nu le port.
Oricum, m-am uitat prin postările mele despre hainele comandate de pe Femme Luxe și mi-am dat seama că cele mai multe le am din categoria Co-Ords. Acolo sunt tot felul de costume în două piese. Toate îmi plac, dar Loungewear Set -Asia este preferatul meu. Este comod, casual, iar materialul, nu se scamoșează. Încă pot să îl port, deși e subțirel. Mă gândesc serios să îmi comand unul și pe khaki sau altă culoare. Astfel le pot combina și cred că ar arăta tare bine.
Ultima comandă de pe Femme Luxe – ținute de toamnă călduroasă
În weekend a fost extrem de cald și am putut purta noii mei pantaloni 3/4 crem și tricoul alb cu mesaj imprimat. O ținută lejeră, în care m-am simțit tare bine. Dacă nu ar fi fost frunzele căzute peste tot, nu aș fi zis că e octombrie. Eu sunt născută în octombrie și îmi aduc aminte de când eram mică că, de multe ori, era deja zăpadă de ziua mea. De aceea, poate, nu pot asocia luna octombrie cu soarele și căldura.
A început să îmi placă mult khaki-ul și încerc să îl introduc în diferite ținute. De aceea mi-am dorit să am acești pantaloni cargo și pe această culoare. Este o culoare pe care o pot folosi să mai înlocuiesc negrul și să mai înviorez puțin ținutele mele. Tricoul în am tot de pe Femme Luxe. Nu mai știu în care comandă vi l-am prezentat, dar îmi aduc aminte că v-am spus cât de mult îmi place. Materialul este moale și se așează frumos pe corp. Cât despre pantaloni, sunt extrem de comozi. Sunt puțin elastici. Au talia înaltă și vreo patru buzunare. Sună bine, nu-i așa? Sunt perfecți atunci când trebuie să ieși pe fugă din casă și vrei să te asiguri că ai loc suficient să îți pui cheile, telefonul, banii și șervețelele. Știu că pentru asta sunt și gențile, dar de multe ori ies fără, având deja mâinile ocupate.
Colanți comozi, perfecți pentru ținute de toamnă
În această comandă, după cum vă spuneam și mai sus, am avut și o pereche de colanți. I-am ales negri, nu vă mirați, astfel îi folosesc în mai multe ținute 🙂 . Sunt comozi, deși poate nu par, fiind foarte mulați. I-am purtat cu o bluză puțin mai lungă, tot Femme Luxe. Dar și cu o vestă, deoarece seara e mai rece. Ghetele sunt de la Marelbo. Iar accesoriul din brațe deja în cunoașteți. E marcă proprie 🙂 .
Acestea sunt ultimele haine comandate de pe site-ul celor de la Femme Luxe. Sunt curioasă care piesă vestimentară, dintre cele de mai sus, ați purta-o! Vă place vreuna în mod deosebit? Voi de unde vă luați haine pentru ținutele de toamnă? Ce ținuțe preferați în perioada aceasta?
Tare faine haine ți-ai ales iar. Să le porți cu plăcere!
Mulțumesc!
Niste alegeri tare frumoase cu care iti sta foarte bine! Colantii imi plac tare mult, vreau si eu o pereche asa.
Mulțumesc!
O pereche de colanți am sa iau data viitoare cu siguranță. Arati super draga.
Mulțumesc!
Foarte faine tinutele tale de toamna. Si eu inca ma bucur de vremea frumoasa.
Mulțumesc! Profităm cât se poate.
Eu am. Inceput sa o dau pe puloverase! Ah, și de la Femme luxe îmi plac maxim blugii!
Sunt super!
Pantalonii kaki sunt preferatii mei. În plus cred că îi poți purta și în drumetii pentru că par comozi și au si buzunare, după cum spui. Să le porti sănătoasă!
Sunt super! Multumesc!
O pereche de pantaloni cargo imi doresc si eu.
sunt tare comozi.
Se pare ca au hainute tare dragute! Trebuie sa le vizitez si eu site-ul! 🙂
Sa le porti sanatoasa!
Foarte dragute ✨
Numai bune pentru toamna, sa le porti sanatoasa, iti stau tare bine!
Eu pana acum doar colanți negri mi-am cumpărat, sunt versatili și ușor de asortat.
Alegerile pe care le-ai făcut ți se potrivesc foarte bine, felicitări!
Am văzut și eu câteva piese care mi-au plăcut.
Ca si tine prefer pantaloni, dar nu colanti, pe la noi nu e asa de cald ca sa port doar colanti, plus ca nu am nici varsta potrivita si mai ales silueta potrivita pt colanti cu pulover. Aceia ii port prin casa sau pe sub blugi, iarna.
Toamna aceasta ne-a lasat sa ne bucuram de tinutele de vara mai mult, iar seara de toamna.
Foarte draguta tinuta! E casual si potrivita pentru aceste zile de toamna!
o vesta noua ar merge tare bine, in rest, am decis sa port in acest am numai ce am deja in dulap!
Îmi plac colanții aleși de tine, cred că mi-ar sta și mie bine, cu un pulover mai lunguț. Și pantalonii cargo îmi plac, i-aș lua atunci când vreau să mă simt mai lejeră sau când aș avea nevoie de o ținută mai sport.
Eu caut ceva lejer, dar care sa fie de efect. Imi plac alegerile tale