Camera copiilor

Cred că v-am mai spus că ne mutăm, cât de curând. În cele din urmă, am reușit să ne luăm ceva mai mare și nu mai putem de bucurie. Zilele acestea se lucrează intens la noul nostru apartament, iar noi suntem mereu în căutare de mobilă, parchet și alte lucruri necesare. Prima dată am început cu bucătăria. Deși deciziile au fost dificile, pot să spun că aproape, aproape, am reușit să luăm tot ce ne doream pentru a fi perfectă. Mai sunt câteva lucruri de luat, dar nu sunt urgente și le putem cumpăra în timp. Acum, gândurile mele merg spre camera copiilor.

Camera copiilor trebuie să iasă și ea foarte bine. Deoarece ambii copilași vor împărți același loc, trebuie să ne gândim foarte bine cum o vom decora și cum vom profita de spațiul care mereu se arată a fi insuficient. Faptul că avem un băiețel și o fetiță nu ne ușurează prea mult munca. Totuși, este o plăcere să ne ocupăm de această provocare și să amenajăm totul astfel încât amandoi să se simtă confortabil.

camera copiilor
Imagine de Виктория Бородинова de la Pixabay 

V-am mai spus că noua culoare preferată a Maiei este turcoaz? Ei bine, asta da, chiar ne ușurează munca. Mi-ar fi fost destul de dificil să fac o cameră plină de lucruri roz bombon să fie un sanctuar pentru un băiețel. Acum Albert e mic și nu ar protesta, dar, cu timpul, sigur ar fi devenit o problemă greu de rezolvat.

Camera copiilor – confort și siguranță

Din camera copiilor nu va lipsi nicicum o bibliotecă. Din fericire, am găsit o mulțime de modele frumoase și cu siguranță va fi un obiect care va înfrumuseța camera. M-am gândit ca mobilierul să fie alb și să ne jucăm cu unele culori (predominant turcoaz, bineînțeles) atunci când alegem draperiile, covorul sau lenjeriile de pat. Bineînțeles că și patul ne dă bătăi de cap. Să fie un pat supraetajat sau unul tip canapea? Să fie un pat normal, cu ladă de depozitare? Măcar pentru saltea nu e cazul să ne batem capul. Am căutat deja și am găsit sute de saltele pentru copii in stoc, de diferite mărimi, cu husă sau fără. Așadar, fie că vom alege un pat normal de 140 cm sau 160 cm, ori paturi supraetajate de 90 cm, salteaua va fi ultima noastră grijă.

Atât pentru dormitorul nostru, cât și pentru camera copiilor, intenționăm să luăm saltele cu un confort ridicat. Am ajuns de ceva timp la concluzia că aproape nimic nu este mai important decât calitatea somnului. Știm cu toții că somnul este influențat și de calitatea saltelei, nu-i așa? Maia, în ceea ce privește somnul, este exact ca mine. Adoarme greu și doarme mai puțin decât ar trebui. Așadar, nu vom face rabat de la calitate și ne vom asigura că somnul, chiar dacă scurt, va fi de calitate.

Tot în camera copiilor vom avea nevoie de un birou pentru Maia, dar și de cel puțin un organizator de jucării. Un dulap încăpător și cam atât. E important să nu aglomerăm prea mult camera. Trebuie să le rămână loc să se poată juca.

Cam acesta este planul nostru, în ceea ce privește camera copiilor. Oricum, vă țin la curent cu deciziile viitoare pe care le vom lua.

You may also like...

15 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Foarte frumos articol. Idei aș avea despre cum să amenajez camera Denisei.

  2. Abia astept sa va vizitez in noua casuta! <3

  3. Silvia spune:

    Frumos articolul!!!!!

  4. anasylvi spune:

    Mov, turcoaz sunt culori bune pentru fratii de sex opus care impart camera. Imi amintesc ca eu si fratele meu aveam pereti lila. Mobilierul alb e foarte fain, fiindca se poate asorta usor cu orice si in plus e luminos. Atentie insa la birou, se mazgaleste usor partea de sus, dar se gasesc solutii. Spor la decorat!

  5. Mirela Marin spune:

    Minunată culoare turcoazul, prin urmare fetița are deja niste gusturi foarte rafinate.
    Succes în continuare și să vă bucurați, să fiți fericiți cât mai mult în noua casă.

  6. Adela spune:

    Am atatea idei pentru camera copilului si abia astept sa le punnin aplicate

  7. Silvia spune:

    Succes la cumpărături! !

  8. Dana spune:

    Un plan minunat! Spor la treaba și sa iasă totul asa cum vă doriți!!!

  9. Diana Timofte spune:

    Turcoazul este o culoare frumoasa si o alegere foarte buna !

  10. Mie mi-ar placea sa ii vopsesc un perete în negru, ca și tabla și acolo să poate scrie și colora în voie 😀

  11. Adelina spune:

    Eu cand eram mica voiam sa am o cemera roz:D
    Super faina ideea ta!

  12. Simona spune:

    E bine sa amenajam camera copiilor intr-un mod care sa le permita sa se simta confortabil. Culorile si tipul de mobila sunt importante, la fel si materialele folosite pe pat spre exemplu.

  13. Rokolla spune:

    Eu chiar ma gandesc cum voi reamenaja camera copilului cand va veni bebe mic. Cred ca nu voi face mari schimbari doar ca va trebui sa integrez patutul in decor

  14. Si noi ne apuam de astfel de amenajai in noua casa…dar prin vara. Momentan punem parchetul 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *