Nou în bibliotecă – iunie 2020
Iată că s-a încheiat și prima lună de vară. Sincer, eu nu prea am simțit-o, deoarece aici a plouat continuu. Abia de acum încep să simt căldura și să mă bucur de zilele însorite. Deoarece iunie s-a încheiat, doresc să vă prezint cărțile primite în această lună.
În luna iunie 2020 am adăugat în bibliotecă șase cărți, care par frumoase foc. Patru sunt ale mele, iar două sunt pentru Maia. Toate cele șase cărți le-am primit de la colaboratorii noștri, care ne bucură mereu cu titluri frumoase și interesante.
Editura Corint
- Ne vedem în Monaco! de HAZEL GAYNOR și HEATHER WEBB. Acest roman este descris a fi unul pasional și încântător, iar eu abia aștept să îl citesc.
- Ultimul oaspete de MEGAN MIRANDA. Acest roman promite a fi un thriller cutremurător, exact cum îmi place mie. Intenționez să îl încep la noapte, așadar, cât de curând revin cu impresii.
Libris.ro
- Privighetoarea de KRISTIN HANNAH. Mai am de citit doar câteva pagini din acest roman marcant. Cât de curând vă voi spune mai multe despre el.
- Ragdoll. Ultima zi de DANIEL COLE. Mi-am dorit acest roman încă de când a apărut la noi. Pare a fi un thriller pe placul meu și pur și simplu nu am putut rezista atunci când am văzut că pe Libris costa doar 10 lei.
Editura Paralela 45
- Primul volum din seria Mica vrăjitoare, Proba focului de LENE KAABERBEL pare a fi o lectură încântătoare. Abia aștept să vă vorbim despre ea.
- Ochi de lup de DANIEL PENNAC este a doua carte pentru copii primită de la Editura Paralela 45. Se prezintă a fi captivantă și mă bucur că Maia o are în bibliotecă.
După cum vă puteți da seama, cărțile acestea par a fi tare frumoase M-am bucurat foarte tare pentru fiecare colet primit și abia aștept să vă vorbesc despre fiecare în parte.
Voi ce cărți ați mai adăugat în bibliotecă?
Minunate cărți, lecturi frumoase! Am adăugat și eu multe titluri dorite.
Sa aveti spor la citit! Acele carti pentru copii mi se par foarte atractive!
Superbe titluri!
Frumoase titluri! Sa ai spor la citit!
Foarte interesante alegerile voastre. sa aveti lecturi placute.
in luna iunie nu m-am procopsit cu asa multe carti, le-am citit pe cele pe care le aveam. mi-a placut mult Institutul lui Stephen King. Acum am primit si Strainul
Spor la citit! Acum ca am terminat si eu cu examenele o sa am si eu mai mult timp pentru lecturi
Foarte bune titluri ai ales! Felicitari! Eu nu prea am citit mult in ultima vreme, am de facut o triere a cartilor ca iarasi sunt prea multe.
Am adaugat o multime de carti noi, tare frumoase, de la Kristin Hannah, Fredrik Backman, Lucinda Riley.
Nu am mai cumparat nimic in aceasta perioada, dar mi am luat un Kindle si de acum incolo caut ebook-uri. Mersi pt recomandari!
Multumesc frumos pentru recomandări! Neapărat trebuie sa am in vedere achiziție de cărți noi
Oh, cate carti faine! Spor la citit si relaxare placuta in compania lor!
Numai titluri unu si unu ai adaugat in biblioteca. 😀 Nici nu am mai contorizat ce am adunat si eu.