Ce produse Flormar am încercat în ultima vreme
V-am tot vorbit despre cât de frumos a fost la #bloggeritelacastel și cu câte pachețele frumoase ne-am întors acasă. Un beauty bag generos și apreciat am primit de la Flormar. Știam gama aceasta doar din online și m-am bucurat că în sfârșit am ocazia să încerc și eu produsele.
Deloc surprinzător, toate sunt unul și unul. E o plăcere să creezi un machiaj, care să îți scoată în evidență frumusețea naturală, cu produse de calitate, prietenoase cu pielea.
Ce produse am avut în beauty bag-ul Flormar
În beauty bag-ul Flormar am avut următoarele produse:
- paletă Eye Shadow Smoky
- balsam de buze Apple
- ruj Kiss Me More Lip Tatto
- mascara Spider Lash 3 în 1
- tuș de Pleoape Dipliner
- waterproof lipliner
- balsam de buze Apple
- oje de unghii: trasparetă (top coat), galbenă și roz
- mostre fond de ten
În rândurile de mai jos, vă voi spune câte ceva despre fiecare produs în parte, exceptând mostrele de fond de ten. Eu alegând mereu să folosesc BB cream, nu știu exact cum ar trebui să se comporte un fond de ten bun.
Rujul Kiss Me Lip Tatto a fost surpriza pachetului. Eu nu prea folosesc ruj, deoarece nu îmi place să rămână pe ceașcă sau pahar. Ei, bine, acest ruj este rezistent la transfer și oferă un aspect mat buzelor. Are o textură plăcută și acoperă foarte bine. Eu am o nuanță de nude plăcută și chiar am de gând șă îl folosesc cât de des. În aceeași nuanță e și conturul pentru buze. Acest lipliner este rezistent la apă și oferă conturul necesar buzelor, pentru un machiaj impecabil.
Și balsamul de buze mi se pare foarte bun. Are spf 15, oferă luminozitate, protecție și hidratarea necesară. Are o aromă extrem de plăcută de mere și îl am mereu la îndemână.
Flormar este parte a grupului Yves Rocher Franța și este prezent în peste 80 de țări.
Paleta de farduri este special concepută pentru umbrirea, iluminarea sau definirea zonei ochilor. Paleta are 10 nuanțe foarte pigmentate, care sunt – ATENȚIE – infuzate cu ulei de Jojoba. Acest tip de ulei este cunoscut pentru conținutul ridicat de minerale și vitamina E, pentru faptul că este un puternic hidratant și are și efect antibacterian. Paleta are propria oglindă și aplicator. Așadar, nu vei mai avea nevoie să îți iei aceste accesorii separat, atunci când pleci de acasă.
Tușul de pleoape Dipliner are o pensulă subțire, din pânslă, care face aplicarea mult mai ușoară, chiar și pentru cele mai puțin îndemânatice, așa ca mine. Este intens și are un aspect plăcut.
Mascara Spider Lash 3 în 1 separă genele, le alungește și le oferă volum. Oferă genelor un aspect lucios, plăcut. Conține ulei de măsline, care asigură hidratarea necesară.
Ojele au culori vibrante, cu acoperire bună. Se usucă destul de rapid și nu mi-a fost prea ușor să o îndepărtez de pe unghii. Aplicarea top coat-ului prelungește rezistența manichiurii.
După cum vă puteți da seama, sunt extrem de încântată de noile mele produse Flormar și intenționez să plasez comenzi pe site-ul lor în viitor.
Mă bucur că ți au plăcut!
Paleta de farduri are nuante tare frumoase!
Rujul si conturul pentru buze vreau neaparat sa le testez si eu. Imi plac nuantele.
Am folosit si eu cateva produse de la ei si imi plac mult. Se aseaza frumos si rezista bine
Am folosit mai demult produse Flormar. Să le folosești cu drag! Paletă de farduri arată tentant.