Cine mă urmărește știe deja că nu prea sunt eu omul seriilor… Da, am câteva începute! Dar asta s-a întâmplat ori datorită faptului că seriile sunt deja încheiate, ori sunt scrise de autori extrem de dragi mie, ori recomandările și asigurările că nu voi regreta și că acțiunea nu va rămâne în „aer” după fiecare volum încheiat, au reușit să mă convingă. După astfel de recomandări m-am apucat de Seria Outlander de Diana Gabaldon. Mulțumesc, Cătălina!
Seria Outlander – cea mai captivantă serie citită de mine până în prezent
Toate volumele citite până acum din seria Outlander mi-au plăcut. Dar ca Cercul de piatră volumul 2, niciuna. Am avut parte de aventură dusă la extreme, de iubire, de frumoasa relație dintr-o familie unită, de magie, mister, suspans și multe cazuri rezolvate de doamna doctor Claire. Am savurat fiecare caz și fiecare întâmplare ce a făcut ajutorul lui Claire indispensabil. Cred că meseria ei oferă un mare plus cărții. Cât de curând am de gând să iau și următorele volume, deja nu mai am răbdare să văd pe unde vor mai ajunge eroii noștri.
Cercul de piatră – o aventură plină de suspans
Încă din Cercul de piatră volumul 1 știm că Claire a mai făcut un drum prin cercul de piatră și a reușit să îl găsească pe Jaime.
Întoarcerea lor acasă, unde Jaime fusese stăpân, s-a dovedit plină de surprize pentru Claire și o adevărată încercare pentru relația lor. Pentru a rezolva unele probleme, Jamie hotărăște și ia câteva monede din „comoara” trimisă ca ajutor în bătălie. Pentru a ajunge la acei bani, avea nevoie de cineva care să înoate până la ascunzătoare. Fiind sigur că nepotul său, Ian, era pregătit pentru o astfel de treabă, își convinge sora să îi dea voie.
Deși lucrurile ar fi trebuit să fie simple, totul s-a complicat atunci când Ian a fost răpit și urcat pe o corabie. Jaime și Clare au rămas complet șocați de felul în care au decurs lucrurile și pe moment nu au știut cum să reacționeze. Cum ar putea să îi explice surorii lui că fiul i-a fost răpit?
În cele din urmă, Jaime hotărăște că trebuie măcar să încerce să își găsească nepotul și cere ajutorul vărului său. Descriind nava, au aflat în ce direcție puteau merge și foarte curând aveau să plece și ei pe urmele lui Ian, sperând să îl mai găsească, fără să aibă habar de aventura ce o vor trăi.
Dacă nu ați început seria Outlander până acum, v-o recomand cu drag!
Si eu am vrut sa ma apuc de aceasta serie, dar ma sperie dimensiunile cartilor!