Vlad, cel mai nepriceput vampir din lume – Anna Wilson
Acum vreo două sau trei săptămâni, am primit un nou colet de la Editura Corint. Pe lângă un thriller pe care mi-l doream eu foarte tare, Asta e povestea noastră de Ashley Elston, a avut și Maia o carte pentru copii. Vlad, cel mai nepriceput vampir din lume de Anna Wilson, a atras-o încă de când a apărut. Poate din cauză că îi place să se uite la desenul animat Vampirina, poate pentru că părea a fi altceva decât a citit până acum… Cert este că și-a dorit ambele volume și s-a bucurat mult când a deschis coletul și a descoperit acolo primul volum.
Este prima carte de la Corint Junior pe care Maia o citește. Tot timpul îi spuneam că, cărțile apărute acolo, sunt pentru copii puțin mai mari, deoarece alegea mereu astfel de cărți. Acum a sosit momentul în care i se potrivesc mănușă. Se poate bucura de multitudinea de volume deosebite apărute la ei. Cărțile de la Corint Junior se deosebesc prin coperțile inedite și extrem de atrăgătoare. Nu ai cum să le privești și să nu te întrebi ce poveste ascund.
Vlad, cel mai nepriceput vampir din lume de Anna Wilson – carte pentru copii
Vlad, cel mai nepriceput vampir din lume de Anna Wilson a apărut în anul 2019. Are 160 de pagini și ilustrații alb-negru în interior. Acestea ajută copilul să intre mai ușor în atmosfera poveștii. Formatul cărții este de 13 x 20 cm, iar paginile nu sunt lucioase. Textul este lejer, așezat pe pagină astfel încât să nu îngreuneze lectura. Cartea este împărțită în capitole, lucru care i-a plăcut mult Maiei. Ea obișnuiște să își fixeze câte un obiectiv, minim 1 sau 2 capitole pe zi. Mai exact, îl fixăm împreună. Se uită cam câte pagini are un capitol și încearcă să se țină de planul zilnic de lectură. Bineînțeles că de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, dar acest obiectiv o ajută să mențină cât de cât ritmul și, de cele mai multe ori, îi oferă satisfacție.
Maia povestește cartea pentru copii
Vă invit să o urmăriți pe Maia, în video-ul de mai jos, pentru a afla câte ceva despre actiunea cărții:
Foarte drăguță pare cartea asta. Cred că o voi lua și eu.
O să îi placă Denisei.
O carte drăguță pentru copii!!
Asa e!
Nici eu nu m-as fi dus la dentist.:))) Simpatic, Vlad din ce povestește atât de frumos Maia.
da, un vampir simpatic.
Si Amirei i-a placut vampirul cel simpatic.
Mă bucur.
O sa o cumpăr si eu pentru fetita mea.
O sa ii placa!
O carte foarte simpatica si interesanta pentru copii.
Într-adevăr!
Sunt atat de simpatici vampirii si mie tare imi plac povestile cu ei.
Sunt deosebite.
Asa de mult imi place cand vad copilasi citind! felicitari!
Cat de drăguța este, imi place si titlul ei.
Voi căuta și eu cartea, sper să-i placă și nepoțelului meu.
Mulțumesc pentru recomandare!
N-am un comentariu dragut pentru cei care baga in cap copiilor despre vampiri, fie ei si dragalasi. Chiar nu stiu de ce moda asta, si in manuale sunt lectii cu asemenea lucurri, pe care eu nu le consider normale.
E pura fictiune. Le dezvolta imaginația. Nu e despre vampirii despre care stim noi, gen Dracula sau cei din Saga amurg.
Ce simpatica e cartea, cred ca e perfecta pentru copii.
O carticica asa faina pentru cei mici!! As incerca-o si eu pentru Halloween!
Ce draguta e Maia, abia astept sa mai creasca Adelina sa pot face si cu ea astfel de recenzii.
Foarte frumos prezinta cartea si este absolut adorabila fetita ta