Ce cărți putem da cadou copiilor mici
Întotdeauna am considerat că o carte poate fi un cadou reușit, chiar și atunci când vorbim despre copii… sau mai ales atunci când vorbim despre copii. Piticii noștri învață foarte multe lucruri din cărți. Învață să aibă răbdare, învață anumite cuvinte, învață să facă asocieri, își dezvoltă imaginația și creativitatea. Când vreau să fac cadou unui copil, fie că este vorba de Maia, Albert sau altul drag nouă, tot timpul mă gândesc ce carte i s-ar potrivi. De aceea, pentru cei care trec prin această dilemă, acum, înainte de Crăciun, vin cu recomandări de cărți pentru copii mici.
Trei cărți pentru copii mici, perfecte de pus sub brad
Sunt o pisică mititică de Helmut Spanner
Sunt o pisică mititică de Helmut Spanner este prima mea recomandare. Are 22 de pagini, iar formatul cărții este de 165 x 310 mm. Cartea este foarte frumos ilustrată și are o mică povestioară. Pe fiecare pagină găsim 2 – 3 propoziții, sub ilustrația frumos realizată și colorată. Atât coperta, cât și paginile sunt cartonate. Sunt groase și rezistente. Cartea este perfectă pentru micuții care au tendința să tragă orice și care încă nu s-au învățat să întoarcă ușor paginile. Îmi aduc aminte că și Maia a avut o carte asemănătoare când era mică. Același format, tot cartonată și rezistentă. A învățat animăluțele din ea și jucam mereu cu ea „găsește obiectul sau animalul”. Mare bucurie pe noi când identifica ceea ce îi ceream noi și mai răspundea și la întrebarea „cum face…? ”.
Cărți pentru copii mici: Cum sărbătorim Crăciunul – Caută și găsește
Caută și găseste este una dintre colecțiile pe care le recomand mai mereu persoanelor care au copii de minim un an jumătate sau doi. Noi avem luate deja pentru Albert aceste trei variante, iar Cum sărbătorim Crăciunul mi se pare perfectă pentru un cadou de Crăciun. Coperțile și paginile sunt cartonate și rezistente. Cartea are 22 de pagini, iar formatul este de 17,5 x 20,5 cm. Are ilustrații foarte frumos colorate, vesele, care insuflă spiritul sărbătorilor de iarnă.
Acesta sunt eu și acela ești tu de Doris Rübel
Această carte este potrivită pentru copiii curioși, care au întrebări despre corpul lor și corpul celor din jur. Din Acesta sunt eu și acela ești tu vor afla, printre altele, cum se numesc anumite părți ale corpului și ce rol au. În cele 16 pagini vor găsi și sfaturi despre cum să își exprime sentimentele. Coperțile și paginile sunt cartonate, deci rezistente. Cartea are și ferestre, pe care copilașii le vor deschide pentru a afla diferite informații. Vă spun din experiență că aceste ferestre au un farmec aparte pentru copii.
Acestea sunt cele trei cărți pentru copii mici, cu vârsta cuprinsă între un an jumătate sau doi și patru ani pe care am vrut să vi le recomand astăzi. Toate trei au apărut la Editura Casa și se găsesc pe site-ul lor sau în diferite librării. Nu ezita să oferi o carte unui copil, doar asigură-te că alegi una potrivită!
Ce frumoase sunt! Niste idei minunate!
Tare frumoase recomandări! Mulțumim! Și mie îmi place să ofer cărți copiilor.
Superbe carticele!
Imi plac tare mult aceste sugestii de carti. Multumesc!
Si eu fac la fel! Faine recomandarile tale. <3