Eu, cea de pe locul doi #2 – Cezara Zamfir

Anul trecut v-am vorbit despre Eu, cea de pe locul doi, volumul 1, de Cezara Zamfir aici. Tot anul trecut Cezara Zamfir ne-a lăsat să o cunoaștem mai bine și a răspuns la câteva întrebări în acest interviu. Anul acesta, când m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să citesc și al doilea volum, nu am putut refuza. Am acceptat cu mare drag, iar astăzi vă voi spune cum mi s-a părut.

În primul rând, vreau să vă spun că mi-a plăcut direcția în care autoarea a purtat această poveste. Dacă în primul volum am cunoscut-o pe Amalia în timpul relației sale cu Victor, acum avem ocazia să vedem cum Amalia a devenit Amalia – amanta lui Victor, să o cunoaștem, să o înțelegem. Cezara Zamfir pune mare accent pe partea psihologică în acest volum. Ne explică și ne prezintă situațiile prin care Amalia a trecut de-a lungul vieții și care și-au pus amprenta asupra ei, a deciziilor pe care le-a luat. Evoluția tinerei autoare este vizibilă și am rămas plăcut impresionată.

eu,cea de pe locul doi. cezara zamfir

Eu, cea de pe locul doi, volumul 2, de Cezara Zamfir

După ororile prin care a trecut, Amalia se hotărăște să plece din Iași și să locuiască cu Ioana la Londra. Ioana are grijă de ea și dorește să o ajute să își revină. Așadar, insistă ca aceasta să facă terapie. Așa Amalia îl întâlnește pe Sebastian – terapeutul său. El îi propune să o hipnotizeze, ca să poată ajunge mai ușor la miezul problemei. Amalia acceptă, iar Sebastian face cunoștință cu Casandra. Se pare că Amalia are personalități multiple, iar acestea au luat naștere în urma unor traume, atunci când Amalia nu făcea față situațiilor.

Sebastian o transferă în grija unui prieten de-al său. Un doctor foarte bun, specializat în problema pe care Amalia o avea. Totuși, nu a plecat prea departe, deoarece o plăcea. Și Amalia îl plăcea și, cu timpul, s-au apropiat tot mai mult.

Lăsând-o în grija lui Sebastian, doctorul i-a permis Amaliei să se externeze și să îș continuie viața. Se pare că acum ea deține controlul. Oare să fie totul așa simplu sau o altă personalitate a Amaliei pândește din umbră, așteptând momentul potrivit să iasă la suprafață?


După cum vă spuneam, mie mi-a plăcut romanul. Mi-a plăcut ideea aceasta cu personalitățile multiple. Mi-a plăcut finalul, care a părut logic în situația creată. Mi-a plăcut și cruzimea din ultima parte a cărții, care a făcut ca totul să pară real, posibil.

Au fost și părți care nu mi s-au părut verosimile și au tras puțin cartea în jos. Iubirea lui Rareș pentru Victoria, spre exemplu, nu mi s-a părut deloc logică, la fel și comportamentul său. Modul în care se exprimau unele personaje, de parcă erau psihologi de meserie, de asemenea.

Acestea fiind spuse, cred că v-ați dat seama că mi-a plăcut Eu, cea de pe locul doi volumul 2 de Cezara Zamfir. Vă invit și pe voi să îl citiți. Îl găsiți pe Libris, mai exact aici.

You may also like...

17 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Multumesc pentru recomandare! Poate ar fi cazul sa citesc si eu seria.

  2. Dana spune:

    Pare taaare interesant acest volum și cred ca i-ar plăcea sa descopăr povestea!

  3. Denisa spune:

    Imi place recomandarea ta. Pare o carte captivanta.

  4. anasylvi spune:

    Prima data cand am vazut nu mi-am dat seama ca e partea a doua a acelei povesti, credeam ca tot despre aceea ne scrii si ma miram. E bine ca ti-a placut mai mult decat prima, e un pas inainte. Nu am citit, multumesc pentru impresii!

  5. Paula Caraman spune:

    Hmm, chiar nu cred ca am citit vreo carte cu personaj avand personalitati multiple, pare foarte interesanta.

  6. Pare o carte bună, de citit pe viitor cu siguranță.

  7. mie mi-a placut foarte mult al doilea volum, mult mai mult decat primul chiar!

  8. Cred că știu deja ce voi citi în concediul care se apropie cu pași repezi. Mi-a plăcut mult recenzia ta și urmează să achiziționez și eu cartea.

  9. O carte numai buna de luat in vacanta. Mersi de recomandare!

  10. Mirela Marin spune:

    Îmi place recomandarea ta!
    Mi se pare o carte pe care mi-ar plăcea să o citesc. Ambele volume, evident!

  11. Anca spune:

    Are un titlu interesant, o sa caut si eu cartea.

  12. Silvia spune:

    Frumoasă recenzie!

  13. Si mie imi place Cezara Zamfir, ai scris o recenzie foarte reusita!

  14. Rokolla spune:

    Mmmm interesanta cartea, dar dupa aceasta recenzie inca ma gandesc daca sa ma apuc sau nu de ea

  15. M-ai facut curioasa cu recenzia ta. Pare o serie interesanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *