Secretul Helenei – Lucinda Riley

Luna trecută, pe Libris.ro, mi-a atras atenția Secretul Helenei de Lucinda Riley. Am tot văzut cărțile autoarei în online și chiar voiam să îmi fac o părere despre felul în care scrie.

Bineînțeles, și coperta frumoasă realizată de editură parcă mă tot striga să o adaug în coș. Cumințică cum sunt de felul meu, așa am făcut, iar astăzi vă vorbesc puțin despre ea.

secretul Helenei - Lucinda Riley

Secretul Helenei de Lucinda Riley – un roman potrivit pentru vacanță sau weekend-uri relaxate

Prin Secretul Helenei de Lucinda Riley avem parte de o vacanță exotică, la care eu, una, doar visez deocamdată. Helena a moștenit o casă în Cipru, de la nașul ei, iar acum este hotărâtă să petreacă vacanța de vară acolo, alături de familie. Chiar dacă știe că Pandora – casa moștenită – îi va trezi o mulțime de amintiri, tot este nerăbdătoare. Acolo a trăit și prima sa poveste de dragoste și nu poate să nu îi zboare gândul la posibilitatea de a-l revedea pe EL.

Helena are o familie fericită. Are trei copii, din care doi sunt ai actualului soț. Are un soț care o iubește și o prețuiește așa cum orice bărbat adevărat o face. Cu toate acestea, Helena are și secrete. Secrete față de fiul ei cel mai mare, dar și de soțul ei.

Helena și familia ei nu vor fi singuri în această vacanță în Cipru. Fiica din prima căsătorie a soțului său va sta cu ei, dar și niște prieteni de familie. Fiecare vine cu propriul pachet de probleme sau griji, iar acest lucru le va schimba vacanța de familie dintr-una liniștită în una plină de întâmplări neprevăzute. Mai adăugăm și un fost iubit și le avem pe toate. Secrete ies la suprafață, iar viața de după vacanță le este influențată tuturor.


După cum vă spuneam mai sus, am fost dornică să îmi fac o părere despre Lucinda Railey. Mi-a plăcut acest roman, deși au fost pasaje pe care le-am considerat în plus sau o pierdere de vreme. Povestea a fost frumoasă, iar însemnele din jurnalul fiului Helenei au adus stropul de amuzament de care cartea avea nevoie.

Secretul Helenei de Lucinda Riley se poate comanda de pe Libris.ro, acum cu reducere.

You may also like...

24 Responses

  1. Valeria Chertes spune:

    Multumim pentru recomandare.

  2. Eva Anca spune:

    Cred că am sau am avut cartea în bibliotecă. Deși am tot văzut păreri pozitive despre cărțile autoarei, pe mine nu m-au atras.

  3. Silvia spune:

    O recomandare excelentă!

  4. Gratiela spune:

    Drăguț. O carte care merge numai bine cu un ceai cald!

  5. Nu știam despre această carte, dar pare interesantă, mulțumim pentru recomandare 🙂

  6. Simona Banica spune:

    Pe placul meu mi as dori sa o citesc

  7. Dana spune:

    Am tot vazut acesta carte, dar am fost nehotarata in privinta sa. Acum, ca am citit parerea ta o voi pune pe lista de achizitii.

  8. anasylvi spune:

    Multumesc pentru recomandare si impresii! Recunosc ca nu m-au atras in mod deosebit cartile autoarei, dar pare a fi o lectura placuta, pentru relaxare.

  9. Pare foarte interesanta intriga cartii, plus ca mi-ar aduce de Cipru si de vacanta mea acolo.

  10. Carmen spune:

    Chiar îmi trebuie ceva relaxant. Acum citesc o carte de dezvoltare personală care este cam greu de digerat…

  11. Multumim pentru recomandare.

  12. Cat de tare mi-a placut aceasta povestea, Lucianda Riley scrie tare frumos.

  13. Ana spune:

    Multumim de recomandare! Chiar cautam carti de beletristica 😀

  14. Ana spune:

    Multumim de recomandare!

  15. Oana spune:

    Foarte interesanta cartea, o sa o achizitionez si eu, multumesc pentru recenzie!

  16. O recenzie si o carte alertă și cu multe întrebări care se cer elucidate. Felicitări!

  17. Simona spune:

    Am si eu aceasta carte pe lista de dorinte. Ce frumoasa e coperta ei!!

  18. Marin Mirela spune:

    Mi-a plăcut ce am citit despre cartea Secretul Helenei Lucinda Riley. Mi-ar plăcea să o citesc, prin urmare am notat titlul și autorul.
    Mulțumesc pentru recomandare!

  19. Frumoase momente in compania unui ceai bun! O lectura frumoasa!

  20. Rokolla spune:

    Imi plac cartile care ma tin cat mai mult in suspan. Eu caut genul asta de carti si nu stiu daca aceasta este atat de antrenanta pe cat ma astept eu

  21. cudrag.cristina spune:

    O ceasca de ceai si o carte bune sunt excelente pentru relaxarea mea de seara, multumesc de recomandare!

  22. Ce frumos arata cartea! Dupa recenzia ta, cred ca mi-ar placea.

  1. 17 martie 2021

    […] Secretul Helenei – Lucinda Riley. Prin intermediul acestui roman avem parte de o vacanță exotică, la care eu, una, doar visez deocamdată.  […]

  2. 15 septembrie 2021

    […] Secretul Helenei […]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *