Nou în bibliotecă ianuarie – august 2021
Nu îmi vine să cred cât de mult timp a trecut de când am realizat ultima oară un articol Nou în bibliotecă. Așadar, am treabă multă azi. Voi căuta prin pozele de la începutul anului să văd ce titluri au ajuns pe rafturile bibliotecii mele de la începutul anului și până acum.
Îmi place să țin o evidență a cărților pe care le citesc, dar și a celor noi din biblioteca mea. Dar, cum anul acesta a fost mai sărac în cărți pentru mine, mi-am zis să mai las puțin timpul să treacă și să vă preznt mai multe o dată, să se mai adune. Apoi am uitat și iată-mă aici, căutând prin pozele vechi 🙂 . Mă bucur că am început să fac poze cam la orice. Așa, rar îmi scapă ceva și rar pierd ceva pentru totdeauna. De când am creat blogurile și paginile lor de pe rețelele de socializare mi-a intrat în obicei ca orice colet care ajunge la mine să fie fotografiat.
Cărți noi în biblioteca mea. Ianuarie-august 2021
- Sînt alta – carte de poezii
- Secretul Helenei
- Nume de cod: Tura
- Confesiunile unei ratate trecute de 40 de ani
- Cele două vieți ale Lydiei Bird
- Dispariția lui Anne Thorne
- Fiica Reichului
- Oceanul care ne desparte
- Eliberare
- Evanghelia după Iuda
- Prin zăpadă și cenușă, vol 1
- Un râu lung și luminos
- Cele patru vânturi
- Autoboygrafie
- Cicatrici în chip de aripi
- Un moment magic
- Frontul de acasă
- Copilul cu buză de iepure
- Numele meu este Eva
- Orfană, montru, spionană
- Străinul
- Biblioteca din Paris
- Dinți de lapte
- Feed. Înlocuirea
Sper că le-am găsit pe toate și nu mi-a scăpat niciuna 🙂 .
Toate cărțile au venit de la colaboratori, precum Editura Corint, Editura Nemira sau Libris, dar și de la prieteni. Pe lângă aceste titluri, am mai primit și multe cărți pentru copii, de la Corint Junior, Editura Casa și Editura Paralela 45. Mulțumim tuturor pentru colaborările și pentru darurile frumoase!
Wow, ce de titluri bune și-au găsit locul în biblioteca ta! Să le citești cu drag!
cateva din ele le-am citit si eu, anul asta a fost bun pentru lectura
Recunosc ca multe dintre titluri îmi suna necunoscut.
Am multe carti noi care abia asteapta sa fie citite, dar pana acum nu am prea avut timp. Mi-e dor sa citesc.
Super, chiar ai achizitionat destul carti in aceasta perioada!
Wow, ai strans ceva carti! Daca stau sa le numar, in aceste 8 luni trecute si eu am adunat extrem de multe carti! Mi-ar placea sa fac un inventar, dar am mai dat din cele care nu mi se potriveau.. cu toate acestea tot am crescut numarul cartilor din biblioteca si am descoperit noi carti preferate! Spor la citit in continuare!
Ce de-a cărți minunate!
Asta mi-a dat si mie o idee pentru un articol… 🙂 Ai citit Antiparenting de Savatie Bastovoi? Ti-o recomand!
Vai de mine cate carti noi ai … Spor la citit
O grămadă de cărți minunate!
O, vai! Eu nu am mai facut de 1000 de ani. :))) Faine carti ai in biblioteca!