Bioderma Sensibio AR – aliatul pielii cu tendință de roșeață
Nu degeaba se spune că suntem diferite. Nu este doar o idee care să ne facă să ne simțim unice și speciale. Într-adevăr, chiar așa suntem. Chiar dacă suferim de aceeași problemă, cauzele care o declanșează pot diferi de la persoană la persoană. Spre exemplu, există mulți oameni care se confruntă cu rozaceea. Așadar, au aceeași problemă, dar poate fi cauzată de alți factori.
Există multe femei care suferă din cauza faptului că pielea lor se înroșește foarte ușor și devin stânjenite. Susțin sus și tare că nu e nevoie să fim stânjenite atunci când ne confruntăm cu astfel de probleme. Așa ne-a creat Dumnezeu și suntem perfecte în felul nostru. Totuși, știu că sunt anumite momente în care nu vrem ca roșeața pielii să fie vizibilă pentru toată lumea și ne-am dori să o putem controla. Pe lângă faptul că privirile celor din jur ne pot scădea încrederea în noi exact când avem nevoie de ea, prin roșeața pielii putem trăda unele sentimente pe care nu dorim să le arătăm în acel moment.
Pielea mea capătă niște pete roșii absolut superbe, care se întind pe față și gât, atunci când mă enervez. Credeți-mă că nu vreți să fiți în pielea mea atunci când e cazul să fiu diplomată și să nu îmi arăt adevăratele sentimente. Stiu… trebuie să fim sincere și alte bla-blauri, dar trebuie să recunoaștem că sunt situații în care tăcerea și ignorarea unor comentarii pot salva o relație frumoasă, care se află într-un impas de moment. Sau ne pot lipsi de multe bătăi de cap și discuții interminabile cu cei dragi sau cu cei aflați în jurul nostru în majoritatea zilelor.

Cauzele roșeței sau a rozaceei
Roșeața poate apărea ca și răspuns la hormoni, stres, emoții, chestiuni medicale precum menopauza sau predispoziția genetică. Apare și atunci când avem parte de expunere îndelungată la soare, schimbări bruște de temperatură, mâncăruri mai condimentate și multe altele.
Roșeața poate fi temporară, precum în cazul meu, dar și permanentă. Indiferent de factorul care te face pe tine să roșești, Bioderma îți sare în ajutor cu gama pentru pielea sensibilă Sensibio AR, promovată în cursul lunii martie prin campania #LiberăSăFiiTu. Zilele trecute a ajuns și la mine un kit, iar astăzi vă voi vorbi puțin despre produsele primite.
Kit special creat pentru pielea cu tendință de roșeață – Sensibio AR

Apă micelară Sensibio AR
Pe lângă faptul că înlătură machiajul și impuritățile de pe ten, previne apariția rozaceei. Cum este posibil? Prin formula creată special pentru a ameliora și preveni această problemă. Se folosește dimineața și seara în mod special. Dar și oricând simțim nevoia de împrospătare.
Sensibio AR
Acest produs cu textură de cremă vine în completarea rutinei anti rozaceei, reducând roșeața cu până la 73%. Se poate aplica dimineața, după curățarea tenului. De asemenea, este o bază bună pentru machiaj. Se poate aplica și seara, după îndepărtarea machiajului, deoarece calmează pielea și o hidratează.
Sensibio AR BB Cream
Acest BB Cream camuflează perfect roșeața și în același timp previne apariția ei. Stimulează strălucirea pielii și îi redă aspectul catifelat. Uniformizează tenul și îl protejează de razele soarelui, având SPF 30.
Rutina zilnică de îngrijire realizată cu produsele Bioderma din gama Sensibio AR te ajută să restabilești echilibrul pielii și să devii #LiberăSăFiiTu.
Mie obrajii îmi devin stacojii de la căldură sau frig. Ar fi o idee să încerc și eu noile produse Bioderma.
Pare super gama asta de la Bioderma.
Îmi plac produsele bioderma!
Mulțumesc pentru prezentare, aș vrea și eu să încerc produsele Bioderma. 🙂
Chiar pare minunata noua gama Bioderma!
Am și eu aceste produse și urmează să le pun la treabă, întrucât am o oarecare roșeață pe obraji.
Cred ca sunt cele mai recomandate produse de la Bioderma, foarte bune!
Bioderma, mereu un aliat de nadejde pentru o piele sanatoasa.
Bioderma este unul dintre brandurile mele preferate.
Îmi place ce am citi (aflat) despre gama Sensibio pentru piele cu tendință de roșeață. Cred că nu ar trebui să-mi lipsească, de aceea mă gândesc să o comand.
Mulțumesc!
Apa Micelara Sensibio face parte din rutina mea de câțiva ani de zile.
Nu am probleme de genul, dar stiu ca produsele bioderma sunt excelente
Folosesc produse Bioderma, dar am un altfel de tip de ten, asa ca acestea nu mi s-ar potrivi.
Brandul imi place mult! Abia astept sa incerc si eu aceste produse.
Eu nu am această problemă ..în schimb am multe alte produse de la acest brad . Este exceptional
Apa micelara de la Bioderma imi place si mie tare mult. O folosesc chiar si in prezent!
Mi se par bune sj interesante aceste produse. Bioderma este in topuil preferintelor mele si apelez destul de des la aceste produse. Cel putin apa micelara este preferata mea de mai bine de un an
Ma impac tare bine cu produsele Bioderma si le recomand cu drag.
Foarte bune produsele