Ispita de Mary Balogh – historical romance

Foarte mult îmi plac cărțile historical romance. Mă relaxează, mă fac să îmi iau gândul de la grijile cotidiene și, pentru moment, mă desprind de toate. Cu toate acestea, a trecut mult timp de când nu am mai citit una și mă bucur că Ispita de Mary Balogh a ajuns în mâinile mele. Oricât de mult mi-ar plăcea, trebuie să am o anumită dispoziție pentru genul acesta. Dacă sunt agitată sau nervoasă nu am răbdare cu personajele din aceste romane, care de obicei au tendința de a nu comunica cum trebuie între ele și a fi tot timpul în incertitudine, neștiind ce gândește celălalt. La vremea aceea relațiile dintre bărbat și femeie erau diferite și înțeleg asta. Apreciez asta și e unul dintre lucrurile care mă atrag la genul acesta de cărți. Totuși, nu am mereu răbdare 😀 .

Tot ce am citit scris de Mary Balogh mi-a plăcut foarte mult. Așadar, nu am avut rețineri atunci când am ales să citesc Ispita. Eram sigură că îmi va plăcea. Am știut asta încă de când am primit-o cadou acum câțiva ani și mă bucur că în sfârșit vă pot vorbi despre ea. 😀

ispita, mary balogh, historical romance,

Ispita de Mary Balogh – un historical romance foarte reușit

Lady Morgan Badwyn este una dintre cele mai frumoase fete din lumea bună din Anglia. Fiind sora unui conte, nu duce lipsă de bani sau de putere și nu are de gând să se căsătorească din interes. Deși nu și-a dorit o prezentare în societate în adevăratul sens al cuvântului, s-a bucurat de fiecare bal la care a participat în Belgia, alături de niște prieteni de familie. Lady Morgan era încă acolo atunci când tinerii curajoși au fost chemați la luptă. Și ea a dat dovadă de mare curaj atunci când a ales să îngrijească soldații răniți. Deși nu și-a dorit neapărat, așa i-a atras cu adevărat interesul Lordului Gervase Ashford. Acesta pusese deja ochii pe Lady Morgan, dar din motive greșite, dorind să se răzbune pe fratele ei.

Atunci când Lady Morgan alege să rămână în Blegia, chiar și când familia însoțitoare pleacă, Gervase Ashford se oferă să aibă grijă de ea și să îi fie alături în momentele grele pe care e nevoită să le trăiască. Bineînțeles, atunci când se liniștesc apele apar și bârfele care pot face o tânără domnișoară să fie izgonită din înalta societate.

Gervese se oferă să facă ceea ce se cuvine și să se căsătorească cu ea. Dar se lovește de refuzul ei și al fratelui său, care are o părere foarte proastă despre el. Gervese își dă seama că dorința lui de a se căsători cu Lady Morgan are la bază alte sentimente, nu dorința de a-i salva reputația sau de a se răzbuna pe conte. Totuși, fata nu se lasă înduplecată, iar fratele ei nici atât. Cum se vor așeza lucrurile? Vă las pe voi să aflați.

You may also like...

12 Responses

  1. Eva Anca spune:

    Nu am mai citit de foarte mult timp historical romance, in ultima vreme le cam evit. Totusi, retin ca am citit mai demult cateva carti de Mary Balogh si mi-au placut.

  2. Silvia spune:

    Ce frumos ai povestit!!!!

  3. Nu am mai citit de foarte mult timp o carte romantica. Ar cam fi cazul.

  4. Mihaela spune:

    Si mie imi plac romanele scrise de Mary Balogh și sunt sigura ca o sa-mi placa si asta, pe care nu am citit-o inca.

  5. Denisa spune:

    Suna ca o lectura faina, lejera de vacanta. Am sa o pun pe lista.

  6. Sunt convinsa ca totul se termina cu bine si cei doi se or casatori din dragoste. Asa-i?

  7. Gio spune:

    Ne-ai lăsat in suspans puțin. 😀
    Mulțumim pentru recomandare!

  8. Am citit carti de Mary Balogh, imi plac foarte mult astfel de carti, historical romance!

  9. Elena CM spune:

    Sunt curioasa cum se termina povestea de dragoste. O sa citesc cartea.

  10. Simona Tucu spune:

    O lectura perfect potrivita pentru o ora de relaxare in hamac. Nu am mai citit de mult timp un astfel de roman.

  11. Rokolla spune:

    Chiar sunt curioasa de sfarsitul acestei povesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *