Copilul cu buză de iepure – Olga Menai

Nu de foarte mult timp, Olga Menai mi-a trimis ultimul său roman Copilul cu buză de iepure. În trecut am citit și alte cărți scrise de dumneaei și trebuie să recunosc că am fost curioasă cum a evoluat, cum e acest nou roman.

Mă așteptam să fie o autobiografie, dar Olga Menai doar s-a inspirat din propriile trăiri, povestea fiind rodul imaginației. Cu alte cuvinte, Eva este un personaj fictiv, pe care îl putem critica și pe care îl putem iubi ca pe orice alt personaj întâlnit în cărți, fără a fi influențați de sentimentele pe care poate unii dintre noi le putem avea pentru autorul sau omul Olga Menai.

Povestea este una simplă, scriitura este simplă, dar încărcată de sentimente. Putem simți dezamăgirile Evei și durerea mamei sale. Doamne, ce m-a atins durerea mamei! Am simțit sentimentul de neputință pe care l-a purtat cu ea toată viața. Poate ziceți că Eva ar fi meritat de fapt mai multă compasiune. Și poate așa e! Dar, uneori cei dragi pot suferi mai mult decât suferindul, fiind chinuiți de vinovăție și alte sentimente greu de gestionat…

Copilul cu buză de iepure: „Buza de iepure există și se simte exact așa cum se aude.” – Olga Menai

Eva a avut nenorocul de a se naște cu buză de iepure, într-o perioadă în care lumea nu știa prea multe despre această malformație. La fel ca toți copiii diferiți de pe lume, Eva a avut parte de multe dezamăgiri și de multe momente triste. Copiii din jurul ei, dar și unii adulți, se considerau superiori. Ba chiar mai mult, o vedeau pe ea ca pe o ciudățenie. Încă de mic copil a suferit foarte mult din această cauză. A ajuns să se desconsidere și să își dorească să dispară, ca să nu mai fie nevoită să îndure zilnic jignirile și răutățile celor din jur.

Cu timpul, Eva a învățat să se accepte, pe cât posibil, că doar obiceiurile mor greu. A învățat că poate fi iubită. A învățat că nu trebuie să aibă mulți prieteni, ci puțini și buni. Dar și să își trăiască viața, respectându-se și iubindu-se.

Aventurile sale din timpul liceului seamănă izbitor de mult cu ale mele din aceeași perioadă. M-am identificat cu ea pe ici pe colo. Bineînțeles, ca orice personaj, Eva are și părți care nu mi-au plăcut prea mult și am găsit prilej să strâmb din nas de câteva ori. Normal, doar îmbătrânesc de acum și uit cum gândește un adolescent și câte decizii bune am luat și eu uneori, fără să port povara unei malformații 🙂 .

Dacă v-am făcut curioși, trebuie să știți că romanul Copilul cu buză de iepure de Olga Menai se poate cumpăra de aici.