Moștenitoarea cucerește un duce de Harper St. George
Chiar mi-era dor de un historical romance. A trecut ceva timp de când nu am mai avut o astfel de carte pe noptieră și mă bucur că am ales una atât de bună acum. Atunci când am văzut că la Leda Bazaar se traduce Moștenitoarea cucerește un duce, primul volum al seriei Moștenitoarele Epocii Aurite de Harper St. George, mi-am zis că nu trebuie să o ratez. E historical romance, e tradusă de una dintre cele mai dragi edituri mie, deci nu se poate să fie o pierdere de vreme.
Bineînțeles, am avut dreptate. Moștenitoarea cucerește un duce de Harper St. George s-a ridicat la nivelul așteptărilor. A fost romantică, a avut răsturnări de situație și am citit-o cu zâmbetul pe buze. Am văzut că în curând se traduce și al doilea volum – Diavolul și moștenitoarea. Abia aștept!
Moștenitoarea cucerește un duce – Harper St. George – o poveste savuroasă, despre dragoste și respect
Familia Crenshaw face parte dintre acele familii îmbogățite de curând prin propria muncă, care nu e primită în toate cercurile, dar care își dorește acest lucru. Așa cum era obiceiul pe atunci, nobilimea Angliei profită de acest lucru. De fapt, ambele părți profită, fiecare primind ceea ce își dorește în urma unor căsătorii aranjate. Familiile americane își fac legături cu nobilimea și profită de pe urma lor pentru a prospera sau pur și simplu pentru a-și gâdili orgoliul, iar nobilii cu probleme financiare scapă de grija lor.
August Crenshaw nu este o tânără tipică. Ea este temperamentală, extrem de inteligentă și este hotărâtă să se bucure în continuare de viața pe care o are, fără să se gândească la căsătorie. Ea lucrează pentru afacerea familiei sale, iar aportul său este greu de ignorat.
Totuși, atunci când ducele de Rothschild are nevoie să se căsătorească cu o moștenitoare și o alege pe ea, August își dă seama că nu are nicio șansă să se împotrivească părinților săi dornici de asocierea cu un duce. Dezamăgirea e mare, deoarece a crescut cu ideea că banii pe care familia ei îi deține sunt o garanție împotriva căsătoriilor aranjate.
Deși vede că părinții ei nu dau înapoi, ea nu renunță la lupta pentru libertate. Așadar, încearcă să îl facă pe duce să renunțe. Totuși, ducele este hotărât să se însoare cu ea. August este singura femeie care îl provoacă și care face gândul căsătoriei acceptabil. Care dintre ei va avea sorți de izbândă? Cred că este previzibil, dar lectura este de-a dreptul savuroasă. Moștenitoarea cucerește un duce de Harper St. George se poate comanda de aici.
Nu observasem seria. E adevărat că nu prea e stilul meu, dar cred că e perfectă pentru o lectură relaxantă.
Oooo, ce poveste interesantă! Cred ca mi-ar plăcea, mai ales că nu am mai abordat genul.