Unde mai găsim articole pentru copii accesibile și frumoase

Nu cred că există mămică pe lumea aceasta care să nu se gândească mai mereu la lucrurile necesare copiilor ei. Bine… majoritatea dintre noi nu ne limităm doar la cele necesare, ci ne dorim să cumpărăm cât mai multe lucruri frumoase, care să le facă camera și viața mult mai colorată și mai veselă.

Multe dintre noi merg pe ideea lasă să aibă ei, dacă noi nu am avut. Eu, personal, nu sunt în totalitate de acord cu această zicală, deoarece consider că cei mici trebuie să știe că nu pot avea chiar tot ce își doresc și să se obișnuiască ca uneori să fie refuzați sau pur și simplu să înțeleagă că nu pot cumpăra tot ce văd. Trebuie să îi pregătim pentru viață, deoarece nu vor fi ținuți mereu în puf. E important să îi ajutăm să cunoască și aceste sentimente și să îi învățăm să le gestioneze. Astfel consider că îi putem scuti de multe frustrări în viitor, dar și că vor învăța să nu cheltuie deodată tot ce au în buzunar.

Totuși, acest lucru nu mă oprește să nu caut mereu lucrușoare frumoase pe internet. De obicei le adaug în coș și aștept momentul oportun pentru a le cumpăra. Fie că e vorba de jucării, hăinuțe, cărți sau obiecte pentru camera lor, consider că sunt potrivite pentru a fi oferite cadou cu diferite ocazii.

Unde am văzut articole pentru copii inedite?

Cel mai recent site cu articole pentru copii vizitat este Artool.ro. M-a surprins plăcut prin produsele inedite pe care le are, dar și prin diversitatea produselor prezente pe site. Știți că mie îmi place să comand pe cât se poate dintr-un singur loc. Astfel, mă scutesc de neplăcuta sarcină de a plăti mai multe transporturi :-))) . Așadar, m-am bucurat când am văzut că artool.ro este un site cu de toate, pentru casă și tot ce ne mai trebuie pe lângă casă. Am văzut că au chiar și accesorii auto și cele necesare pentru amenajări interioare.

Așa cum vă spuneam și mai sus, pe mie m-a atras categoria cu articole pentru copii. Ce am adăugat în coș? Vă arăt în continuarea acestui articol.

Leagăn pentru copii

leagan pentru copii

Nu știu cum sunteți voi, dar eu când mă gândesc la distracția unui copilaș, mereu îmi vine în minte un leagăn. Atât Maia cât și Albert, adoră să se dea pe leagăn. De fiecare dată când mergem în parc vor amândoi să se dea. Uneori, când sunt mulți copii în parc, e nevoie să stea la rând, iar acest lucru nu prea îi bucură.

Așadar, cred că un leagăn pentru copii din lemn nu ar trebui să le lipsească alor mei pe timpul verii și de aceea l-am adăugat în wishlist pe acesta. Da, stau la bloc, știu! Dar ei adoră să petreacă timp la bunici, așadar cu siguranță îl vor folosi intens. M-am gândit la acest model din lemn, deoarece este rezistent, susținând până la 100 kg, iar frânghiile care au 2 metri lungime, ne permit să îl ajustăm așa cum dorim. În plus, arată foarte bine. Se întegrează perfect în pentru curtea bunicilor de la țară, printre flori și copăcei.

Covor tip puzzle din spumă – articole pentru copii

covor tip puzzle din spuma,

Mereu mi s-au părut foarte frumoase și utile aceste covoare tip puzzle. Fiind din spumă, sunt practice și se curăță foarte ușor. În plus sunt suficient de moi, dar și vesele. Nu mai spun nimic despre faptul că sunt distractive. Fiind vorba de un puzzle cu piese mari și colorate, nu e de mirare.

Am văzut că au pe site diferite modele, iar eu încă nu mă pot hotărî care ar fi mai potrivit pentru camera copiilor mei. Unul precum cel de mai sus, cu instrumente muzicale, ar aduce cu siguranță un plus de dificultate și i-ar ține ocupați pentru mai mult timp. Celălalt covor tip puzzle din spumă care mă tentează este cu litere. Albert este deja la vârsta la care începe să învețe să recunoască cifre și litere. Cred că interesul i-ar fi și mai tare stârnit și prin joacă ar învăța mai ușor și literele. Îmi înțelegeți dilema, nu-i așa?

Tot pe acest site am văzut și niște corturi drăguțe, care cred că le-ar plăcea copiilor mei, dar și căsuțe pentru exterior. După cum spuneam, sunt tentată să le iau de toate, dar bineînțeles că nu mă voi lăsa purtată de val și voi alege înțelept.

În caz că nu știați de acest site, vă invit să aruncați și voi o privire și să vă faceți o idee. Eu zic că veți fi și voi plăcut surprinși de ceea ce veți găsi. Vă las și datele lor de contact mai jos, deoarece sunt sigură că în caz că veți avea nevoie de ajutor sau aveți întrebări legate de produse, echipa Artool.ro vă va răspunde cu plăcere.

CONTACT:

Email: contact@artool.ro
Telefon: 0311 094 723 (8-16:30)
Adresa: I.L.CARAGIALE NR.1, Arad, Arad

You may also like...

4 Responses

  1. Dana spune:

    Numai lucruri minunate și cu siguranță pe placul copiilor.

  2. Ca mare dreptate ai! Mereu suntem in cautare de lucruri faine.

  3. Silvia spune:

    Frumoase și necesare pentru copii!

  4. Eva Anca spune:

    Și Denisei îi place să se dea în leagăn. Nu știam de acest site, mulțumesc că mi l-ai adus în atenție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *