Sora dispărută de Dinah Jefferies

Vă spuneam zilele trecute că în ultima comandă plasată pe Libris.ro am avut două cărți interesante. Despre Îndoiala v-am vorbit aici, iar astăzi vorbim despre cea de-a doua. Am citit acum câțiva ani două dintre cărțile scrise de Dinah Jefferies și mi-au plăcut foarte mult. Mi-a plăcut stilul ei de scriere. Mi-a plăcut felul în care a reușit să mă transpună în poveștile scrise de ea. Mi-a plăcut și modul în care a descris locurile. Astfel, m-am simțit de parcă am reușit să mai descopăr o părticică din lumea aceasta mare. Experiența s-a repetat și în Sora dispărută. Mi-a plăcut mult să descopăr Birmania anilor 30, deși povestea în sine nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele.

Nu spun că romanul nu e bun, spun doar că Soția plantatorului de ceai e un roman greu de egalat.

Sora dispărută de Dinah Jefferies

Sora disparută de Dinah Jefferies – un roman despre pierderi, dar și despre regăsiri

Belle Hatton a fost crescută de către tatăl său. Amintirile despre mama sa nu sunt tocmai cele mai plăcute, iar lipsa ei a afectat-o. Acum, după moartea tatălui său, Belle hotărăște să se mute în Birmania. Ea este cântăreață, iar întâmplarea face să își găsească de muncă tocmai acolo, unde viața părinților săi au luat o întorsătură dezastruoasă, unde sora sa a dispărut. Elvira era doar un bebeluș când a dispărut din căruciorul în care dormea, atunci când era sub supravegherea mamei sale, Diana.

Diana era deja cunoscută ca o persoană ușor instabilă, atunci când fiica sa a dispărut din cărucior. Acest lucru nu a ajutat-o deloc atunci când poliția și-a desfășurat ancheta. Cu toate acestea, nu a fost scoasă vinovată de către lege, dar cu siguranță a ajutat la destrămarea căsniciei sale.

Belle nu știa prea multe despre viața părinților săi. Ea știa doar ceea ce tatăl său a ales să îi spună. Așadar, atunci când apare ocazia, nu se poate abține să nu facă săpături. Ceea ce descoperă nu e deloc liniștitor, dar Belle este tot mai hotărâtă să afle adevărul.

În timpul aventurii sale, Belle cunoaște o mulțime de oameni, care nu sunt chiar ceea ce par a fi. Dar cunoaște și dragostea. De cine se îndrăgostește frumoasa Belle și unde o va duce acea iubire? Vă invit pe voi să aflați, citind Sora dispărută de Dinah Jefferies.

You may also like...

1 Response

  1. 16 ianuarie 2023

    […] ca de 40 de ani, dar ne asigură să nu se simte prea norocos. A trăit multe. A trecut prin multe. A pierdut persoane dragi. Așadar, cum să-l […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *